Lucian Bute – experiența „post-knockout”

De fiecare dată când se întâmplă un eveniment mediatizat intens, și asta valabil nu numai la noi, se privește partea cea goală a paharului în loc de cea plină, care probabil a avut o mai importantă semnificație până acum. Exemplul „Bute și pățania lui” stă în această categorie nevrednică de vreo analiză, dar totuși iat-o.

Totul a început în noaptea de 26 spre 27 mai, când se prezentase un alt capitol din seria „câștiguri cu Bute”. Evenimentul, de care știa multă lume, în special fanii și familia pugilistului, a ajuns să devină și mai cunoscut la sfârșitul încheierii scenetei. Caracteristic mediei audio-vizuale am fost copleșit zilele următoare de ropote de comentarii și critici vehemente din perspectivele unor oameni experimenți în domeniu, dar și din partea „paparazzilor” care, vezi Doamne, trebuie să-și câștige și ei pâinea. Întrebarea e oare se întâmpla la fel și în cazul unei victorii detașate, un „knock-out” venit din partea lui Bute? Nu, sigur că nu. Morala e: odată ce ești campion, sus în top, devii plictisitor, însă când pierzi, și e normal să pierzi, toată lumea sare pe tine și postează articole sau poze gen ”Iată cum arată Bute la trei zile după meciul cu Froch”.

Analizând însă mai amplu situația, lucrurile nu stau așa grav și nu sunt nici pe departe rușinoase. Consecințele au venit de pe urma unor oameni ce au gândit publicitatea mai presus decât performanța, iar asta si-a spus în cele din urmă cuvântul. Așadar, după zece victorii consecutive, campionul mondial la versiunea IBF Lucian Bute l-a întâlnit pe englezul Carl Froch și nimeni nu s-a așteptat să piardă. Da sigur, „knock-out” în repriza a cincea era departe de a fi o prezicere consistentă însă, pur și simplu s-a întâmplat să fie așa. Privind în spate, Bute și-a apărat centura în fața unora ca Glen Johnson, Jean-Paul Mendy, sau Brian Magee, nume ce sigur, nu au mare rezonanță în lumea boxului. Și nici lupta pentru o centură IBF nu reprezintă apogeul în materie de acest sport, dar ce îți poți dori de la o națiune ale cărei cele mai mari performanțe sportive se rezumă la „trio-ul Hagi-Comăneci-Năstase”, de acum câteva decenii?. Având dublă cetățenie și îndrăgit atât în România cât și în Canada, Bute era, până la meciul cu Froch „zeul încoronat” al boxului la categoria semi-mijlocie. După meciul cu el, am intrat în secțiunea dramelor și a senzaționalului tipic, ascunzând orice fărâmă de mândrie națională anterioară, și expunându-ne adevărata față în opinia publică.

Se discută acum o revanșă. Ați mai dori să o revedeți pentru a putea arunca un ochi critic pe ea? Curiozitatea stă însă în faptul că nu știi la ce să te aștepți: puțin probabil ar fi dacă în eventualitatea unei revanșe de succes, „subiectul Bute” să fie tratat la fel de mediatizat ca în cazul înfrângerii lui. Așa ne plae nouă: să-i vânăm, nu să le mulțumim!

Scris de Gabriel CRĂCIUN

Editat de Iulian BÎRZOI 

Advertisements

“Olsen`s Eleven” câștigă surprinzător în fața „batavilor” cu 1-0, la EURO 2012

După o partidă în care jocul nu a fost tocmai echilibrat, am reușit să stabilim primul exemplu de „buturuga mică răstoarnă carul mare” sau „ratezi mult, pierzi”, la Campionatul European de Fotbal, editia 2012. Plecând din start ca favorită, Olanda a îngenuncheat la sfârșit în fața Danemarcei antrenată de Morten Olsen, după multe ocazii  ce nu s-au concretizat în niciun fel.

Pragmatismul și norocul a făcut ca jocul danezilor să aibă un rezultat satisfăcător. Deși inițial, „Portocala Mecanică” pleca drept favorită la câștigarea trofeului, firește că lucrurile se schimbă puțin după acest prim meci din faza grupelor. Ținând cont de faptul că atacul olandez este format din nume ca Robben, van Persie sau Affelay, și la auzul cărora noi tremurăm de frică, ocaziile au fost clar mai multe în tabăra respectivă. Însă apărarea adversă a funcționat redutabil, golul lui Krohn-Dehli din minutul 24 venind ca o mănușă și asigurând stăpânirea jocului și încrederea până la finalul meciului.

Acum, pentru cei care stăm acasă în fața televizoarelor, vine întrebarea: Noi cu cine ținem la Euro? Pentru că dacă vă aduceți aminte, în repetetate rânduri, atât Danemarca, cât și Olanda ne trezesc coșmaruri din perioada „post-Generația de Aur”. Cine poate uita de acel 5-1 cu Danemarca pe teren propriu, și de arbitrul Urs Meier, devenit la noi ”Coșmaier”? Sau de ghinionul de a da peste Olanda la fiecare fază de preliminarii pentru un campionat important și să ne simțim „vrednici” la sfârșit de un umilitor 2-0. Treaba stă în felul următor: noi nu ne-am calificat la europene, drept urmare avem libertatea de a ține cu cine vrem și putem observa liniștiți din fața televizoarelor „miracolul fotbalului”.

Revenind la meciul de aseară, difuzat de TVR de la orele 19.00, am observat cu o oarecare stupoare că Olanda chiar și-a dorit victoria, însă întâmplarea a fost să fie ca echipa mai norocoasă sau defensivă să-și adjudece victoria. Van Persie a avut cel puțin două faze importante de a marca în prima repriză, la fel și Sneijder, iar a doua repriză a fost în totalitate dominată de contraatacul olandez. Prin urmare, jocul s-a încheiat cu un „mulțumitor” 1-0 pentru Danemarca, dintr-o „grupă de foc” din care mai fac parte Germania și Portugalia. Întotdeauna în lumea sportului lucrurile nu ies așa cum indică pronosticurile, iar tu ca telespectator îți dezvolți o plăcere văzând aceste lucruri, așa că știm cu toții de-acuma că „marea favorită la câștigarea trofeului” sau „joc dominat de” sunt simple clișee ce au intrat uzual în limbajul nostru și cel al comentatorilor. Plăcut este însă să vezi câte o surpriză la Euro. Aceasta a fost prima mare surpriză de la turneul final. Așteptăm mai multe!

Scris de Gabriel CRĂCIUN

Editat de Iulian BÎRZOI