Noaptea devine zi, iar ziua noapte

Bărbatul urca scările blocului agale, apoi se îndreaptă spre apartament, deschide uşa şi îmi spune ”intra te rog’’, cu o faţa palidă şi neodihnită. Cumpărase de la chioşcul din colţul blocului un ziar şi un pachet de ţigări. Intra în bucătărie, răsfoieşte ziarul şi scoate telefonul. Vorbeşte timp de două minute după care ‘’sunt recidivist’’ şi brusc rămâne cu telefonul în mâna ,,mi-a închis în nas’’, îmi spune foarte dezamăgit.
Daniel auzise de atâtea ori cuvintele astea sfarsindu-se cu acelaşi rezultat ,că imediat ce le-a auzit din nou a aruncat ziarul şi-a căzut pe gânduri. Îi trebuia un loc de munca. Din momentul în care a intrat în închisoare a pierdut tot; familia nu-I mai era alături ‘’veneau la mine foarte rar şi atunci că să-mi aducă aminte că din cauza unei prostii am intrat acolo’’, toţi prieteni care îi avea nici măcar o dată nu au venit să-l viziteze ,,numai Cezar de câte ori putea venea să mă vadă şi să-mi ridice moralul’’, acum dacă ar dori să meargă la o plimbare sau la o cafea nu ar avea cu cine toţi spuneau ‘’ acum am treaba, poate cu altă ocazie’’, ‘’nu cred că ne cunoaştem ai greşit numărul’’, ‘’te sun eu mai târziu’’, astfel spune Daniel cu o faţa foarte palidă şi tristă apropiindu-se de fereastră.
Nu-şi dorea decât un loc de munca unde să fie privit că orice altă persoană normală şi nu ca un ‘’fost puşcăriaş’’, aşa cum se autointitula. ‘’În 1994 pe vremea asta mă aflam în Olanda unde mă antrenam pentru următorul meci împotriva Bulgăriei, eu reprezentam România, meciul credeam că îl voi câştiga , şi aşa a şi fost’’, spune cu vocea tremurând şi îşi frământă mâinile,din momentul în care am deschis subiectul asta parcă nu mai avea stare se plimbă dintr-o parte în altă a camerei şi uneori îşi mai punea mâna la frunte. În momentul lui de glorie Daniel avea 24 de ani câştigase, ,, Titlul pentru cel mai bun Ko’’, fusese campion mondial la categoria super mijlocie. În 2000 a devenit boxeur profesionist semnând un contract cu Clubul Canadian Interbox. Avea în palmares 25 de victorii din 25 de meciuri jucate. Ca amator, Daniel a câştigat medalia de bronz în 1999 la Campionatul Mondial de box din Houston, Texas. Câştigase meciul împotriva Bulgariei fiind ,,un meci foarte important pentru mine, îmi doream din tot sufletul să-l câştig deoarece acesta era primul meci pe care îl dedicam iubitei mele, Adriana’’,ochii îi sclipeau, era îmbujorat la faţa, şi scoate din portofel şi îmi arăta o poza cu ei împreună.

