Principalele înlocuri din vârful instituţiilor ieşene în anul 2012

prefectura_iasi

   Anul 2012 a adus multe schimbări la nivelul conducerii instituţiilor locale, în mare parte datorită rezultatul alegerilor din 10 iunie. Printre cele mai importante modificări administrative se numără cele de la Prefectură, Consiliul Judeţean, Primărie, Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri, precum şi de la Regionala CFR Călători.

În ultimele 12 luni, Prefectura a fost condusă, pe rând, de către Dragomir Tomaşeschi, Marian Bosianu şi Romeo Olteanu. Primul, alături de ceilalţi prefecţi din ţară, face parte din cei grupul persoanelor schimbate din funcţie imediat după investirea Noului Guvern, condus de Victor Ponta. Tomaşeschi s-a aflat la conducerea Instituţiei Prefectului de la sfârşitul anului 2009 până în luna mai a acestui an, în total aproximativ doi ani şi şapte luni. Acesta i-a cerut următorului prefect, Marian Bosianu, să continue activitatea Consiliului de Dezvoltare Economică care apropie oamenii de afaceri, ONG-urile şi instituţiile de învăţământ sau campaniile „Fabricat în Iaşi“ şi „Ieşeni pentru ieşeni“ care promovează produsele locale.

Las în urmă o instituţie credibilă, funcţională care nu a mai avut problemele din anii trecuţi. M-am întâlnit cu zeci de mii de oameni. A fost numărul cel mai mare de persoane în audienţă la prefect. Sunt mulţumit că am rezolvat problemele de fond funciar. Am dorit să aplic legea indiferent de numele celor implicaţi“, a declarat la acea vreme Dragomir Tomaşeschi.

Pe 12 mai a.c., Marian Bosianu, susţinut de PSD, a fost instalat în funcţie în prezenţa ministrului Sănătăţii, Vasile Cepoi, a liderilor locali ai USL şi a câtorva zeci de directori ai unor instituţii ieşene. Bosianu a absolvit Facultatea de Ştiinţe Economice în anul 1989, iar în ultimii 20 de ani a lucrat în cadrul Gărzii Financiare Iaşi. Începând cu anul 2001, el a deţinut mai multe funcţii de conducere în cadrul acestei instituţii.

Alt subprefect

La nouă zile distanţă de la instalarea noului prefect, în ziua de 21 mai, Bogdan Abălaşi a fost investit, în funcţia de subprefect al judeţului Iaşi. La ceremonie au participat secretarul de stat în Ministerul Mediului, Mugur Cozmanciuc, directorii deconcetratelor, mai mulţi membri PC, dar şi fostul subprefect, Bogdan Şaramet, care a predat astfel ştafeta. „Sunt onorat de încrederea pe care mi-a acordat-o premierul Victor Ponta. Mă angajez să reprezint Guvervul prin aplicarea legii la nivelul judeţului Iaşi. Voi susţine societatea civilă, mediul de afaceri şi cel universitar, iar alături de domnul prefect mă angajez să fiu garantul legii şi ordinii publice“, a declarat Bogdan Abălaşi.

Înainte a ajunge subprefect, Abălaşi a fost prim-vicepreşedinte al filialei judeţene a Partidului Conservator.

Pe 23 iunie, Ministrul Justiţiei, Titus Corlăţean, l-a învestit în funcţia de prefect pe fostul viceprimar Romeo Olteanu. Numirea lui Romeo Olteanu în funcţia de prefect a fost anticipată încă din luna mai, dar nu s-a putut concretiza deoarece acesta nu îndeplinea cerinţele necesare acestui post la momentul respectiv. În timp ce Marian Bosianu îşi exercita funcţia de prefect, fostul viceprimar a promovat examenul pentru calitatea de funcţionar public. Astfel, decizia numirii lui Romeo Olteanu a fost luată în cadrul unei şedinţe a Guvernului. Cele două hotărâri, privind încetarea mandatului lui Marian Bosianu şi numirea în funcţie a lui Romeo Olteanu, au fost publicate în Monitorul Oficial nr. 412 din 20 iunie. După ce a plecat de la Casa Pătrată, Bosianu s-a întors la şefia Gărzii Financiare. Totodată, el a intrat în istoria administraţiei ieşene cu cel mai scurt mandat de prefect, având la activ doar 51 de zile, timp în care a ocupat această poziţie.

