Principalele înlocuri din vârful instituţiilor ieşene în anul 2012

prefectura_iasi

   Anul 2012 a adus multe schimbări la nivelul conducerii instituţiilor locale, în mare parte datorită rezultatul alegerilor din 10 iunie. Printre cele mai importante modificări administrative se numără cele de la Prefectură, Consiliul Judeţean, Primărie, Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri, precum şi de la Regionala CFR Călători.

În ultimele 12 luni, Prefectura a fost condusă, pe rând, de către Dragomir Tomaşeschi, Marian Bosianu şi Romeo Olteanu. Primul, alături de ceilalţi prefecţi din ţară, face parte din cei grupul persoanelor schimbate din funcţie imediat după investirea Noului Guvern, condus de Victor Ponta. Tomaşeschi s-a aflat la conducerea Instituţiei Prefectului de la sfârşitul anului 2009 până în luna mai a acestui an, în total aproximativ doi ani şi şapte luni. Acesta i-a cerut următorului prefect, Marian Bosianu, să continue activitatea Consiliului de Dezvoltare Economică care apropie oamenii de afaceri, ONG-urile şi instituţiile de învăţământ sau campaniile „Fabricat în Iaşi“ şi „Ieşeni pentru ieşeni“ care promovează produsele locale.

Las în urmă o instituţie credibilă, funcţională care nu a mai avut problemele din anii trecuţi. M-am întâlnit cu zeci de mii de oameni. A fost numărul cel mai mare de persoane în audienţă la prefect. Sunt mulţumit că am rezolvat problemele de fond funciar. Am dorit să aplic legea indiferent de numele celor implicaţi“, a declarat la acea vreme Dragomir Tomaşeschi.

Pe 12 mai a.c., Marian Bosianu, susţinut de PSD, a fost instalat în funcţie în prezenţa ministrului Sănătăţii, Vasile Cepoi, a liderilor locali ai USL şi a câtorva zeci de directori ai unor instituţii ieşene. Bosianu a absolvit Facultatea de Ştiinţe Economice în anul 1989, iar în ultimii 20 de ani a lucrat în cadrul Gărzii Financiare Iaşi. Începând cu anul 2001, el a deţinut mai multe funcţii de conducere în cadrul acestei instituţii.

Alt subprefect

La nouă zile distanţă de la instalarea noului prefect, în ziua de 21 mai, Bogdan Abălaşi a fost investit, în funcţia de subprefect al judeţului Iaşi. La ceremonie au participat secretarul de stat în Ministerul Mediului, Mugur Cozmanciuc, directorii deconcetratelor, mai mulţi membri PC, dar şi fostul subprefect, Bogdan Şaramet, care a predat astfel ştafeta. „Sunt onorat de încrederea pe care mi-a acordat-o premierul Victor Ponta. Mă angajez să reprezint Guvervul prin aplicarea legii la nivelul judeţului Iaşi. Voi susţine societatea civilă, mediul de afaceri şi cel universitar, iar alături de domnul prefect mă angajez să fiu garantul legii şi ordinii publice“, a declarat Bogdan Abălaşi.

Înainte a ajunge subprefect, Abălaşi a fost prim-vicepreşedinte al filialei judeţene a Partidului Conservator.

Pe 23 iunie, Ministrul Justiţiei, Titus Corlăţean, l-a învestit în funcţia de prefect pe fostul viceprimar Romeo Olteanu. Numirea lui Romeo Olteanu în funcţia de prefect a fost anticipată încă din luna mai, dar nu s-a putut concretiza deoarece acesta nu îndeplinea cerinţele necesare acestui post la momentul respectiv. În timp ce Marian Bosianu îşi exercita funcţia de prefect, fostul viceprimar a promovat examenul pentru calitatea de funcţionar public. Astfel, decizia numirii lui Romeo Olteanu a fost luată în cadrul unei şedinţe a Guvernului. Cele două hotărâri, privind încetarea mandatului lui Marian Bosianu şi numirea în funcţie a lui Romeo Olteanu, au fost publicate în Monitorul Oficial nr. 412 din 20 iunie. După ce a plecat de la Casa Pătrată, Bosianu s-a întors la şefia Gărzii Financiare. Totodată, el a intrat în istoria administraţiei ieşene cu cel mai scurt mandat de prefect, având la activ doar 51 de zile, timp în care a ocupat această poziţie.

