“Weather Systems”, un album pentru inimi

“This is basically a brilliantly executed experimental pop record, and there’s very little justification in calling it metal, post-metal, or even progressive rock. If I had to compartmentalize this album into a genre, I’d say it’s a strange and often melancholic blend of progressive atmospheric pop.”

http://www.metalreview.com 

Pe parcursul celor 22 de ani de la înfiinţare, Anathema a fost mereu criticată de fanii săi. Printre răutăţile spuse se numărau cele că avea un sound prea moale, prea melancolic, ori prea mult metal. Următorul album, însă, nu era deloc metal, oricum, destul de Radiohead, prea pop şi în niciun caz progresiv. Începând cu zorii anilor ’90, formaţia din Liverpool a lansat 9 LP-lui, 3 EP-uri, 2 demo-uri, 4 compilaţii şi 9 albume. Cel de faţă, „Weather Systems”, a apărut pe 16 aprilie 2012, la numai doi ani de la revelaţia “We’re Here Because We’re Here” (WHBWH).

Deşi cei cinci membri ai trupei (Vincent Cavanagh – Lead vocals, rhythm guitar, acoustic guitar; Daniel Cavanagh – Lead guitar, vocals, keyboards; Jamie Cavanagh – Bass; John Douglas – Drums; Lee Douglas – Vocals) se consideră aparţinând curentului Rock/ Experimental/ Atmospheric, ultimul album al Anathemei este cât se poate de „cuminte”. Dacă te aştepţi să dai din plete pe muzica lor, ar fi bine să iei în considerare faptul că solistul Daniel Cavanagh spunea înainte de înregistrări că va fi un album pentru inimi: “Muzica este scrisă pentru a mişca profund ascultătorul, ea îl va înălţa sau îl va coborî până la cele mai reci adâncimi ale sufletului. Aceste melodii îl vor transporta pe ascultător mai aproape de inima vieţii, ca să spun aşa, de inima lor înşişi.” Şi s-a ţinut de cuvânt. „Weather Systems” este încărcat de polaritate, în el sunt jocurile opuşilor, ale luminii şi întunericului, ale naşterii şi morţii, ale fricii şi dragostei. De asemenea, sunt continuate teme de pe WHBWH, trecându-se de la melancolie şi deprimare, la acceptare şi optimism.

Copyright Anathema

Copyright Anathema

Albumul are o coeziune extraordinară, nu poţi alege să asculţi ceva şi să laşi altceva deoparte. Piesele sunt interconectate, sunt ca un trup pe care nu-l poţi iubi dacă nu-i ştii şi mintea, şi inima, şi tălpile gata de fugă. La fel cum o spune şi titlul, în „Weather Systems” natura este un loc al sentimentelor, ea cuprinde spaţiul speranţei, al sorţii, al iubirii, sau pe cel al îngheţului sufletesc dat de lipsa celuilalt. Startul energic din “Untouchable Part 1” este o combinaţie perfectă între linia melodică de pe WHBWH şi atmosfera din “Judgement”. Deşi ar fi putut fi 2 în 1,  cea de a doua parte a “Untouchable Part 1”, “Untouchable Part 2”, este legată de motivul renunţării la iubire: “I had to let you go/To the setting sun/I had to let you go/And find a way back home”. Sound-ul lent, chiar depresiv, este obţinut prin folosirea mixului dintre pian şi chitara acustică, plus canto curat.

Numai forţa cuvintelor şi a zâmbetului o mai pot ajuta, implicit pe eul creator, să scape inima de la îngheţ

 

Tot mixul, de această dată a pianului minimalist cu chitara, este cel care crează atmosfera tensionată din “The Gathering of the Clouds”. Norii acustici se adună şi fac implozie de la atât de multă energie dezlănţuită de lipsa fricii şi a iubirii. În cele din urmă, optimismul ia locul disperării dinainte, iar artistul lasă iubirea să-i dezvăluie sentimentele. “Song Lightning” uimeşte prin distorusul de chitară electrică şi vocea solistei Lee Douglas, ce sparge melodia ca un fulger pe cerul întunecat al Marii Britanii. Doza de optimism rămâne aceeaşi, iar eul îşi găseşte locul în această lume, ce aşteaptă să fie cunoscută: “Your world is everything you ever dreamed of/ If only you can open up your mind and see”.

Nevoia de recunoaştere a dragostei şi a păstrării ei pentru toată viaţa îl deprimă pe artist, de aici şi starea de dezolare din “Sunlight”.  Frica, cele mai mari temeri ale omului, sunt expoatate în “The storm before the calm”. Nebunescul situaţiei, coborârea în străfundurile cele mai negre ale sufletului şi răceala naturii, care îngheaţă tot, transformă piesa într-o luptă cu sinele. Iubirea este cea care macină tot pe dinăuntru şi cea care duce un război neîncetat cu mintea, cu creierul. Numai forţa cuvintelor şi a zâmbetului o mai pot ajuta, implicit pe eul creator, să scape inima de la îngheţ. Deşi pare desuet, chiar din titlu, “The end of the beginning” se apropie de simbolism prin ritmul decadent al chitarei, prin lipsa sentimentelor şi neputinţa artistului de a se salva. Tăcerea şi imaginile puternice stârnite de versuri ca: “But the dark summer dawns of my memory/ Are lost in a place that can never be” îi poartă pe fanii trupei Anathema într-un loc plin de nelinişte şi tensiune.