Mici schimbări în Primărie

În anul ce urmează a se încheia, la nivelul conducerii municipalităţii nu prea au avut loc prea multe schimbări. Gheorghe Nichita şi prelungit şederea la Palatul Roznovanu cu încă patru ani, în funcţia de primar, ca urmare al alegerilor locale din vara care a trecut. Astfel, edilul oraşului se află la al treilea mandat consecutiv. Acesta i-a surclasat cu uşurinţă pe principalii săi contracandidaţi (Tudor Ciuhodaru, Daniel Oajdea şi Nicuşor Păduraru), fiind votat de peste 60% din ieşenii care au fost pe 10 iunie la urne.

În schimb, acest mandat vine cu schimbări în rândul viceprimarilor. Pe 18 iunie, în cadrul şedinţei de constituire a Consiliului Local (CL), au fost numiţi şi noii viceprimari ai Iaşului. Aceştia sunt Mihai Chirica de la PSD, fostul director tehnic al Primăriei, şi Marius Dangă de la PNL. Cei doi au trecut de plenul CL cu 23 de voturi pentru şi unul împotrivă.

La o zi după numirea s-a în funcţia de viceprimar, Chirica a şi intrat în pâine. “Împreună cu primarul şi Cosmin Coman voi merge la Bucureşti pentru a găsi cele mai solide verigi de care să ancorăm proiectele Iaşului. În primul rând vom discuta despre proiectele care au tangenţă cu mediul, adică modernizarea CET, proiectul gropii ecologice. Vom pune în discuţie toate proiectele noastre şi sper că vom găsi sprijin. Luna viitoare (iulie – n.r.) ar trebui să mai semnăm şi contractul pentru un alt proiect de circa 20 de milioane de euro – Managementul traficului“, a precizat la acea vreme Mihai Chirica.

Noi lideri judeţeni

Noua conducere a Consiliului Judetean (CJ) Iaşi a fost investită în funcţie pe data de 20 iunie. Astfel, liberalul Cristian Adomniţei a preluat prerogativele de şef al judeţului. El va fi secondat de fostul vicepreşedinte al Consiliului, Victor Chirilă (PNL) şi de Victorel Lupu (PSD), fost şef al Direcţiei de Finanţe a municipiului Iaşi. Ceremonia de investire a noilor membri din Consiliul Judeţean a avut loc în sala Senat de la Universitatea „Al. I. Cuza“, la cererea lui Adomniţei.

La eveniment au asistat proaspătul reales primar al municipiului Iaşi, Gheorghe Nichita, prefectul judeţului de la acea dată, Marian Bosianu, precum şi directori ai unor instituţii ieşene.

În anul 2008, Cristian Adomniţei a fost ales deputat pe listele PNL, iar în 10 iunie a fost ales preşedinte al CJ, pe listele USL, obţinând 62% din voturi.

În următorii ani dorim să facem lucruri importante pentru Iaşi. Începem cu Aeroportul, cea mai stringentă şi importantă problemă a judeţului. Pe listă mai sunt autostrada şi spitalul regional. Locurile de muncă şi polul de dezvoltare agroindustrială sunt şi ele printre priorităţi“, a anunatat Cristian Adomniţei, imediat după ce a fost investit în funcţia de şef al judeţului.

Numele actualului preşedinte al CJ a devenit cunoscut la nivel naţional în urma unei gafe făcute acum cinci ani. Odată cu remanierea guvernamentală din 5 aprilie 2007, Cristian Adomniței a fost numit în funcția de ministru al Educației, Cercetării și Tineretului în Guvernul Tăriceanu.

La scurtă vreme după numire, în mai 2007, aflat într-o școală generală din Brăila, ministrul i-a întrebat pe elevii din clasa a V-a câte stele ale drapelul UE. Deși elevii au răspuns corect – 12 stele, Adomniței i-a contrazis afirmând că sunt 15 și, deși i-a fost arătată fotografia unui steag, el nu s-a lăsat convins. Ulterior, la conferința de presă ce a urmat, ministrul a dat vina pe consilierii săi. „Am avut un material, îl am și acum pe birou și mi-au scris că sunt 15. Abia aștept să ajung la București, să am o discuție cu ei. O să-i întreb câte stele sunt pe steagul UE și, dacă spun 15, stați să vedeți!“, a declarat el.

