Am suferit mult, dar am fost si realist

sursa:https://www.facebook.com/cucos.constantin?fref=ts

Am suferit mult, dar in acelasi timp am fost si realist…

Constantin Cucos – profesor universitar, doctor in pedagogie, Director al Departamentului pentru Pregatirea Personalului Didactic din cadrul Facultatii de Psihologie si Stiinte ale Educatiei a Universitatii ,,Alexandru Ioan Cuza’’ din Iasi.

Petronela Dutu: Cand erati copil ce doreati sa va faceti?

Constantin Cucos: In inocenta mea voiam sa ma fac, precum tatal meu, dulgher, tamplar, deoarece il aveam aproape si il constituiam drept model. La un moment dat cred ca ma jucam dea invatatorul, cu alti copii. Dupa ce am intrat la gradinita, de data aceasta model fiind educatoarea, care se comporta intr-un anumit fel si, parca mi-ar fi placut sa fiu si eu ca ea. Cam asta a fost la inceput, o tendinta de a lucra cu cineva, de a fi alaturi de altii, de a-i servi pe cei din jur.

P.D: Si mama dumneavoastra va incuraja sa va faceti profesor?

C.C: Ma stimula. In contextul in care am crescut invatatorul era modelul, un pilon cultural important in sat. A fi doctor, agronom, invatator, inginer erau modelele proxime si sigur ca exista ,atunci, in mentalul colectiv aceasta dorinta ca orice copil sa depasesca – prin statut, profesie, devenire – statutul parintilor, iar atunci invatatorul se constituia intr-un sistem de referinta.

P.D: Ce carti/ autori v-au placut in copilarie?

C.C: Toate povestile, incepand cu cele ale scriitorilor romani, Ion Creanga si terminand cu cele ale Fratilor Grimm. Prima data cand am fost la biblioteca eram in clasa a I-a, stiam sa scriu si sa citesc, era in perioada Pastelui, si am luat Punguta cu doi bani, prima carte, era si cu poze.( rade)

P.D: Aveati modele in copilarie dupa care v-ați ghidat?

C.C: Dupa ce am intrat la scoala profesorii mi-au servit drept model. Doi profesori m-au stimulat si modelat, intr-o masura mai mare, profesorul de muzica si desen si profesorul de stiinte ale naturii prin activitati practice, extrascolare pentru ca si atunci, la fel ca acum, alaturi de orele de curs eram educati si in alte cadre, mai mult sau mai putin ideologizate. Am fost si pionier, dar nu retin decat partea frumoasa a lucrurilor…

P.D: De ce ati vrut sa va faceti pictor?

C.C: In timpul liceului am facut simultan si Scoala Populara de Arta la pictura, cu pictorul Ioan Ganju, a decedat intre timp, dar a fost o personalitate in pictura ieseana si am incercat, doar o data, la arte plastice; fiind o concurenta foarte mare, pe cateva locuri, m-am lasat si m-am indreptat spre filosofia artei.

P.D: Regretati ca nu v-ati facut pictor?

C.C: Am suferit mult, dar in acelasi timp am fost si realist, mi-am dat seama ca nu am sanse sau as fi avut sanse daca incercam de opt – noua ori, cum incercau si altii. Am descoperit, facand pictura, ca imi place istoria artei- estetica, campul acesta al esteticii m-a condus catre filosofie si astfel am schimbat ruta. Acum nu as putea spune ca imi pare rau, m-am apucat serios de treaba si am facut-o cu daruire si placere. Nu am pierdut contactul cu pictura, acel episod m-a ajutat in continuare, o astfel de fixatie in orizontul unui camp artistic, autentic m-a determinat ca mai tarziu sa fiu mai permisiv fata de educatia estetica.

P.D: Care este cea mai mare realizare a dumneavoastra, pe plan profesional cat si personal?

C.C: E greu, sunt mai multe, pe plan profesional ma consider realizat deoarece fac ceea ce-mi place si simt ca anumite texte, carti, luari de pozitii sunt intelese si vin in sprijinul semenilor mei, in speta profesorilor. Pe plan personal as putea spune ca sunt realizat prin copil, imbin activitatea profesionala cu cea din familie prin mersul la tara, am o mica proprietate la Barnova, acolo pun flori, ma ocup de gradina, ascult pasarile, respir aer curat, acolo imi incarc bateriile.