Mici schimbări în Primărie

În anul ce urmează a se încheia, la nivelul conducerii municipalităţii nu prea au avut loc prea multe schimbări. Gheorghe Nichita şi prelungit şederea la Palatul Roznovanu cu încă patru ani, în funcţia de primar, ca urmare al alegerilor locale din vara care a trecut. Astfel, edilul oraşului se află la al treilea mandat consecutiv. Acesta i-a surclasat cu uşurinţă pe principalii săi contracandidaţi (Tudor Ciuhodaru, Daniel Oajdea şi Nicuşor Păduraru), fiind votat de peste 60% din ieşenii care au fost pe 10 iunie la urne.

În schimb, acest mandat vine cu schimbări în rândul viceprimarilor. Pe 18 iunie, în cadrul şedinţei de constituire a Consiliului Local (CL), au fost numiţi şi noii viceprimari ai Iaşului. Aceştia sunt Mihai Chirica de la PSD, fostul director tehnic al Primăriei, şi Marius Dangă de la PNL. Cei doi au trecut de plenul CL cu 23 de voturi pentru şi unul împotrivă.

La o zi după numirea s-a în funcţia de viceprimar, Chirica a şi intrat în pâine. “Împreună cu primarul şi Cosmin Coman voi merge la Bucureşti pentru a găsi cele mai solide verigi de care să ancorăm proiectele Iaşului. În primul rând vom discuta despre proiectele care au tangenţă cu mediul, adică modernizarea CET, proiectul gropii ecologice. Vom pune în discuţie toate proiectele noastre şi sper că vom găsi sprijin. Luna viitoare (iulie – n.r.) ar trebui să mai semnăm şi contractul pentru un alt proiect de circa 20 de milioane de euro – Managementul traficului“, a precizat la acea vreme Mihai Chirica.

Noi lideri judeţeni

Noua conducere a Consiliului Judetean (CJ) Iaşi a fost investită în funcţie pe data de 20 iunie. Astfel, liberalul Cristian Adomniţei a preluat prerogativele de şef al judeţului. El va fi secondat de fostul vicepreşedinte al Consiliului, Victor Chirilă (PNL) şi de Victorel Lupu (PSD), fost şef al Direcţiei de Finanţe a municipiului Iaşi. Ceremonia de investire a noilor membri din Consiliul Judeţean a avut loc în sala Senat de la Universitatea „Al. I. Cuza“, la cererea lui Adomniţei.

La eveniment au asistat proaspătul reales primar al municipiului Iaşi, Gheorghe Nichita, prefectul judeţului de la acea dată, Marian Bosianu, precum şi directori ai unor instituţii ieşene.

În anul 2008, Cristian Adomniţei a fost ales deputat pe listele PNL, iar în 10 iunie a fost ales preşedinte al CJ, pe listele USL, obţinând 62% din voturi.

În următorii ani dorim să facem lucruri importante pentru Iaşi. Începem cu Aeroportul, cea mai stringentă şi importantă problemă a judeţului. Pe listă mai sunt autostrada şi spitalul regional. Locurile de muncă şi polul de dezvoltare agroindustrială sunt şi ele printre priorităţi“, a anunatat Cristian Adomniţei, imediat după ce a fost investit în funcţia de şef al judeţului.

Numele actualului preşedinte al CJ a devenit cunoscut la nivel naţional în urma unei gafe făcute acum cinci ani. Odată cu remanierea guvernamentală din 5 aprilie 2007, Cristian Adomniței a fost numit în funcția de ministru al Educației, Cercetării și Tineretului în Guvernul Tăriceanu.

La scurtă vreme după numire, în mai 2007, aflat într-o școală generală din Brăila, ministrul i-a întrebat pe elevii din clasa a V-a câte stele ale drapelul UE. Deși elevii au răspuns corect – 12 stele, Adomniței i-a contrazis afirmând că sunt 15 și, deși i-a fost arătată fotografia unui steag, el nu s-a lăsat convins. Ulterior, la conferința de presă ce a urmat, ministrul a dat vina pe consilierii săi. „Am avut un material, îl am și acum pe birou și mi-au scris că sunt 15. Abia aștept să ajung la București, să am o discuție cu ei. O să-i întreb câte stele sunt pe steagul UE și, dacă spun 15, stați să vedeți!“, a declarat el.