Un fost prefect la Aeroport

Schimbările de la nivelul şefiei Palatului Administrativ al Judeţului a fost urmate şi de cele de la nivelul instituţiilor subordonate CJ. Astfel, pe 21 iunie, Aeroportul Internaţional Iaşi a primit o nouă conducere. Vicepreşedintele PNL, Marius Bodea, a fost numit, printr-o dispoziţie a preşedintelui CJ, în funcţia de director interimar al aerogării. Bodea l-a înlocuit pe Gheorghe Corjăuţanu, cel care a ocupat funcţia menţionată în timpul mandatului lui Constantin Simirad la şefia CJ Iaşi. Cum Corjăuţanu era unul dintre consilierii personali ai fostului preşedinte, numit prin detaşare la aeroport, mandatul acestuia a expirat odată cu numirea unei noi echipe la CJ. Totuşi, Bodea a fost numit şi el consilier la cabinetul preşedintelui CJ, acesta fiind detaşat ulterior în funcţia de director la Aeroport. „Nu vin aici doar pentru a prelua şi a conduce acest aeroport aşa cum îl ştiţi. Vin să preiau obiectivul de dezvoltare al aeroportului din punct de vedere strict administrativ. În următoarea perioadă mă voi concentra pe două acţiuni, demararea procedurilor pentru a construi noua pistă, dar şi eficientizarea activităţii aeroportului în sensul deschiderii unei perspective mult mai ample a colaborării cu operatori aeroportuari din lume. Vrem să creştem numărul de destinaţii ce vor fi operate de aici din Iaşi, dar şi să creştem satisfacţia clienţilor care vor trece prin aeroportul nostru“, a declarat la acea vreme Marius Bodea.

În 2008, în calitate de prefect, Marius Bodea s-a ocupat şi de rezolvarea problemelor juridice ale terenurilor ce urmau să fie preluate de către aerogară pentru proiectul modernizării. Din anul 2010, Marius Bodea a fost şi membru al Consiliului de Administraţie al aeroportului ieşean.

Minciună, şeful drumarilor

La mijlocul lunii septembrie, Daniel Minciună, consilier personal al preşedintelui CJ, a fost numit director al Direcţiei Judeţene de Administrare a Drumurilor şi Podurilor (DJADP). Acesta a trecut cu brio de proba scrisă a concursului pentru postul menţionat, obţinând 88,6 puncte. Contracandidatul său, Daniel Chiru a fost notat doar cu 45 puncte şi a fost declarat respins. Drept urmare, Chiru a depus o contestaţie, iar în urma recalculării punctajului a fost notat cu 40 de puncte. Astfel, Daniel Minciună a rămas singurul candidat care s-a prezenta la proba interviului, pe care a trecut-o fără probleme.

În cursul lunii iulie, fostul director, Radu Judele, a solicitat transferul pe funcţia publică de conducere de şef serviciu în cadrul Serviciului Investiţii din aparatul de specialitate al Consiliului Judeţean Botoşani. Cerere de transfer a fost aprobată, iar conducerea DJADP a fost preluată, în regim temporar, de către Antoneta Manolache, şeful Serviciului Derulare Contracte din cadrul aceleiaşi direcţii.

 

Pilă, înlăturat de la şefia DRDP

Directia Regionala de Drumuri si Poduri (DRDP) are de la începutul lunii octombrie un nou director. Ovidiu Laicu a fost instalat în această funcţie de către reprezentanţii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România.