Ma consider un pedagog laic

P.D: Scrieti la doua publicatii religioase: Ziarul Lumina si Doxologia, cum ati ajuns sa scrieti la aceste publicatii?

C.C: Am predat si predau cursuri de pedagogie la Facultatea de Teologie, de foarte mult timp, si exista o anumita apetenta fata de problematica aceasta deoarece lucrand cu teologii am aprofundat si anumite teme de religie si una dintre preocuparile mele de pedagogie este si educatia religioasa. Campul acesta de preocupari m-a indemnat sa ma adresez catre aceste publicatii respectiv Ziarul Lumina si portalul Doxologia, in care vin cu texte atat cu conotatie spirituala, cat si cu texte de pedagogie pura, luari de pozitie cu tenta culturala, am excedat perimetrul strict al educatiei religioase.

P.D: E nevoie de o educatie religioasa confesionala?

C.C: Am scris si un articol pe tema asta, da, cred ca este nevoie si de educatie religioasa confesionala. Pe masura ce copilul, tanarul isi apropriaza valorile particulare, specifice, trebuie neaparat sa realizeze simultan si o educatie in spiritul interconfesional, adica sa cunoasca si pe altii sa-i respecte in spiritul tolerantei, a cunoasterii reciproce, acesta este un camp spiritual mai amplu si el se plamadeste pe masura ce copilul este introdus in religia lui dar si a celor cu care convietuieste.

P.D: Ati spus ca religia se imbina cu educatia, stiati acest lucru dinainte sa fiti pedagog sau dupa?

C.C: Chestiunea asta am simti-o dinainte de Revolutie, prin simplul fapt ca scoala era situata in proximitatea bisericii, distanta dintre scoala si biserica era si este de circa 15 metri. Sigur ca la un moment dat a aparut un gard despartitor, din ratiuni ideologice , dar am intuit ca intre religie si educatie exista o relatie. Am aprofundat-o, pe masura ce am inaintat in cunoasterea pedagogica, pentru ca am descoperit ca multi pedagogi, de pilda Comenius, La Salle, erau teologi, erau simultan si sacerdoti, si oameni ai scolii.

P.D: Daca s-ar scoate religia din invatamantul romanesc cum ati comenta aceasta decizie?

C.C: As fi dezamagit si as aduce argumente cu privire la aceasta decizie, normal de ordin pedagogic, nu ca om al bisericii. Am asista la o pierdere in ceea ce priveste educarea copilului si tanarului din perspectiva unei culturi religioase. Nu este vorba de credinta, credinta consider ca trebuie sa fie un atribut autonom al persoanei, este problema lui intima, dar in ceea ce priveste culturalizarea din perspectiva estetica, morala, religioasa acest statut este apanajul scolii, al unei institutii abilitate sa faca educatie polivalenta. Desigur, si in registrul religios.

D.P: Cum impacati religia cu pedagogia?

C.C: Eu sunt pedagog si in teritoriul pedagogiei exista si ramura care vizeaza educatia religioasa. Eu ma consider un laic pedagog si am dezvoltat in campul in lucrari pedagogice teme privind educatia religioasa.

P.D: Ce calitati ar trebui sa aibe un pedagog?

C.C: Prin pedagog intelegem doua lucruri: pedagogul de profesie, care are ca preocupare cunoasterea teoriilor despre educatie, sub aspect teoretic, exemplul pedagogul universitar; celalalt sens – pedagog invatator/ profesor, cel care face educatie. Pedagogul universitar trebuie sa fie un cercetator in domeniul acesta, sa caute temeiuri pentru o buna educatie, principii noi, sa dezvolte noi metodologii de invatare, de predare, sa fie creativ sub aspect teoretic, iar in ce priveste pedagogul-profesor acesta trebuie sa dea dovada de empatie, sociabililate, sa se puna in slujba unui copil, tanar, si sa aiba dragoste fata de aceasta meserie.

P.D: In cariera dumneavoastra de pedagog a fost un lucru care sa va deranjeze, sa nu va placa?