Copyright Anathema

Copyright Anathema

Copilul pierdut trebuie salvat! Formele negre de sub gheaţă îl trag sub valurile unui vis din copilărie, în care mintea i se îneacă şi singura salvare este mâna celui care ajunge până în adâncuri. În “Lost child” pianul îşi joacă rolul creând o atmosferă melancolică, introspectivă şi tristă, care seamănă cu cea de la Radiohead. “Lanscapes internal” şi experienţa povestită a morţii face ca această piesă să fie destul de light în ceea ce priveşte puterea muzicii, chiar dacă tonul dat de chitară şi tobe amplifică obsesia morţii şi persistenţa ei. Cuvântul-narativ plasat simetric, la începutul şi sfârşitul melodiei nu înzestrează prea mult, nu oferă un final apoteotic. Albumul terminându-se destul de flasc.

Albumul „Weather Systems” nu egalează performanţa “We’re Here Because We’re Here”, fanii Anathemei pot acuza, din nou, lipsa de metal şi convenţionalul. Însă, compoziţiile simple îmbrăcate într-un sound exceptional calitativ, creat printr-o atmosferă copleşitoare, se încadrează în standardele rock-ului progresiv. Chiar dacă finalul este mai puţin triumfal, piese ca “Untouchable Part 1”, “Sunlight”, “The storm before the calm” şi “Lost child” vor rămâne în playlist-ul iPod-urilor încă ceva vreme, oricum, abia la a cincea ascultare a albumului îi descoperi fineţea.

Surse: http://www.songlyrics.com/anathema/weather-systems

http://www.anathema.ws/index.cfm

http://www.metalunderground.com/reviews/details.cfm?releaseid=6813

http://www.metalreview.com/reviews/6636/anathema-weather-systems

Scris de Elena BEJINARIU

Editat de Cristina FLOROIU 

Advertisements

Orice s-ar întâmpla mâine, am avut astăzi…

David Nicholls aduce prin cartea sa o poveste excepțională în industria cinematografică, poveste regizată de Lone Scherfig. One day a apărut în 2011 și este o dramă în care prietenia și iubirea își fac loc între două caractere diferite jucate magistral de Anne Hathaway și Jim Sturgess. Totodată, povestea prezintă și condiția socială a doi tineri care se schimbă până la finalul filmului din cauza scopurilor diferite pe care tinerii le au după absolvire.

Ziua de 15 iulie urmărește povestea a doi tineri de douăzeci de ani ce trec un prag al vieții. În ziua absolvirii, Emma și Dexter ajung în același pat, însă decid să rămână prieteni pe viață. O poveste ce pune față în față condiții sociale diferite. Ea cu o stare precară, muncește într-un restaurant și luptă să ajungă scriitoare. El, un playboy, își dorește faimă prin apariția pe micile ecrane. Viața îi desparte, dar îi ține aproape totuși prin ziua de 15 iulie, zi în care aceștia se văd și care este imortalizată în film.

Prietenia lor trece peste distanță și peste orice obstacol, până când Dexter intră în patima viciilor (droguri, alcool, orgii sexuale) și la o revedere cu Emma, aceasta hotărăște să se despartă: Nu mai ești cine erai odată… Te iubesc, Dexter. Atât de mult. Doar că nu te mai plac. Întîlnirile lor se încheie în această replică, însă soarta îi aduce din nou împreună la nunta unei cunoștințe comune, unde Dexter e însoțit de viitoarea lui soție care îi va oferi ceea ce avea să devină singurul lui liant în viață, mai târziu, și anume o fetiță. Filmul ne prezintă în continuare eșecul relației dintre Dexter și Sylvie, dar și schimbarea omului râvnit într-un tată ce încearcă să fie mai responsabil și dedicat familiei sale. Prăbușirea căsniciei lui Dexter l-a readus la Emma, care devenise o scriitoare de succes.

Cei doi își acceptă conștient iubirea ce și-o poartă dincolo de prietenie și își acordă o șansă: Credeam că am scăpat de tine. Dacă o să dai cu noroi în mine, Dexter… Îndrumă- mă sau lasă-mă în pace sau trădează-mă… și o să te ucid. După atâta timp, cei doi își găsesc fericirea și liniștea care este tulburată de un singur lucru – neputința de a avea un copil. Dorința lor nu poate fi îndeplinită, întrucât Emma este victima unui accident mortal care îl face pe Dexter să intre în diverse necazuri. După o discuție cu tatăl lui care își pierduse la rândul lui soția, Dexter meditează asupra condiției lui și încearcă să meargă mai departe.

Filmul One Day este o poveste în retrospectivă, incipitul fiind punctul culminant ce este continuat spre final prin moartea Emmei. Finalul este nuanțat de imaginea celor doi absolvenți, când și-au promis prietenie: Orice s-ar întâmpla mâine, am avut astazi. Și dacă vom da unul peste celălalt cândva, în viitor, e în regulă. Vom fi prieteni.

Filmul One Day îi are ca protagoniști pe Anne Hathaway în rolul Emmei și pe Jim Sturgess în rolul lui Dexter. Totodată, acesta este bazat pe o carte scrisă de David Nicholls și este regizat de Lone Scherfig (An Education).

Sursa: www.imdb.com

Scris de Andreea DUMITRU

Editat de Iulian BÎRZOI