Olanda, a doua casa

Străbătuse multe ţări precum Spania, Franţa, Italia, Germania, SUA, Olanda, Canada şi multe altele datorită sportului pe care-l practica, boxul, însă Olanda îi plăcea cel mai mult, acolo o cunoscuse pe Adriana ,,persoana pe care o iubesc cel mai mult’’, s-au cunoscut într-o cafenea ea îl mai văzuse pe el, fusese la diferite meciuri care le-a avut în Canada, însă el nu a observant-o niciodată până în dimineaţa aceea ,,cred că era o zi de septembrie prin 2005, ea s-a apropiat de mine şi mi-a zis nu credeam că o să pot vreodată să stau aşa aproape de tine, eu i-am zâmbit şi am invitat-o să se aşeze la masă,lângă mine şi de atunci s-a legat o poveste de dragoste între noi. Mergea cu mine peste tot unde aveam meciuri, mereu eram împreună , însă în momentul în care eu am intrat la închisoare, ea s-a schimbat total, parcă nu mai era ea, mereu îmi spunea că am decăzut foarte mult ca persoană şi că niciodată nu voi mai putea să fiu ce am fost înainte, cariera mi-am ratat-o, toţi prieteni i-am pierdut, părinţii abea dacă mai veneau să mă viziteze la puşcărie, şi spunea că tata nu mai aminteşte de mine cum amintea când eram boxeur’’.
Toate aceste întâmplări pentru Daniel au fost ca un soc puternic putând fi luat ca exemplu de om al ratării neaşteptate făcând comparaţie între viaţa pe care a avut-o înainte de închisoare, un om de succes, înconjurat numai de persoane care-l apreciau şi care-l admirau pentru ceea ce făcea, viaţa care a avut-o în închisoare,o viaţa chinuită, tarind într-o aşteptare continuă ferindu-se la orice pas de tot ce-l înconjura, numărând zilele şi rugandu-se la Dumnezeu să vină clipa când se va termina tot coşmarul asta, şi viaţa de după închisoare, o viaţa pustie fără nici un reper sau ajutor să-I dea şansă să poată să o ia iar de la capăt.
Noaptea devine zi, iar ziua noapte
La vârsta de 28 de ani, Daniel, a fost condamnat la un an de detenţie fiind încadrat la categoria ,,extrem de periculos’’ în urma unui scandal în care a fost implicat ,,eram în Olanda într-un club sărbătoream cu nişte prieteni victoria meciului cu Bulgaria lângă masa noastră erau un grup de băieţi.Totul a mers bine când deodată au început să zboare sticle şi pahare. Nu înţelegeam ce se întâmpla însă mi-am dat seamă când am văzut că grupul de lângă noi din cauza că au băut prea mult s-au luat la bătaie.Credeam că este ceva de moment, însă am văzut că băieţi au început să-şi spargă sticle în cap, să scoată spreiurile paralizante şi unul dintre ei a scos un cuţit; toată lumea ţipa, toţi fugeau nimeni nu ştia încotro să merga dar nici de ce reacţionau aşa. Localul aproape s-a golit şi cine a mai rămas stăteau deoparte şi priveau fără a face nimic. Sângele a început să sară peste tot, femeile plângeau şi erau îngrozite de ce era acolo. În acel moment am hotărât să mă bag pentru a nu fi rănit nimeni.’’, spune oftând şi tinandu-şi tâmplele între palme, îi era frică şi pentru siguranţa iubitei lui care era în stare de soc şi plângea incontinu rugandu-l să facă ceva.
În momentul altercaţiei mai multe persoane au fost rănite, au fugit de la locul faptei iar Daniel fără să-şi dea seamă a pus mâna pe cuţitul cu care au fost înjunghiaţi răniţii. Amprentele sale au rămas pe cuţit.Poliţia a ajuns la locul faptei a fost arestat pe loc, după care a fost trimis în ţară pentru a fi judecat. Judecătorul l-a condamnat la un an de închisoare ţinând cont că persoanele rănite au supravieţuit si nu avea antecedente penale .
,, Nu doresc nimănui să ajungă acolo. În momentul în care am ajuns acolo mi-am dat seamă că tot ce auzisem până atunci erau povesti frumoase,acolo erau reguli stricte: nu aveai voie decât de 4 ori pe zi la toaletă, dacă voiai să ai anumite beneficii trebuia să plăteşti ori cu ţigări ori cu mâncare niciodată cu bani, ca să ai o oarecare linişte trebuia să te înţelegi bine cu şeful de camera deoarece el se ocupă cu rapoartele şi cu pachetele, te vedeai doar o dată pe săptămână în oglinda atunci când te duceai să te berberesti, însă cea mai marcantă experienţa este că atunci când primeai vizite nu aveai voie să-ţi atingi persoanele dragi, mereu eram despărţiţi de un geam. Noaptea nu dormeam citeam ori jucam cărţi deoarece mi se părea că trece timpul mai repede, şi aşa am făcut din noapte zi şi invers’’.
Daniel pe perioada detenţiei nu primea foarte multe pachete sau vizite, cei care-l vizitau erau părinţii lui ,, veneau pe 4 mai pentru că atunci era ziua mea de naştere, de Paşti, de Crăciun şi când era o sărbătoare mai deosebită’’, iubită lui, Adriana, venea în primele luni în care a fost la închisoare şi atunci ,, plângea majoritatea timpului vizitei şi îmi spunea că ea nu va mai rezista aşa mult timp şi că nu crede că va putea să mă aştepte până voi ieşi din puşcărie sau mi se va dovedi nevinovăţia’’, se ridică nervos şi îmi spune că îi este foarte greu să vorbească despre aceste momente, şi dacă Adriana era alături de el în aceea perioadă reuşea să treacă mai repede peste acesta ,,viaţa din închisoare’’.