C.C: Ma intristeaza si ma supara aceste masuri cu caracter legislativ si in ceea ce priveste politica educationala, masuri care sunt politizate si nu sunt predictibile, traim intr-o perioada in care masurile sunt luate fara sa se cunoasca realitatile invatamantului romanesc. Unele masuri luate fac mai mult rau decat bine invatamantului. Dezamagirea din asta provine: decidentii nu iau intotdeauna deciziile cele mai bune si in cunostinta de cauza, nu consulta specialistii si expertii in materie de educatie inainte de a adopta multe schimbari .

P.D: Ati avut vreun moment in care ati vrut sa renuntati si sa faceti altceva?

C.C: Nu am avut asemenea momente. Pedagogia este un teritoriu larg, iar educația este atat de complexa si dinamica incat gasesc subiecte si multe orizonturi in care ma pot manifesta in ceea ce priveste cunoasterea si actiunea pedagogica.

P.D: Ce parere aveti despre facultatile private, despre scolile postliceale?

C.C: Intre timp s-a facut o evaluare a acestor institutii si sau stabilizat lucrurile, am o parere normala, chiar buna uneori, stiu ca in cea mai mare parte a acestor institutii se face educatie si culturalizare. Nu as exclude si nu as devaloriza o astfel de pista de realizare a educatie. Este o varianta la educatia etatista, daca economia de piata o sustine si o intretine, trebuie luata ca atare.

P.D: Sunteti coordonator de doctorat , care este nivelul doctoranzilor care vin sa se perfectioneze, comparativ cu acum 10 ani?

C.C: La nivel de doctorat incercam sa tine stacheta sus si imi place sa cred ca doctoranzii nostrii sunt de buna calitate si realizeaza cercetari cu un orizont interesant si cu multa probitate stiintifica. Sunt putini, dar buni, personal acum am 7 doctoranzi si consider ca fac fata exigentelor si ma astept la lucrari interesante. Nivelul doctoranzilor, de acum, fata de cel al doctoranzilor de acum 10 ani, este cam acelasi.

P.D: Ce parere aveti despre rezultatele de la Bacalaureat din ultimii ani?

C.C: Cred ca sunt mai realiste, imaginea pe care o avem despre invatamantul romanesc este mai reala chiar daca nu ne convine, este o realitate care trebuie luata ca atare si trebuie lucrat ca aceasta realitate sa se schimbe in sensul pozitiv.

P.D: Dar de criteriile de selectie a universitatilor, in cazul viitorilor studenti?

C.C: Eu sunt adeptul concursului de admitere pe baza pe test de cunostinte, sigur putem lua in considerare si anumite realizari din timpul liceului ale candidatului.Dupa parerea mea, trebuie introdusa imediat o proba de selectie pe baza de cunostinte.

P.D: Cadrele didactice considerati ca sunt suficient de bine pregatite la nivel universitar cat si liceal?

C.C: In ultimul timp s-a depreciat calitatea pregatiri cadrelor didactice, si mai este si problema de ocuparea a posturilor in invatamant, nu intotdeauna aceste concursuri pe baza de cunostinte sunt cele mai bune. Ajung in sistem cei care stau bine la nivel teoretic si nu cei care stiu sa puna in practica cunostiintele teoretice, proba practica este exclusa din concurs. In ultimul timp au intrat in sistem persoane care au fost profesionalizate, in mare graba, la institutii cu formare la distanta, formule ce nu sunt compatibile cu specificul acestei activitati. Nu poti sa fii profesor fara sa fii prezent la cursuri, fara practica in presentia, sa trimiti lucrarile de examen prin e-mail.
Cartea de ,,suflet’’ Educatia. Experiente, reflectii, solutii

P.D: Ati publlicat multe carti, care este cea ,,de suflet’’ pentru dumneavoastra?