Un fost prefect la Aeroport

Schimbările de la nivelul şefiei Palatului Administrativ al Judeţului a fost urmate şi de cele de la nivelul instituţiilor subordonate CJ. Astfel, pe 21 iunie, Aeroportul Internaţional Iaşi a primit o nouă conducere. Vicepreşedintele PNL, Marius Bodea, a fost numit, printr-o dispoziţie a preşedintelui CJ, în funcţia de director interimar al aerogării. Bodea l-a înlocuit pe Gheorghe Corjăuţanu, cel care a ocupat funcţia menţionată în timpul mandatului lui Constantin Simirad la şefia CJ Iaşi. Cum Corjăuţanu era unul dintre consilierii personali ai fostului preşedinte, numit prin detaşare la aeroport, mandatul acestuia a expirat odată cu numirea unei noi echipe la CJ. Totuşi, Bodea a fost numit şi el consilier la cabinetul preşedintelui CJ, acesta fiind detaşat ulterior în funcţia de director la Aeroport. „Nu vin aici doar pentru a prelua şi a conduce acest aeroport aşa cum îl ştiţi. Vin să preiau obiectivul de dezvoltare al aeroportului din punct de vedere strict administrativ. În următoarea perioadă mă voi concentra pe două acţiuni, demararea procedurilor pentru a construi noua pistă, dar şi eficientizarea activităţii aeroportului în sensul deschiderii unei perspective mult mai ample a colaborării cu operatori aeroportuari din lume. Vrem să creştem numărul de destinaţii ce vor fi operate de aici din Iaşi, dar şi să creştem satisfacţia clienţilor care vor trece prin aeroportul nostru“, a declarat la acea vreme Marius Bodea.

În 2008, în calitate de prefect, Marius Bodea s-a ocupat şi de rezolvarea problemelor juridice ale terenurilor ce urmau să fie preluate de către aerogară pentru proiectul modernizării. Din anul 2010, Marius Bodea a fost şi membru al Consiliului de Administraţie al aeroportului ieşean.

Minciună, şeful drumarilor

La mijlocul lunii septembrie, Daniel Minciună, consilier personal al preşedintelui CJ, a fost numit director al Direcţiei Judeţene de Administrare a Drumurilor şi Podurilor (DJADP). Acesta a trecut cu brio de proba scrisă a concursului pentru postul menţionat, obţinând 88,6 puncte. Contracandidatul său, Daniel Chiru a fost notat doar cu 45 puncte şi a fost declarat respins. Drept urmare, Chiru a depus o contestaţie, iar în urma recalculării punctajului a fost notat cu 40 de puncte. Astfel, Daniel Minciună a rămas singurul candidat care s-a prezenta la proba interviului, pe care a trecut-o fără probleme.

În cursul lunii iulie, fostul director, Radu Judele, a solicitat transferul pe funcţia publică de conducere de şef serviciu în cadrul Serviciului Investiţii din aparatul de specialitate al Consiliului Judeţean Botoşani. Cerere de transfer a fost aprobată, iar conducerea DJADP a fost preluată, în regim temporar, de către Antoneta Manolache, şeful Serviciului Derulare Contracte din cadrul aceleiaşi direcţii.

 

Pilă, înlăturat de la şefia DRDP

Directia Regionala de Drumuri si Poduri (DRDP) are de la începutul lunii octombrie un nou director. Ovidiu Laicu a fost instalat în această funcţie de către reprezentanţii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România.

Laicu este membru PSD şi a ocupat funcţia de director adjunct al Gărzii de Mediu, din iunie 2009 până în ianuarie 2010. Noul director al DRDP a lucrat şi ca director adjunct la Citadin, instituţie subordonată Primăriei. Acesta l-a înlocuit pe Dănut Pilă, numit la conducerea DRDP tot printr-o decizie politică. Pilă, un apropiat al PD-L Iaşi, a fost numit şef al Direcţiei la începutul anului 2011, venind în locul lui Viorel Scutaru. Printre atribuţiile lui Ovidiu Laicu se numără gestionarea investiţiilor cu finanţare de la bugetul de stat pentru reabilitarea drumurilor naţionale din toate judeţele Moldovei. Acesta coordonează secţiile de drumuri naţionale din Bacău, Bârlad, Botoşani, Câmpulung Moldovenesc, Focşani, Galaţi, Iaşi, Piatra Neamţ şi Suceava. În aceste localităţi se derulează investiţii de zeci de milioane de lei, una dintre cele mai importante fiind continuarea proiectului de construcţie a şoselei de centură a Iaşului cu varianta de trafic uşor.

