E ieşean. Habotnic. N-ai cum să nu-l vezi sau să nu-l auzi. Când râde, răsună săli, când găteşte şi ne povesteşte ni se face foame. Face parte din grupul de oameni care au făcut istorie în presa din România de după ’90. E Marius Cristian, fost secretar de redacţie al ziarului Monitorul, membru fondator al Obiectivului, e Costăchel, cel care ne spune cum să facem mandarine famblate şi budincă de clătite cu spanac, ne povesteşte cum se face o sabrare ca la carte. A văzut cum a arătat presa după Revoluţie la noi şi vede schimbările din cea de astăzi. Despre presă şi reţete am discutat cu Marius Cristian.
Povesteste-mi, te rog, despre rubricile culinare pe care le-ai semnat şi încă le semnezi în Monitorul şi în Ziarul de Iaşi. De unde această plăcere pentru gastronomie?
A apărut foarte simplu, la începutul Monitorului, repet, vrând să facem altceva, am zis inclusiv să facem o rubrică de gastronomie. Nu mai ţin minte, sfărşit de ’91, început de ’92 a apărut primul Costăchel şi de atunci a rămas. Momentul de glorie în presă probabil constituindu-l iarăşi un proiect care mi-a fost foarte drag, Monitorul de Duminică, care era o pagină săptămânală şi pe lună un supliment pentru care eu făceam mâncarea, domnul profesor Valeriu V. Cotea făcea vinurile şi al treilea colaborator ar fi trebuit să fie Radu Anton Roman, cu partea de obiceiuri şi etnografie, dar care n-a mai fost să fie.
Ştiu că e greu să alegi, dar, te rog, povesteşte-mi un moment sau două dintre cele mai frumoase pe care le-ai trăit alături de echipa Monitorul.
Probabil cel mai frumos a fost în seara alegerilor, în ’96, cănd a câştigat Convenţia. Şi nu atât pentru că a câştigat Convenţia, desigur, ne-am bucurat toţi. Ce s-a întâmplat în redacţie să rămână între pereţii respectivi. Dar absolut emoţionant a fost faptul că au venit studenţii din Tudor, s-a strâns în faţa redacţiei şi au scandat mulţumindu-ne pentru ce am făcut şi pentru că s-a putut ajunge aici. A fost într-adevăr un moment pentru care îţi vine să uiţi absolut toate celelalte momente rele.
Ai stat tot timpul alături de oameni care au făcut istorie în presa de la noi. Cum te simţi când ştii că te afli printre aceşti oameni?
În momentul ăsta nostalgic. Nu aş putea să-ţi spun altfel. Sigur că atunci când îmi pui întrebarea asta primul la care mă gândesc este Florin Zamfirescu, Dumnezeu să-l odihnească, nu pot să nu mă gândesc la el. În toată perioada mea de presă cotidiană am fost alături. Sigur că sunt foarte mulţi alţii, n-aş vrea să spun pe cineva de frică să nu uit pe vreunul dintre ei. Vreau să-ţi spun un lucru însă. Probabil unul din secretele Monitorului la început a fost taman acesta: eram oameni foarte diferiţi, fiecare bun pe pătrăţica lui, discutam şi din toate discuţiile astea ieşea un produs care până la urmă a făcut o şcoală. Astăzi, am auzit cu multă durere, că nici măcar împreună nu mai pleacă.
Să ne întorcem la Costăchel. Costăcel este un pseudonim cu care tu ai semnat şi încă semnezi. Ştiu că este o preluare după prietenul lui Păstorel Teodoreanu.
Da, după imaginarul prieten Costache a lui Păstorel. A fost un omagiu adus lui Păstorel când am găsit acest pseudonim. Şi l-am păstrat pentru că se mai întâmplă un lucru. Deobicei Marius Cristian este un om totuşi serios, care mai face publicaţii, mai dă consultanţă tipografică, mai face oricum chestii cât se poate de complicate, de tehnice şi ar fi destul de ciudat ca în momentul în care, să spunem, mă duc la un client să-i calibrez din punctul de vedere al culorii un lanţ tehnologic, ăla să mă întrebe: “Bine, lasă tu cu profilul de culoare, zi câtă sare, căt piper…” N-ar fi bine.
Astăzi te găsim pe Costăchel.ro. Pe lângă foarte multe reţete de toate felurile, observăm şi foarte multe referiri la Păstorel Teodoreanu şi la perioada interbelică a Iaşului. Şi aici, te întreb pe tine, ca istoric. Crezi că Iaşul va ajunge vreodată să fie măcar o mică parte din ce a fost atunci, în perioada lui de glorie?
Fac o paranteză. Deja în perioada interbelică, Iaşul era puţin… decăzut. Normal că Iaşul ar putea să ajungă, totul este să şi vrea. Însă mă întreb, absolut retoric, dacă în toţi ăştia douăzeci de ani n-am avut şi noi măcar un primar născut în Iaşi, ce putem spera?
Spune-mi câteva lucruri despre Caietul de reţete, carte pe care ai semnat-o împreună cu Bogdan Pavlov.
Cartea aia are o poveste foarte simpatică, Tot am ameninţat, ne-am lăudat că o scriem, Geneza este dublă. O dată ce scriam eu in ziar şi în al doilea rănd împreună cu Bogdan, Dumnezeul să-l odihnească, timp de ani buni de zile, am gătit weekend de weekend, ba la mine, ba la el. Tot gătind şi tot strângându-se reţete, am început să le lăudăm, că scoatem o carte şi tot amânam apariţia ei pentru că niciodată nu ni se părea că e suficient. Vroiam mai mult, vroiam mai bine. Eram şi noi nişte mici perfecţionişti. Până într-o zi când m-am întâlnit pe stradă cu Silviu Lupescu, el era vinovatul şi el o băgase în plan, şi a zis: “ Mi-o dai”. “Stai că nu e gata”. Ne-am certat, cert este că i-am dat-o. Singurul lucru de care îmi pare enorm de rău când îmi aduc aminte de acele momente este că telefonul de la editură, că a intrat cartea, l-am primit la vreo 4 ore după ce a murit mama. Şi n-a mai apucat să o vadă. Dar sunt mândru de carte, bineînţeles.
Scris de Ștefana TODICĂ
Editat de Cristina FLOROIU
Una dintre dulcegăriile preparate de Laura și postate pe blog este “Prăjitura cu lămâie și gem de zmeură”. Aceasta este o rețetă în imagini și se înscrie în domeniul “torturi și prăjituri”. Ea a primit cele mai multe comentarii, doar pozitive bineînțeles, și este votată ca fiind cea mai bună rețetă din acest domeniu menționat mai sus.
Lounge 