Rime fără suferință

Aflată la al doilea album, după debutul său muzical din 2008 cu “Youth Novels”, cîntăreața Li Lykke Timotej Zachrisson sau Lykke Li, cum este aceasta cunoscută pe scenă, propune un material discografic ce vine în completarea genului abordat, într-o manieră subtilă de indie pop rock.

Versurile single-ului “I follow rivers” sînt cele care au purtat-o pe artistă de-a lungul călătoriilor sale din sufletul oceanelor și ale mărilor pentru a-și regăsi iubirea pierdută alături de elementele de percuție, ce urcă și coboară apoi pe notele tobelor, ce te duc cu gîndul la fuga în sălbăticie.

Sentimentul de “boom”, deși prezent în toate melodiile, cel mai bine se conturează în “Love Out Of Lust” și “Rich Kids Blues”, unde lasă o dorință de mișcare continuă.

Lipsa chitarei, fie ea acustica sau electrică, nu se resimte aproape deloc și este înlocuită cu un element specific mai degrabă catedralelor decît unei cîntărețe indie, predominant în “Sadness Is A Blessing”, cîntată cu multă jovialitate, în ciuda titlului ironic.

Ecoul puțin întîrziat dă farmec piesei “Youth Knows No Pain” și te duce cu gîndul la tobele din inima unei jungle, dar și la simplitatea abordată de cei din Jefferson Airplane, care foloseau efecte asemănătoare la sfîrșitul anilor ’60.

Lykke Li a locuit aproape un an în New York, apoi în sudul Californiei, iar în cele din urmă singură în deșert, unde a petrecut zile bune pentru a-și putea găsi inspirația.

Aranjată sub forma unor mici comori, ce sînt descoperite încetul cu încetul, cronologia pieselor nu este una întîmplătoare. La cei 25 de ani reușește să transforme ce s-ar fi prezentat ca un produs depresiv sau un eșec în ochii criticilor, în ceva lipsit de tristețe sau melancolie, iar piesa “Get Some” este cel mai potrivit exemplu prin care își impune în mod optimist sonoritățile.

Construit sub forma unui material comercial de zece piese, dedicat în special ascutătorilor și consumatorilor de radio, albumul “Wounded Rhymes” (n.r. Rime Rănite) se adresează unui public capabil să poată discerne dincolo de topuri.

Surse: http://www.bbc.co.uk/music/reviews/8cx2

Scris de Mădălina MORARU

Editat de Cristina FLOROIU

Advertisements

Întreceri de tobe pe bătăi de inimă

Aflată la cel de al doilea album de studio, după ce în 2010 a câștigat premiul pentru cel mai bun material discografic și cea mai bună interpretare feminină la Brit Awards, Florence Welch arată că după reușita obținută cu “Lungs”, spectacolul trebuie să continue.

Construit pe baza numeroaselor bătăi de tobe, a notelor de pian și a fluidității versurilor, împreună cu vocea solistei, cele 12 piese dau rezonanță albumului “Ceremonials”.

Iar dacă în albumul lor de debut cei de la Florence and the Machine prezentau un apetit pentru un gen de rock mai aspru cu atracție spre melodramă, aici se regăsesc influențe celtice, gotice sau melodice.

Parcă în altă ipostază decît cea de star pop, Florence își schimbă cu ușurință atitudinea și joacă rolul mai multor personaje. Iar ca o regină a dramelor, din femeia rănită ce suferă din dragoste devine luptătoarea ce mai apoi lasă locul celei care suportă încă o decepție.

Versurile “And I had a dream/ About my old school/ And she was there all pink and gold and glittering” (n.r. “Și am avut un vis/ Despre vechea mea școală/ Și ea era acolo toată în roz și auriu și strălucitoare”), denotă remușcările pe care aceasta încă le are după ce a renunțat la cineva apropiat.

Iar după ce te poartă printre loviturile de tobe și notele înghețate de pian gândul îți fuge imediat la un ritual ce nu poate începe decât în momentul în care Florence dă tonul melodiei “Shake It Out”.

Prezența orchestrei și a corului este acaparată de vocea puternică a solistei și par un simplu zgomot de fundal în piesele “What The Water Gave Me” și “Never Let Me Go”. Iar comparată cu acestea “Breaking Down” este momentul de respiro pe care Florence și-l asumă, alături de accentele funk ale liniei melodice.

Mai mult decît o simplă rugăminte, așa vine și “No Light, No Light”, pentru care ea mărturisește că “Aș face orice pentru a te face să rămîi/ Spune-mi ce ai vrea să îți spun” (“I’d do anything to make you stay / Tell me what you want me to say”).

Accentele tribale ajutate de micile ecouri lasă loc imaginației să danseze alături de “Heartlines”, ce aduce aminte de “Power” a lui Kanye West pentru că folosește același ritm.

“Ceremoniile” se încheie cu “Leave My Body”, în care sunt invocate spiritele, ajutată din nou de cor spre care strigă “I don’t want your future / I don’t need your past.” (n.r. “Nu îți vreau viitorul/ Nu am nevoie de trecutul tău”). Însă despre acest ritual nu se poate ști cu exactitate daca este o încoronare sau o exorcizare.

Surse: www.rollingstone.com

Scris de Mădălina MORARU

Editat de Cristina FLOROIU