Regionala CFR

Pe 3 iulie Constantin Axinia a fost schimbat de la şefia Regionalei CFR Călători Iaşi, decizia fiindu-i comunicată, prin telefon, de către un director din cadrul Ministerului Transporturilor.

M-au anunţat telefonic că mă revocă. Este o schimbare politică, nu se mai ţine cont de nimic. Rămân în sistem. Deocamdată, mi s-a propus să fiu consilierul noului director. Voi vedea ce voi face“, a afirmat în ziua respectivă Constantin Axinia. Sunt zvonuri care susţin că lui Constantin Axinia i s-ar fi propus trecerea de la PD-L la USL, dar acesta a refuza oferta.

În postul de director al Regionalei CFR Călători Iaşi a fost numit Iordan Vintilă, fostul director al regionalei CFR Marfă Iaşi, în prezent liderul consilierilor judeţeni ai PNL.

La câteva zile de la instalare, Vintilă a spus că printre priorităţile sale ca director al CFR Călători Iaşi se numără creşterea încasărilor companiei.

În primul rând, vreau să discut cu toată echipa de la CFR şi să stabilim măsuri privind creşterea eficientizării companiei. În perioada următoare, vom iniţia controale pe trenuri cu echipe de specialitate. Vom încerca creşterea încasărilor“, a afirmat proaspătul director al Regionalei CFR Călători Iaşi.

El a mai spus că nu a venit în noua funcţie cu intenţia de a face schimbări în structura de conducere a regionalei, precizând că eventualele înlocuiri se vor face în urma unor analize amănunţite.

De asemenea, la sfârşitul lunii august, a fost desemnată noua componenţă a structurii Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică (ATOP), avându-l pe Iordan Vintilă drept preşedinte. Din noua componenţă a ATOP Iaşi mai fac parte consilierii judeţeni Dinu Apăvăloaie, Mihai Baciu, Florin Silviu Pop (PSD), Ciprian Roşca (ambii PNL), Vasile Şalaru (PC), Constantin Petraş (Corpul Naţional al Poliţiştilor), subprefectul Bogdan Abălaşi, şi Ioan Scripniciuc, şeful Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Iaşi.

Conflicte interne la PD-L

Pe 18 septembrie, Biroul Politic Naţional al PD-L a luat decizia schimbării conducerii filialei judeţene a partidului. Astfel, senatorul Dumitru Oprea a fost înlocuit din fruntea organizaţiei cu omul de afaceri Gabriel Surdu.

În perioada imediat următoare, mă voi ocupa de constituirea unui nou Birou Permanent Judeţean al filialei. De asemenea, mă voi axa şi pe consolidarea financiară a partidului şi pe pregătirea candidaturilor pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie. Am în vedere un plan de reorganizare a PD-L Iaşi, dar îl voi pune în aplicare după ce se mai liniştesc apele“, a declarat Gabriel Surdu în ziua în care a preluat conducerea filialei ieşene a PD-L.

Numirea lui Gabriel Surdu în fruntea PD-L Iaşi a stârnit nemulţumire printre câţiva membri ai partidului. În ziua următoarea, Sorin Ionescu, secretar executiv în cadrul PD-L filiala Iaşi, şi-a dat demisia din partid, motivând că nu este mulţumit cu soluţia adoptată de conducerea centrală a partidului.

Noul preşedinte al democrat-liberalilor din Iaşi a apărut pe scena politică locală în cadrul PSD. La alegerile locale de acum patru ani, Gabriel Surdu a trecut de partea PD-L. Această decizie s-a concretizat cu un loc pe lista de consilieri locali, fiind liderul grupului democrat-liberal din cadrul Consiliului Local Iaşi.