Laicu este membru PSD şi a ocupat funcţia de director adjunct al Gărzii de Mediu, din iunie 2009 până în ianuarie 2010. Noul director al DRDP a lucrat şi ca director adjunct la Citadin, instituţie subordonată Primăriei. Acesta l-a înlocuit pe Dănut Pilă, numit la conducerea DRDP tot printr-o decizie politică. Pilă, un apropiat al PD-L Iaşi, a fost numit şef al Direcţiei la începutul anului 2011, venind în locul lui Viorel Scutaru. Printre atribuţiile lui Ovidiu Laicu se numără gestionarea investiţiilor cu finanţare de la bugetul de stat pentru reabilitarea drumurilor naţionale din toate judeţele Moldovei. Acesta coordonează secţiile de drumuri naţionale din Bacău, Bârlad, Botoşani, Câmpulung Moldovenesc, Focşani, Galaţi, Iaşi, Piatra Neamţ şi Suceava. În aceste localităţi se derulează investiţii de zeci de milioane de lei, una dintre cele mai importante fiind continuarea proiectului de construcţie a şoselei de centură a Iaşului cu varianta de trafic uşor.

Regionala CFR

Pe 3 iulie Constantin Axinia a fost schimbat de la şefia Regionalei CFR Călători Iaşi, decizia fiindu-i comunicată, prin telefon, de către un director din cadrul Ministerului Transporturilor.

M-au anunţat telefonic că mă revocă. Este o schimbare politică, nu se mai ţine cont de nimic. Rămân în sistem. Deocamdată, mi s-a propus să fiu consilierul noului director. Voi vedea ce voi face“, a afirmat în ziua respectivă Constantin Axinia. Sunt zvonuri care susţin că lui Constantin Axinia i s-ar fi propus trecerea de la PD-L la USL, dar acesta a refuza oferta.

În postul de director al Regionalei CFR Călători Iaşi a fost numit Iordan Vintilă, fostul director al regionalei CFR Marfă Iaşi, în prezent liderul consilierilor judeţeni ai PNL.

La câteva zile de la instalare, Vintilă a spus că printre priorităţile sale ca director al CFR Călători Iaşi se numără creşterea încasărilor companiei.

În primul rând, vreau să discut cu toată echipa de la CFR şi să stabilim măsuri privind creşterea eficientizării companiei. În perioada următoare, vom iniţia controale pe trenuri cu echipe de specialitate. Vom încerca creşterea încasărilor“, a afirmat proaspătul director al Regionalei CFR Călători Iaşi.

El a mai spus că nu a venit în noua funcţie cu intenţia de a face schimbări în structura de conducere a regionalei, precizând că eventualele înlocuiri se vor face în urma unor analize amănunţite.

De asemenea, la sfârşitul lunii august, a fost desemnată noua componenţă a structurii Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică (ATOP), avându-l pe Iordan Vintilă drept preşedinte. Din noua componenţă a ATOP Iaşi mai fac parte consilierii judeţeni Dinu Apăvăloaie, Mihai Baciu, Florin Silviu Pop (PSD), Ciprian Roşca (ambii PNL), Vasile Şalaru (PC), Constantin Petraş (Corpul Naţional al Poliţiştilor), subprefectul Bogdan Abălaşi, şi Ioan Scripniciuc, şeful Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Iaşi.

Conflicte interne la PD-L

Pe 18 septembrie, Biroul Politic Naţional al PD-L a luat decizia schimbării conducerii filialei judeţene a partidului. Astfel, senatorul Dumitru Oprea a fost înlocuit din fruntea organizaţiei cu omul de afaceri Gabriel Surdu.

În perioada imediat următoare, mă voi ocupa de constituirea unui nou Birou Permanent Judeţean al filialei. De asemenea, mă voi axa şi pe consolidarea financiară a partidului şi pe pregătirea candidaturilor pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie. Am în vedere un plan de reorganizare a PD-L Iaşi, dar îl voi pune în aplicare după ce se mai liniştesc apele“, a declarat Gabriel Surdu în ziua în care a preluat conducerea filialei ieşene a PD-L.

Numirea lui Gabriel Surdu în fruntea PD-L Iaşi a stârnit nemulţumire printre câţiva membri ai partidului. În ziua următoarea, Sorin Ionescu, secretar executiv în cadrul PD-L filiala Iaşi, şi-a dat demisia din partid, motivând că nu este mulţumit cu soluţia adoptată de conducerea centrală a partidului.