Casa din ring

,,La vârsta de 13 ani am făcut primul antrenament. Tatăl meu a insistat, mereu îmi spunea că am tot ce-mi trebuie ca să devin un boxeur, probabil unul dintre cei mai buni’’.Daniel a făcut performantă în acest sport, dedicandu-se total antrenamentului renunţând la activităţile unui copil de vârsta lui. Primul antrenament l-a făcut în sala unui prieten de-al tatălui sau unde a impresionat prin agilitatea şi hotărârea sa dând dovadă de foarte mult talent. ,,Când mă urcăm în ring mă simţeam ca la mine acasă, fanii mei care mă aclamau de fiecare dată, simţeam că îmi sare inima din piept de câte ori îmi strgau numele îi simţeam ca fiind familia mea şi toate meciurile câştigate au fost datorită lor.’’, se îndreaptă către sufragerie şi îmi arăta toate medaliile şi trofeele din palmaresul lui, cu un zâmbet larg şi mândru.
Boxul a fost şi este pentru el ,,aerul pe care-l respir’’, momentele pe care şi le aminteşte în ring alături de colegii sau adversarii lui şi le aminteşte cu nostalgie, cu părere de rău. Dacă I s-ar mai putea oferi şansa să mai boxeze din nou şi spune el ,,dacă ar fi să dau timpul înapoi să am 13 ani şi să trebuiască să mă înclin către un sport fără să stau pe gânduri aş alege boxul’’, se citeşte pe faţa lui cu câtă dragoste şi dedicaţie vorbeşte despre momentele în ring încât îţi da senzaţia că te afli acolo alături de el şi trăieşti fiecare minut din strădania lui pentru a nu-şi dezamăgi publicul.

Firma unui ,,prieten’’

De când s-a eliberat pe bună purtare Daniel, a încercat să între în legătură cu vechii prieteni, să reia legătură cu părinţii lui însă nimeni nu a vrut să-l ajute. Primul pas însă l-a facut, îşi căuta un loc de munca pentru a putea reuşi să supravieţuiască, să-şi plătească chiria, utilităţile,avocatul care l-a aparat de-a lungul procesului . Încearcă prin toate metodele fiind dispus să lucreze în orice domeniu, însă până acum doar prietenul lui Cezar i-a promis că va încercă să-l ajute gasindu-I un loc de munca pe la diferiţi prieteni sau chiar în firmă lui. Spune că pentru el ar fi un nou început dacă ar reuşi să se angajeze după experietnta prin care a trecut şi spune ‘’nu trebuie să stai zece ani în puşcărie, este de ajuns şi o lună în închisoare ca să rămâi marcat’’, drept dovadă nici acum nu reuşeşte să doarmă noaptea.
Şi acum îşi imaginează că vine cineva la 5 dimineaţă pentru a-I da deşteptare şi să-I spună să se ducă la înviorare şi să se pregătească de masă ,, îmi sună în urechii sunetul gratiilor şi zdrăngănitul cheilor dimineaţă’’ Când a ieşit din închisoare a ieşit doar cu ce era pe el; încălţat cu slapi, îmbrăcat cu o pereche de pantaloni scurţi şi un tricou. Nu a luat nimic din lucrurile care le avea în puşcărie pentru că zice el ,,dacă îţi iei lucrurile când te eliberezi înseamnă că ai să te întorci înapoi’’
Încă aşteaptă răspunsul lui Cezar şi din când în când se mai uită la telefon poate sună cineva că să-i dea o veste bună. Mi-a mărturisit că nu se bazează total pe ajutorul prietenului sau deoarece nimeni nu-şi ia angajamentul ca să recomande un recidivist pentru angajare, s-ar pune într-o lumina proastă ,,şi îl înţeleg, probabil că aşa aş gândi şi eu dacă aş fi în locul lui’’, spune Daniel, oftând adânc şi privind în gol spunanu-mi că nu mai are putere să mai reziste mult fără ajutorul nimănui.