                                                                                                    Vladimir Dochita

Rugby-ul, “singurul sport ramas in viata la Barlad”

   Dimagesupa 1990, Barladul, municipiu din judetul Vaslui a intrat intr-o perioada de declin economic si cultural. In prezent, putine sunt activitatile culturale sau sportive din acest oras care au rezistat trecerii timpului.

  Sportul cu balonul oval cunoscut sub numele de rugby a fost si a ramas pentru Barlad o traditie, iar pe unde te-ai duce in Romania cineva mai in varsta iti va spune  ”ah…  din Barlad. E o echipa de rugby acolo, fenomenala au venit o data aici şi ne-au spulberat lejer. Într-o perioada dadeau şi oameni la naţionala! Foarte bună echipa”. “Acest sport este un joc de golani practicat de gentlemani” si reprezinta o alternativa viabila pentru tinerii care vor sa se fereasca de tentatiile prostesti ale societatii romanesti din zilele noastre.

  Cu o existenta de aproape 40 de ani, Clubul Sportiv Scolar Barlad (C.S.S) creeaza conditiile excelente pentru ca tinerii practicanti ai rugby-ului sa faca performanta la nivel national si international.

Barladul, un pilon al rugby-ului romanesc…
   Faptul ca baza Clubului Sportiv Scolar Barlad (C.S.S)  este una foarte buna a sprijinit obtinerea de rezultate pozitive de catre rugby-ul barladean, mai ales cel de juniori in ultimii ani.
„ In ultimii sapte ani am obtinut medalii de aur, argint si bronz la toate cartegoriile de varsta „ a declarat directorul C.S.S Barlad, Ciprian Popa.

  Clubul Sportiv Scolar Barlad a reprezentat o veritabila rampa de lansare pentru rugbystii de nationala. Au plecat de aici 35 de jucatori, printre care cei mai cunoscuti Tonita, Zebega, Dimofte, Postolache, Bucos si Motrescu.

   In prezent la C.S.S Barlad exista 7 echipe de juniori inscrise in campionat, Under 19, Under 18, Under 17, Under 16, Under 15, Under 14, Under 12, Under 10 de care se ocupa 5 antrenori.

Centrul Olimpic si Sportiv la Barlad…

   In baza unei note de fundament argumentata prin performante sportive deosebite, jucatori in echipa nationala a Romaniei, baza materiala de exceptie, traditie, implicarea autoritatilor locale si judetene, colectiv tehnic bine structurat si profesionist, Comitetul Olimpic si Sportiv Roman ( COSR ) impreuna cu Federatia Romana de Rugby (F.R.R) au finantat constituirea la Barlad a Centrului Olimpic de Pregatire a Juniorilor pentru Rugby in sapte. Barladul de la 1 decembrie 2011 a devenit primul oras din Romania care pregateste cei mai buni juniori din tara pentru participarea la Jocurile Olimpice din 2016.

“ Trebuie să admitem ca este cea mai mare realizare din ultimii ani pentru sportul barladean. Infiintarea acestui centru olimpic este ca o incununare a activitatii sportive, în general, din Barlad. Suntem extrem de bucurosi pentru ca acest centru inseamna foarte mult inclusiv pentru promovarea imaginii orasului nostru, atat în tara, cat si peste hotare” a precizat directorul Clubului Sportiv Scolar Barlad (C.S.S), Ciprian Popa.

   Costurile Centrului Olimpic au fost de 40 de miliarde de lei, iar tinerii sportivi beneficiaza de doua terenuri omologate F.R.R, sala de forta, pista de atletism, teren sintetic si un hotel in care vor fi cazati tot anul scolar.

Scoala la fel de importanta ca sportul…

   Juniorii rugbysti au posibilitatea sa urmeze cursurile Liceului Pedagogic  „ Al. Vlahuta” Barlad unde exista sectiunea rugby, care pe langa diploma de bacalaureat ii ajuta pe elevi sa continuie sportul la nivel profesionist sau sa ia startul intr-o cariera de antrenori.

„ La cei din cadrul Centrului Olimpic se pune accentul pe engleza si franceza la scoala” a mai spus Ciprian Popa.

Obiective inalte la Barlad…
   Pe langa cele patru echipe de copii rugbysti care respecta programul impus de F.R.R, conducerea C.S.S Barlad si-a propus dezvoltarea Centrului Olimpic de Pregatire a Juniorilor pentru Rugby in sapte si „alegerea a trei – patru sportivi sa participe la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro din 2016”.