Noul preşedinte al democrat-liberalilor din Iaşi a apărut pe scena politică locală în cadrul PSD. La alegerile locale de acum patru ani, Gabriel Surdu a trecut de partea PD-L. Această decizie s-a concretizat cu un loc pe lista de consilieri locali, fiind liderul grupului democrat-liberal din cadrul Consiliului Local Iaşi.

                                                                                                    Vladimir Dochita

Advertisements

Șerban Iosifescu, președintele ARACIP: “Învățământul românesc nu are direcție. Îl bate vântul asemenea unei corăbii pe furtună, în funcție de valurile politice”

Șerban Iosifescu, președintele ARACIP

Șerban Iosifescu, președintele ARACIP

În cadrul conferinței internaționale “Dezvoltarea profesională a cadrelor didactice din grădiniță și școala primară”, organizată de către Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul Universității “Alexandu Ioan Cuza” din Iași, au participat specialiști în problemele educaționale din țară și din străintate, dar și cadre didactice. Profesorul universitar Șerban Iosifescu, președintele Agenției Române de Asigurare a Calității Învățământului Preuniversitar s-a numărat printre invitați. Principala temă de discuție a acestuia a fost “Calitatea profesorilor – cheia pentru reforma învățământului ”. Prof. univ. Șerban Iosifescu a indentificat o serie de probleme cu care se confruntă învațământul românesc, printre care faptul că acesta nu are o direcție clară de dezvoltare, dar și faptul că încă se evaluează cunoștințe și nu competențe.

Viorela Nour: Fiecare ministru care a  ajuns la conducerea Ministerului Învățământului a venit cu propriile sale reforme. Care a fost impactul acestui fapt asupra calității învățământului românesc?

Șerban Iosifescu: Nu a fost niciun impact. Măsurile nu au avut timp să se implementeze până la firul ierbii, au ajuns să schimbe ceva la structura de sistem, s-a schimbat curriculum, sistemul de examinare, dar la nivelul relației profesor-elev s-au schimbat destul de puține în ultimii 20 de ani. Pentru că, dacă stăm să socotim, au fost 8 sau 9, dacă nu 10 miniștri în ultimii 20 de ani, iar secretari de stat pentru învățământul preuniversitar, cred că unul pe an, sau pe un an jumatate. Deci s-au schimat foarte des miniștrii, și faptul că fiecare a vrut să demonstreze că ce a facut cel dinainte nu a fost bine, nu a adus niciun beneficiu continuității dezvoltării sistemului de învățământ.

V.N: Considerați că aceștia au procedat greșit încercând mereu să schimbe sistemul?

Ș.I.: Nimeni a fost preocupat să analizeze ce s-a întâmplat înainte. Să facă o analiză să vadă dacă măsurile au avut impact, dacă au fost bine primite, dacă au fost macar înțelese la nivelul școlilor, al profesorilor, directorilor, elevilor, părinților și așa mai departe. Fiecare a început de la 0, cu propriile idei, propria agendă, dar și fară să evalueze înainte. Să spună „Uite! Eu am ideea asta, cu tipul acesta de școală, pentru că, s-a dovedit deja că cea ce a încercat ministrul de dinainte, cu alt tip de școala nu a dus la îmbunătățirea rezultatelor elevilor”. Deci nu s-a evaluat ceea ce s-a făcut.

V.N: Ce “handicap” îi gasiți sistemului românesc de învățământ?

Ș.I.: Nu are direcție. Deci nu există o direcție clară de dezvoltare, îl bate vântul asemenea unei corăbii pe furtună, în funcție de valurile politice, în funcție de resursele care devin din ce în ce mai puține pentru îmbunătățirea calității educației. Nu are niște idei directoare, niște călăuze.

V.N: Există vreo soluție pentru acestă problemă?

Ș.I.: Singura soluție încercată, dar care până la urmă a eșuat la noi, este realizarea unui pact pentru educație. Adică toate partidele politice să accepte niște idei de dezvoltare, să se angajeze ca atunci când vin la putere, acele idei sau direcții fundamentale să fie păstrate.

 “Copilul român nu este în stare să aplice practic cunoștințele pe care le deține”

N.V: Societatea a evoluat, s-a modernizat. Credeți că modernizarea procesului de predare-învățare-ascultare ar ajuta învățământul românesc să treacă de această perioadă de colaps?