Doar o întâlnire

În timp ce Daniel îmi povestea viaţa din închisoare cu vocea tremurând telefonul lui sună în camera se făcu o linişte apăsătoare se aude ,,alo spune-ţi va rog’’,după care el spune mirat şi se întoarce spre mine ,, Adriana….dar a trecut atâta timp, cum îndrăzneşti’’, se simţea în vocea lui un sentiment de bucurie dar în acelaşi timp şi tristeţe, frică îi era frică să nu cedeze în faţa ei deşi fusese luat prin surprindere. Faţa încearcă să fixeze o întâlnire cu el însă nu se ştie dacă a şi obţinut-o însă un lucru este sigur el este dat peste cap privirea lui este încruntată este foarte agitat şi se plimbă dintr-o parte în altă a camerei spunandu-mi ,,cum îndrăzneşte după atâta timp să mă mai caute şi să mai şi spună că mă iubeşte…
Nu a precizat dacă se va duce să se întâlnească cu ea, oare ,,poveştile de groază ale închisorii’’, vor reuşi să nu umbrească dragostea pe care i-o poartă Daniel Adrianei?

Dutu Petronela

Am suferit mult, dar am fost si realist

Am suferit mult, dar in acelasi timp am fost si realist…

Constantin Cucos – profesor universitar, doctor in pedagogie, Director al Departamentului pentru Pregatirea Personalului Didactic din cadrul Facultatii de Psihologie si Stiinte ale Educatiei a Universitatii ,,Alexandru Ioan Cuza’’ din Iasi.

Petronela Dutu: Cand erati copil ce doreati sa va faceti?

Constantin Cucos: In inocenta mea voiam sa ma fac, precum tatal meu, dulgher, tamplar, deoarece il aveam aproape si il constituiam drept model. La un moment dat cred ca ma jucam dea invatatorul, cu alti copii. Dupa ce am intrat la gradinita, de data aceasta model fiind educatoarea, care se comporta intr-un anumit fel si, parca mi-ar fi placut sa fiu si eu ca ea. Cam asta a fost la inceput, o tendinta de a lucra cu cineva, de a fi alaturi de altii, de a-i servi pe cei din jur.

P.D: Si mama dumneavoastra va incuraja sa va faceti profesor?

C.C: Ma stimula. In contextul in care am crescut invatatorul era modelul, un pilon cultural important in sat. A fi doctor, agronom, invatator, inginer erau modelele proxime si sigur ca exista ,atunci, in mentalul colectiv aceasta dorinta ca orice copil sa depasesca – prin statut, profesie, devenire – statutul parintilor, iar atunci invatatorul se constituia intr-un sistem de referinta.

P.D: Ce carti/ autori v-au placut in copilarie?

C.C: Toate povestile, incepand cu cele ale scriitorilor romani, Ion Creanga si terminand cu cele ale Fratilor Grimm. Prima data cand am fost la biblioteca eram in clasa a I-a, stiam sa scriu si sa citesc, era in perioada Pastelui, si am luat Punguta cu doi bani, prima carte, era si cu poze.( rade)

P.D: Aveati modele in copilarie dupa care v-ați ghidat?

C.C: Dupa ce am intrat la scoala profesorii mi-au servit drept model. Doi profesori m-au stimulat si modelat, intr-o masura mai mare, profesorul de muzica si desen si profesorul de stiinte ale naturii prin activitati practice, extrascolare pentru ca si atunci, la fel ca acum, alaturi de orele de curs eram educati si in alte cadre, mai mult sau mai putin ideologizate. Am fost si pionier, dar nu retin decat partea frumoasa a lucrurilor…

P.D: De ce ati vrut sa va faceti pictor?

C.C: In timpul liceului am facut simultan si Scoala Populara de Arta la pictura, cu pictorul Ioan Ganju, a decedat intre timp, dar a fost o personalitate in pictura ieseana si am incercat, doar o data, la arte plastice; fiind o concurenta foarte mare, pe cateva locuri, m-am lasat si m-am indreptat spre filosofia artei.

P.D: Regretati ca nu v-ati facut pictor?

C.C: Am suferit mult, dar in acelasi timp am fost si realist, mi-am dat seama ca nu am sanse sau as fi avut sanse daca incercam de opt – noua ori, cum incercau si altii. Am descoperit, facand pictura, ca imi place istoria artei- estetica, campul acesta al esteticii m-a condus catre filosofie si astfel am schimbat ruta. Acum nu as putea spune ca imi pare rau, m-am apucat serios de treaba si am facut-o cu daruire si placere. Nu am pierdut contactul cu pictura, acel episod m-a ajutat in continuare, o astfel de fixatie in orizontul unui camp artistic, autentic m-a determinat ca mai tarziu sa fiu mai permisiv fata de educatia estetica.