C.C: Cartea ,, de suflet’’ este in curs de aparitie la editura Polirom: Educatia. Experiente, Reflectii, Solutii. Lucrarea propune un discurs despre educatie care, fara sa neglijeze dimensiunea teoretica, pune accent mai putin pe concepte si mai mult pe experienta traita si asumata ca subiect al reflectiei pedagogice. Tematica abordata este varsta, mergand de la calitatea si performanta in invatamant, noile provocari si exigente in educatie, dilemele formarii in contextul noilor medii culturale si educatia religioasa pana la rememorarea ca sursa si proba a invatarii si calatoria ca experienta de initiere. Problematica si maniera ei de tratare apropiata de eseu recomanda cartea unui public larg: specialisti in stiintele educatiei, cadre didactice din invatamantul de toate nivelurile, studenti, parinti si elevi.
Actualele mele luari de pozitie au un caracter evaluativ, dar si constructiv, incercand sa exprime o voce a specialistului intr-un cor in care se canta deseori ,, fals’’, dupa ,,ureche’’si in care multi au ajuns sa-si dea cu parerea sau, mai rau, sa ia si decezii reprobabile, chiar nefaste, greu de estimat – daca ne referim la unele gesticulatii ale decidentilor politici. Miza formarii este prea mare pentru a o lasa pe maini nepricepute. E bine ca pedagogul sa fie mai implicat si sa ia act de ceea ce se intampla pe ,,scena’’ formarii.

P.D: Mizati pe tinerii absolventi?

C.C: Cei care termina psihologia au sanse sa mai identifice posturi pe masura pregatirii lor. In ceea ce priveste pe absolventii de la Stiinte ale Educatiei, pot identifica posturi precum consilieri scolari, mediatori etc, dar trebuie sa fim realisti, nu toti care termina Stiinte ale Educatiei ajung sa profeseze in acest camp, multi se disperseaza pe meserii care sunt destul de distante .

P.D: De ce ati ales orasul Iasi si nu Bucuresti sau oricare alt oras?

C.C: Pentru ca Iasul este un oras pe dimensiunile mele. Am facut armata la Bucuresti si mi-a ajuns, nu-mi plac orasele mari.

P.D: Ati declarat ca va place foarte mult Danemarca, care este urmatoarea tara dupa ea ?

C.C: Franta, pentru ca are un etos apropiat cu cel de la noi, iar sub aspect cultural identific foarte multe apropieri. In ceea ce priveste limbajul psiho-pedagogic este o identitate aproape perfecta pentru limbajul nostru se calchiaza, sub aspectul marcilor teoretice, pe cel frantuzesc. Cultura franceza am asimilat-o din scoala generala, am avut privilegiul sa invat franceza simultan cu incorporarea anumite repere istorice si culturale despre Franta.

P.D: Ce parere aveti despre mass-media de astazi?

C.C: Mass- media este o realitate compozita, identificam si zone normale sau necesare care functioneaza profesionist, iar ca in orice camp identificam si zone mai vulnerabile, mai criticabile care tin de can-can, de mahala. Realitatea este ca identificam si un public pe masura acestei oferte, iar cele doua parti se stimuleaza reciproc. Publicul este cel care poate pune la colt, prin educarea lui, anumite zone din mass-media care sunt inautentice, perfide, periculoase.

P.D: Daca ar fi sa lucrati in mass-media, ce domeniu ati alege si ce publicatie?

C.C: As alege domeniul cultural-educational, iar ca publicatie as merge spre Adevarul. Este o zona mai echilibrata, as dezvolta articole in zona formarii pentru o cultura autentica.

P.D: Care este cel mai important lucru in viata pentru dumneavoastra?

C.C: Pun pret pe dimensiunile de baza, fundamentale: sanatatea, in primul rand, pacea interioara, echilibrul, o buna situare in raport cu tine si cu ceilalti din jurul tau, incepand cu cei din familie, colegii de serviciu si comunitatea in care traiesti.

P.D: Pentru incheiere, transmiteti un mesaj, o incurajare pentru viitori studenti la Pedagogie?

C.C: I-as indemna sa urmeze aceasta specializare deoarece campul pedagogic ii formeaza pentru a fi aproape de ceilalti. Meseria de profesor este una dintre cele mai onorante si fundamentale meserii, care aduce satisfactii de ordin spiritual. Bucurie mai mare decat de a te darui celorlalti cred ca nu exista; de a fi langa un copil sau tanar, de a-l ghida, de a-l simti cum creste, de a-l modela intr-o directie care i se potriveste.. .

Dutu Petronela

link:http://www.constantincucos.ro/

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s