În parcul asfințitului

Miles Heller nu a mai vorbit cu părinţii sai de 7 ani. Acum are 28 de ani şi îşi petrece vremea cutreierând şi fotografiind peisajul dezolant şi obiectele lăsate în urmă de familiile nevoite să-şi părăsească locuinţele ipotecate, ajunse în proprietatea băncilor. Tânarul are o istorie plină de suferinţă, după un accident în urma căruia şi-a omorât fratele vitreg; accidentul a atras după sine izolarea de tată şi de mama vitregă. Dupa ce relaţia sa clandestină cu o adolescentă minoră declanșează un scandal în familia fetei, Miles hotărăşte să se întoarcă pentru o scurtă perioadă în Brooklyn, unde se instalează într-o casă abandonată, alaturi de alţi locatari, şi ei agresaţi de fauna socială şi de propria neputinţă de adaptare. Sunset Park construieşte o atmosferă de mit în plină contemporaneitate, o poveste despre dragoste şi iertare, nu doar între bărbaţi şi femei, ci şi între taţi şi fii.

La începutul romanului sau, “Sunset Park,” Paul Auster” îl introduce pe Miles Heller ca pe un om fără dorinţă de viaţa şi speranţe, care s-a antrenat el însuşi să fie un om <<pe cat mai puţin uman posibil>>”. nytimes.com

<<Sunset Park>>, al şaisprezecelea volum al lui Auster, combină din nou tendinţele sale de introspecţie cu cele de <<suprafaţă>>” guardian.co.uk

Surse: www.polirom.ro, www.nytimes.com, www.guardian.co.uk

Scris de Ovidiu ARGEANU

Editat de Cristina FLOROIU

Advertisements

Cu cât înțelegi mai bine libertatea

Avem un protagonist care îndeplinește mai cu seamă însușirile unui antierou, superficial, englez, ateu și semidoct; o australiancă, iubita lui, pe jumătate britanică, mondenă; o pereche de gemene cu alură de manechin și o plajă părăsită de pe o insulă din Grecia. Toate acestea pentru un roman “light”, de vară, cu intrigă și un magician – Maurice Conchis – motivul pentru care atenția cititorului este focalizată dinspre exotic către intrigă și psihologic. Un roman în care predomină tema libertății în joaca de-a Dumnezeu sau un roman despre libertatea de după cel de-al Doilea Război Mondial, moment în care economia prosperă, iar naționalitatea este dată de pământ.
Ceea ce încearcă autorul să demonstreze în cele 728 de pagini este că prea multă libertate duce de obicei dincolo de moralitate. Cu alte cuvinte, acele fapte imorale izvorăsc din însăși libertatea de a face orice și de a te ridica împotriva unui singur lucru: refuzul oricărei interdicții. Este un roman psihologic pentru că “magicianul” Conchis, un bătrânel miliardar încearcă să pună în scenă momente din viața personală pentru un studiu sau pentru a-și explica poate alegerile lui din acele momente cheie pe care orice om le are de-a lungul istoriei sale. Toate acestea printr-un teatru de avangardă, experimental, fără spectatori în care el este regizorul care hotărăste când intră, cine intră și ce joaca pe “scenă”. În această piesă de teatru, Nicolas Urfe, un fel de Conchis tânăr, este jucat pe degete de către ceilalți actori despre care știa că sunt oameni normali. Jumătate teatru, jumătate realitate, aceste evenimente sau întâmplări prin care trece subiectul, Nicolas, ajung să îi transforme profilul psihologic până la sfârșitul romanului. Este un bildungsroman. Sfârșitul este unul așa cum ne-a obișnuit autorul, unul deschis. La fel ca și în celelalte romane de-ale lui Fowles, cum ar fi “Colecționarul”, motivul acțiunii este mania controlului, răpirea libertății unei alte persoane. În cazul nostru nu într-un mod brutal, ci subtil, lăsând să se înțeleagă faptul că eroul are de fapt de ales între a rămâne pe “scenă” și a pleca să își vadă de viață în partea lui de insulă.
El ajunge pe insula Phraxos pentru un loc de muncă prin British Council. O lasă pe prietena lui, australianca Alison în Anglia pentru a deveni profesor în Grecia. Pe insulă, el este atras de teritoriul magicianului, tocmai pentru că fostul profesor care îl înlocuise, îi zise să stea departe de locul acela. Acolo Nicolas se duce la fiecare sfârșit de săptămână pentru a scapa de plictisul școlii la care predă. Fiecare vizită a lui era din ce în ce mai ciudată. La început Urfe nu știe care este motivul pentru care îi sunt făcute toate acele înscenări. Nici noi nu aflăm încotro duc scenariile și ce vor să dovedească. Interpretarea rămâne, din spusele autorului, la latitudinea cititorului la fel cum și Nicolas, prin introspecție încearcă să facă o legătură. De ce i se întâmplă lui toate astea?
Scris de Ovidiu ARGEANU
Editat de Cristina FLOROIU