P.D: Care este cea mai mare realizare a dumneavoastra, pe plan profesional cat si personal?

C.C: E greu, sunt mai multe, pe plan profesional ma consider realizat deoarece fac ceea ce-mi place si simt ca anumite texte, carti, luari de pozitii sunt intelese si vin in sprijinul semenilor mei, in speta profesorilor. Pe plan personal as putea spune ca sunt realizat prin copil, imbin activitatea profesionala cu cea din familie prin mersul la tara, am o mica proprietate la Barnova, acolo pun flori, ma ocup de gradina, ascult pasarile, respir aer curat, acolo imi incarc bateriile.

Ma consider un pedagog laic

P.D: Scrieti la doua publicatii religioase: Ziarul Lumina si Doxologia, cum ati ajuns sa scrieti la aceste publicatii?

C.C: Am predat si predau cursuri de pedagogie la Facultatea de Teologie, de foarte mult timp, si exista o anumita apetenta fata de problematica aceasta deoarece lucrand cu teologii am aprofundat si anumite teme de religie si una dintre preocuparile mele de pedagogie este si educatia religioasa. Campul acesta de preocupari m-a indemnat sa ma adresez catre aceste publicatii respectiv Ziarul Lumina si portalul Doxologia, in care vin cu texte atat cu conotatie spirituala, cat si cu texte de pedagogie pura, luari de pozitie cu tenta culturala, am excedat perimetrul strict al educatiei religioase.

P.D: E nevoie de o educatie religioasa confesionala?

C.C: Am scris si un articol pe tema asta, da, cred ca este nevoie si de educatie religioasa confesionala. Pe masura ce copilul, tanarul isi apropriaza valorile particulare, specifice, trebuie neaparat sa realizeze simultan si o educatie in spiritul interconfesional, adica sa cunoasca si pe altii sa-i respecte in spiritul tolerantei, a cunoasterii reciproce, acesta este un camp spiritual mai amplu si el se plamadeste pe masura ce copilul este introdus in religia lui dar si a celor cu care convietuieste.

P.D: Ati spus ca religia se imbina cu educatia, stiati acest lucru dinainte sa fiti pedagog sau dupa?

C.C: Chestiunea asta am simti-o dinainte de Revolutie, prin simplul fapt ca scoala era situata in proximitatea bisericii, distanta dintre scoala si biserica era si este de circa 15 metri. Sigur ca la un moment dat a aparut un gard despartitor, din ratiuni ideologice , dar am intuit ca intre religie si educatie exista o relatie. Am aprofundat-o, pe masura ce am inaintat in cunoasterea pedagogica, pentru ca am descoperit ca multi pedagogi, de pilda Comenius, La Salle, erau teologi, erau simultan si sacerdoti, si oameni ai scolii.

P.D: Daca s-ar scoate religia din invatamantul romanesc cum ati comenta aceasta decizie?

C.C: As fi dezamagit si as aduce argumente cu privire la aceasta decizie, normal de ordin pedagogic, nu ca om al bisericii. Am asista la o pierdere in ceea ce priveste educarea copilului si tanarului din perspectiva unei culturi religioase. Nu este vorba de credinta, credinta consider ca trebuie sa fie un atribut autonom al persoanei, este problema lui intima, dar in ceea ce priveste culturalizarea din perspectiva estetica, morala, religioasa acest statut este apanajul scolii, al unei institutii abilitate sa faca educatie polivalenta. Desigur, si in registrul religios.

D.P: Cum impacati religia cu pedagogia?

C.C: Eu sunt pedagog si in teritoriul pedagogiei exista si ramura care vizeaza educatia religioasa. Eu ma consider un laic pedagog si am dezvoltat in campul in lucrari pedagogice teme privind educatia religioasa.

P.D: Ce calitati ar trebui sa aibe un pedagog?

C.C: Prin pedagog intelegem doua lucruri: pedagogul de profesie, care are ca preocupare cunoasterea teoriilor despre educatie, sub aspect teoretic, exemplul pedagogul universitar; celalalt sens – pedagog invatator/ profesor, cel care face educatie. Pedagogul universitar trebuie sa fie un cercetator in domeniul acesta, sa caute temeiuri pentru o buna educatie, principii noi, sa dezvolte noi metodologii de invatare, de predare, sa fie creativ sub aspect teoretic, iar in ce priveste pedagogul-profesor acesta trebuie sa dea dovada de empatie, sociabililate, sa se puna in slujba unui copil, tanar, si sa aiba dragoste fata de aceasta meserie.

