“To Rome with Love” (2012) – Despre cum să iubești orașul etern

to-rome-with-love-851499l

To Rome with Love (2012)

Poveștile țesute de Woody Allen în filmul „To Rome with love” au singur numitor comun: Italia, mai exact „orașul etern”, Roma.  Patru fire sînt descusute, individual, personajele lor înfățișîndu-se ca și cum ar nara capitole scrise din penițe diferite. 

Filmul surprinde viețile protagoniștilor, fie că sînt turiști, fie că sînt locuitori ai orașului, pe străzile pietruite, în cafenele sau în casele italienești în care, la micul dejun se mănîncă marmeladă, la o masă rotundă la care iau parte toți membrii familiei.

Hayley și Michelangelo, Milly și Antonio sau Sally și Jack (Jesse Eisenberg) își transpun poveștile de iubire. Dacă primii trebuie să treacă testul părinților respectiv al mătușilor și unchilor, cei doi din urmă primesc sfaturile lui John (Alec Baldwin) referitoare la sosirea prietenei lui Sally, interpretată de Ellen Page, despre care se spune că este fermecătoare.

Jerry (Woody Allen), tatăl lui Hayley, un fost director de Operă, recunoaște în viitorul său socru un tenor talentat și încearcă să îl convingă pe acesta să participe la un spectacol realizat în manieră avangardistă. Ideea neobișnuită a lui Jerry este de a-i aduce lui Giancarlo o cabină de duș în care să cînte ca și cum ar fi în propria locuință, acesta neavînd, pînă în acel moment, ocazia să interpeteze în fața unui public. Dacă talentul tenorului a fost apreciat, criticile negative s-au îndreptat către regizor care, neînțelegînd limba italiană, s-a mulțumit cu atenția revărsată asupra spectacolului.

Cu Leopoldo este o altă poveste. El este întruchiparea italianului care își bea cafeaua la masă cu familia sa, avînd un program prestabilit care include drumul de acasă spre serviciu. Pe neașteptate, devine o vedetă locală fără a face nimic pentru a ieși în evidență. Obișnuindu-se cu faima pe care a dobîndit-o gratuit, în ziua în care presa își îndreaptă atenția spre un simplu trecător, regretă momentele în care era invitat la emisiuni pentru a vorbi despre ce mănîncă la micul-dejun. Marmeladă și două felii de pîine prăjită.

Cele patru categorii de personaje nu au nimic în comun, poate din acest motiv se simte nevoia unei reuniuni în care poveștile lor să se împletească într-un singur șir. Prezentate astfel, sînt asemenea unor fire paralele care se desfășoară independent unele de celelalte. Ca niște coline care se întind în direcții diferite.

Cătălina DOBROVICEANU

 

Regia: Woody Allen

Anul apariției: 2012

Gen: comedie romantică

 

Sursă foto: http://static.cinemagia.ro/img/db/movie/56/96/62/to-rome-with-love-851499l.jpg

Advertisements

Recenzie: Jessie Ware – Devotion (2012)

JessieWareDevotion600Gb310712

Jessie Ware – Devotion (2012)

Spre sfîrşitul verii, cîntăreaţa britanică Jessie Ware s-a detaşat pe deplin de statutul de backing singer, pentru a păşi în faţa scenei cu propriile melodii, adunate în albumul de debut „Devotion”.

Mulţi ascultători s-au grăbit să îi asemene vocea cu cea a lui Sade: seducătoare, elegantă şi impunătoare, dominînd acordurile de chitară acompaniate de notele calme ale instrumentelor de percuţie sau ale celor electronice.

Infuzii de pop, soul sau R&B se resimt în piesele deopotrivă temperate sau alerte, în care versurile curg cu înverşunare sau se împletesc fără efort. Prima melodie de pe album, „Running” deschide suita cu o tonalitate joasă, care se intensifică pe măsură ce vocea cîntăreţei anunţă că e gata să renunţe la tot: „Think I’m ready to lose it all”.

În opoziţie, „Something Inside” sau „110%” au un tempo alert, ludic, simţindu-se participarea instrumentelor ca într-un joc alegoric în care nu ştii la ce să te aştepţi. Partea de început a piesei “110%” aminteşte melodia celor de la Big Punisher, „The Dream Shatterer”, al cărei vers „Carving my initials on your forehead” este transpus în sunetele instrumentelor electronice, pierzîndu-şi influenţa hip-hop.

Unde se duc nălucile

În melodia „Wildest Moments”, Jessie Ware cîntă o poveste de iubire care privită din afară pare imposibilă, toţi întrebîndu-se „Why do we try?”. Nimeni nu înţelege, însă, că ei doi au aceleaşi dorinţe, că împart gînduri şi sentimente ca şi cum ar avea în vene acelaşi sînge. Că ar putea dărîma tot ce au construit şi că ar putea clădi din nou tot ce au dărîmat.

Prezenţa celui iubit simţită ca adierea nopţii, ca umbra de care nu te poţi desprinde, ca o nălucă pe care nu o poţi vedea, ci simţi („Like a ghost I can not see, You’re the shadow behind me”), este cîntată în versurile piesei „Night Light”. Dacă aici ea îl găseşte în lumina lunii şi în vise, simţindu-i răsuflarea în întuneric, prin „Devotion” îi cere dedicare, îi cere să nu plece, lăsînd-o în negura plină de întrebări.

De la primele note se simte tensiunea vocii, sobră la început pentru ca pe parcursul albumului să devină ludică, jucîndu-se cu acordurile melodiilor. Jessie Ware îşi păstrează eleganţa în glas, cîntînd despre poveşti în doi şi trăindu-le intensitatea.

 

Cătălina DOBROVICEANU

sursă foto: http://static.nme.com/images/gallery/JessieWareDevotion600Gb310712.jpg