„ Restul vrem  sa prinda echipa nationala. Deja avem doi jucatori pe Doroftei si Zaharia „ a precizat Ciprian Popa.

Jucator de nationala…

„ Faptul ca s-a intalnit cu rugby-ul ii va schimba viata in bine, dar va trebui sa munceasca mult pentru ca are calitati” spune Ciprian Popa , directorul C.S.S Barlad despre tanara speranta a rugby-ului barladean Bogdan Doroftei, jucatar al CSS Barlad Under 18 si al lotului national al Romaniei Under 18.

   Bogdan Doroftei in varsta de 17 ani a fost indragostit de sport inca de mic. A inceput cu fotbalul si la varsta de 12 ani a plecat din Barlad la L.P.S Iasi pentru a deveni portar, dar pana la urma s-a apucat de rugby.

„ Am jucat fotbal la L.P.S Iasi timp de un an jumatate, dar m-am intors la Barlad deoarece nu m-am acomodat acolo. Acum urma sa merg la liceu, asa ca m-am dus sa dau probe pentru admitere la Liceul Pedagogic „ Al. Vlahuta” Barlad sectiunea rugby”.

   Prin talentul nativ si determinarea care a avut-o pentru sport, tanarul nu numai ca a trecut probele de admitere la liceu, dar a fost selectat sa faca parte din Centrul Olimpic de Pregatire a Juniorilor  pentru rugby in sapte.

„ Facem doua antrenamente pe zi a cate doua ore, iar sambata si duminica avem meciuri”.

   Dupa o medalie de aur si una de argint obtinute cu C.S.S Barlad la Campionatul National de Rugby si la Competitia liceelor pe tara, Bogdan Doroftei a fost convocat la Bucuresti in echipa nationala a Romaniei Under 18.

 „ A fost greu primul stagiu de pregatire. In primul rand am fost hotarat sa dau tot ce am mai bun, deoarece imi place acest sport.  M-am integrat repede si am reusit sa devin titular pe postul de linia a doua. Acum la lotul national fac cate doua antrenamente pe zi de la 9 la 12 si de la 16 la 18, care constau in pregatire fizica, tehnica si forta ”.

In acest an prima oara la Campionatul European…

Lotul National de Rugby Romania Under 18

    Bogdan Doroftei pe data de 19 martie va pleca impreuna cu lotul national al Romaniei Under18 la Grenoble, Franta, unde vor participa la Campionatul European de Rugby din acest an.

 „ Sunt foarte nerabdator, primul meci il vom disputa contra Rusiei pe 23 martie, dupa care pe 26 martie avem meci cu Belgia. Sper sa castigam aceste doua meciuri si sa mergem in finala impotriva Spaniei de pe 29 martie”.

   Pentru participarea la Campionatul European,” stejareii” vor primi suma de 250 de euro, plus echipament sportiv.

Intre scoala si rugby…

   Un tanar sportiv de performanta munceste mult pentru a reusi sa se imparta intre scoala si terenul de antrenament. „ Incerc sa-mi fac timp pentru toate, mai ales ca scoala este importanta pentru mine” spune Bogdan Doroftei. Acest lucru insa nu-l impiedica sa duca pana la sfarsit ceea ce si-a propus.

„ Anul acesta in primul rand imi doresc sa castig campionatul cu C.S.S Barlad, pentru ca ne-am atrenat foarte mult si cred ca avem sanse mari, dar sper sa am o evolutie foarte buna si la echipa nationala. “

” Prin intermediul sportului cu balonul oval, am devenit barbat, am reusit sa-mi fac multi prieteni printre care si oameni mari din rugby si am vizitat toata tara” a concluzionat Bogdan Dorftei.

   Juniorul de la CSS Barlad, Bogdan Doroftei spera ca in viitor sa reuseasca sa joace la o echipa de top din strainatate.

   Tinerii sportivi din comunitatea barladeana cu putine perspective pentru un viitor stralucit prin intermediu rugby-ului si celor implicati in dezvoltarea lui isi pot modela caracterul in spiritul unui sport  cotat pe plan mondial drept o activitate pentru gentlemani.

                                                                                                                        Vladimir Dochita