P.D: In cariera dumneavoastra de pedagog a fost un lucru care sa va deranjeze, sa nu va placa?

C.C: Ma intristeaza si ma supara aceste masuri cu caracter legislativ si in ceea ce priveste politica educationala, masuri care sunt politizate si nu sunt predictibile, traim intr-o perioada in care masurile sunt luate fara sa se cunoasca realitatile invatamantului romanesc. Unele masuri luate fac mai mult rau decat bine invatamantului. Dezamagirea din asta provine: decidentii nu iau intotdeauna deciziile cele mai bune si in cunostinta de cauza, nu consulta specialistii si expertii in materie de educatie inainte de a adopta multe schimbari .

P.D: Ati avut vreun moment in care ati vrut sa renuntati si sa faceti altceva?

C.C: Nu am avut asemenea momente. Pedagogia este un teritoriu larg, iar educația este atat de complexa si dinamica incat gasesc subiecte si multe orizonturi in care ma pot manifesta in ceea ce priveste cunoasterea si actiunea pedagogica.

P.D: Ce parere aveti despre facultatile private, despre scolile postliceale?

C.C: Intre timp s-a facut o evaluare a acestor institutii si sau stabilizat lucrurile, am o parere normala, chiar buna uneori, stiu ca in cea mai mare parte a acestor institutii se face educatie si culturalizare. Nu as exclude si nu as devaloriza o astfel de pista de realizare a educatie. Este o varianta la educatia etatista, daca economia de piata o sustine si o intretine, trebuie luata ca atare.

P.D: Sunteti coordonator de doctorat , care este nivelul doctoranzilor care vin sa se perfectioneze, comparativ cu acum 10 ani?

C.C: La nivel de doctorat incercam sa tine stacheta sus si imi place sa cred ca doctoranzii nostrii sunt de buna calitate si realizeaza cercetari cu un orizont interesant si cu multa probitate stiintifica. Sunt putini, dar buni, personal acum am 7 doctoranzi si consider ca fac fata exigentelor si ma astept la lucrari interesante. Nivelul doctoranzilor, de acum, fata de cel al doctoranzilor de acum 10 ani, este cam acelasi.

P.D: Ce parere aveti despre rezultatele de la Bacalaureat din ultimii ani?

C.C: Cred ca sunt mai realiste, imaginea pe care o avem despre invatamantul romanesc este mai reala chiar daca nu ne convine, este o realitate care trebuie luata ca atare si trebuie lucrat ca aceasta realitate sa se schimbe in sensul pozitiv.

P.D: Dar de criteriile de selectie a universitatilor, in cazul viitorilor studenti?

C.C: Eu sunt adeptul concursului de admitere pe baza pe test de cunostinte, sigur putem lua in considerare si anumite realizari din timpul liceului ale candidatului.Dupa parerea mea, trebuie introdusa imediat o proba de selectie pe baza de cunostinte.

P.D: Cadrele didactice considerati ca sunt suficient de bine pregatite la nivel universitar cat si liceal?

C.C: In ultimul timp s-a depreciat calitatea pregatiri cadrelor didactice, si mai este si problema de ocuparea a posturilor in invatamant, nu intotdeauna aceste concursuri pe baza de cunostinte sunt cele mai bune. Ajung in sistem cei care stau bine la nivel teoretic si nu cei care stiu sa puna in practica cunostiintele teoretice, proba practica este exclusa din concurs. In ultimul timp au intrat in sistem persoane care au fost profesionalizate, in mare graba, la institutii cu formare la distanta, formule ce nu sunt compatibile cu specificul acestei activitati. Nu poti sa fii profesor fara sa fii prezent la cursuri, fara practica in presentia, sa trimiti lucrarile de examen prin e-mail.
Cartea de ,,suflet’’ Educatia. Experiente, reflectii, solutii

P.D: Ati publlicat multe carti, care este cea ,,de suflet’’ pentru dumneavoastra?

C.C: Cartea ,, de suflet’’ este in curs de aparitie la editura Polirom: Educatia. Experiente, Reflectii, Solutii. Lucrarea propune un discurs despre educatie care, fara sa neglijeze dimensiunea teoretica, pune accent mai putin pe concepte si mai mult pe experienta traita si asumata ca subiect al reflectiei pedagogice. Tematica abordata este varsta, mergand de la calitatea si performanta in invatamant, noile provocari si exigente in educatie, dilemele formarii in contextul noilor medii culturale si educatia religioasa pana la rememorarea ca sursa si proba a invatarii si calatoria ca experienta de initiere. Problematica si maniera ei de tratare apropiata de eseu recomanda cartea unui public larg: specialisti in stiintele educatiei, cadre didactice din invatamantul de toate nivelurile, studenti, parinti si elevi.
Actualele mele luari de pozitie au un caracter evaluativ, dar si constructiv, incercand sa exprime o voce a specialistului intr-un cor in care se canta deseori ,, fals’’, dupa ,,ureche’’si in care multi au ajuns sa-si dea cu parerea sau, mai rau, sa ia si decezii reprobabile, chiar nefaste, greu de estimat – daca ne referim la unele gesticulatii ale decidentilor politici. Miza formarii este prea mare pentru a o lasa pe maini nepricepute. E bine ca pedagogul sa fie mai implicat si sa ia act de ceea ce se intampla pe ,,scena’’ formarii.

P.D: Mizati pe tinerii absolventi?

C.C: Cei care termina psihologia au sanse sa mai identifice posturi pe masura pregatirii lor. In ceea ce priveste pe absolventii de la Stiinte ale Educatiei, pot identifica posturi precum consilieri scolari, mediatori etc, dar trebuie sa fim realisti, nu toti care termina Stiinte ale Educatiei ajung sa profeseze in acest camp, multi se disperseaza pe meserii care sunt destul de distante .

P.D: De ce ati ales orasul Iasi si nu Bucuresti sau oricare alt oras?

C.C: Pentru ca Iasul este un oras pe dimensiunile mele. Am facut armata la Bucuresti si mi-a ajuns, nu-mi plac orasele mari.

P.D: Ati declarat ca va place foarte mult Danemarca, care este urmatoarea tara dupa ea ?

C.C: Franta, pentru ca are un etos apropiat cu cel de la noi, iar sub aspect cultural identific foarte multe apropieri. In ceea ce priveste limbajul psiho-pedagogic este o identitate aproape perfecta pentru limbajul nostru se calchiaza, sub aspectul marcilor teoretice, pe cel frantuzesc. Cultura franceza am asimilat-o din scoala generala, am avut privilegiul sa invat franceza simultan cu incorporarea anumite repere istorice si culturale despre Franta.

P.D: Ce parere aveti despre mass-media de astazi?

C.C: Mass- media este o realitate compozita, identificam si zone normale sau necesare care functioneaza profesionist, iar ca in orice camp identificam si zone mai vulnerabile, mai criticabile care tin de can-can, de mahala. Realitatea este ca identificam si un public pe masura acestei oferte, iar cele doua parti se stimuleaza reciproc. Publicul este cel care poate pune la colt, prin educarea lui, anumite zone din mass-media care sunt inautentice, perfide, periculoase.

P.D: Daca ar fi sa lucrati in mass-media, ce domeniu ati alege si ce publicatie?

C.C: As alege domeniul cultural-educational, iar ca publicatie as merge spre Adevarul. Este o zona mai echilibrata, as dezvolta articole in zona formarii pentru o cultura autentica.

P.D: Care este cel mai important lucru in viata pentru dumneavoastra?

C.C: Pun pret pe dimensiunile de baza, fundamentale: sanatatea, in primul rand, pacea interioara, echilibrul, o buna situare in raport cu tine si cu ceilalti din jurul tau, incepand cu cei din familie, colegii de serviciu si comunitatea in care traiesti.

P.D: Pentru incheiere, transmiteti un mesaj, o incurajare pentru viitori studenti la Pedagogie?

C.C: I-as indemna sa urmeze aceasta specializare deoarece campul pedagogic ii formeaza pentru a fi aproape de ceilalti. Meseria de profesor este una dintre cele mai onorante si fundamentale meserii, care aduce satisfactii de ordin spiritual. Bucurie mai mare decat de a te darui celorlalti cred ca nu exista; de a fi langa un copil sau tanar, de a-l ghida, de a-l simti cum creste, de a-l modela intr-o directie care i se potriveste.. .

Dutu Petronela

link:http://www.constantincucos.ro/