Ș.I.: Asta în mod sigur. Chiar și în documentele europene, investiția în educație este văzută ca o cale de ieșire din criză. Dar noi trebuie să renunțăm inclusiv la ideea de predare-învățare-evaluare. Deci la această triadă care, dacă gândim în termen de trei concepte diferite înseamnă că putem preda fară să se învețe, putem preda fără să se evalueze, că evaluăm ce nu s-a învățat și nu s-a predat, și asa mai departe. Noi ar trebui să ne focalizăm pe învățare, pentru că învățarea e procesul fundamental. Ori școala nu trebuie văzută ca un loc unde preda profesorul, ci este locul unde elevul învață. Școala este o instituție care face educație, deci totul trebuie să se centreze în jurul acestui proces de învățare. Bineînțtles, acest proces de învățare trebuie să fie structurat. Adică să ne stabilim foarte clar ce trebuie să știe un elev și ce trebuie să fie capabil să facă la sfârșitul unui ciclu. Acest lucru trebuie să fie urmărit consecvent prin oferirea de experiențe de învățare.

N.V.: Ținând cont de toată acestă modernizare, care credeți că sunt materiile de viitor?

S.I.: În primul rând, de viitor nu mai sunt „materiile”. Trebuie să pornim de la o constantare foarte veche: că experiența copilului este sincretică, nu este disciplinară. Deci copilul nu are experiență cu matematica, cu fizica, cu limba română și așa mai departe. Experiența lui se numește strada, familia, orașul sau satul, experiența lui sa numește televizorul, deci, ca să putem avea o educație eficientă trebuie să pornim de la modul în care fiecare nivel de vârstă percepe realitatea înconjuratoare. Această separare pe disciplină, faptul că asta ține de română, asta de matematică, este artificială și nu ajută la dezvoltarea unui caracter aplicativ al cunoștințelor. Și asta s-a și dovedit prin testările internaționale. Copilul român nu e în stare să aplice practic cunoștințele pe care le deține. Una din cauze este caracterul monodisciplinar al predării. Copilul face numai fizică, dar nu leagă fizica cu matematica, economia sau cu limbile străine, sau cu orice altceva. O predare de tip topic sau tematic ar îmbina aceste materii. Marea problemă este ca nu avem profesori în stare să predea trans disciplinar, adică să nu se mai limiteze la o singură disciplină de studiu.

N.V.: Vor reuși profesorii în viitor să predea corelat mai multe materii?

Ș.I.: Asta numai dacă sunt pregătiți. Adică dacă există o voință politică, o strategie în acest sens, care să vizeze formarea inițială. Trebuie să avem școli de profesori care să asigure inclusiv aceste valențe, adică să creeze un caracter transdisciplinar al predării. De fapt, competențele cheie sunt cros curriculare.

“Temele pentru acasa ar trebui sa le facem la scoala, iar predarea sa o facem acasa”

N.V.: Dădeați ca exemplu elevul care vine la școală cu tableta pentru a verifica veridicitatea lecțiilor predate de profesor. Credeăi că acum, când internetul ne pune la dispoziție toate aceste informații și nu numai, rolul profesorului scade?

Ș.I.: Acest lucru depinde numai de profesor. Rolul acestuia poate să crească în aceste condiții. Deci nu se pune problema ca internetul și calculatorul vor duce la dispariția profesorului. Cum spunea cineva, dacă un calculator va reuși să îl înlocuiască pe profesor, înseamnă că acesta merită și trebuie să fie înlocuit. Nu o să se ajungă niciodată la acest lucru. Trebuie numai schimbate rolurile profesorului și chiar concepția generală despre educație.

N.V: Un profesor “modern”,care accesează internetul permanent, ar putea influenta pozitiv interesul pentru educatie al copiilor?

S.I.: Da. Daca elevul interactioneaza mai ales prin calculator, noi trebuie sa folosim orice mijloace pentru a ajunge la el, sa putem comunica cu el. Dupa cum spunea si Dinven, ar trebui sa intoarcem cu susul in jos intreg procesul didactic. Adica temele pentru acasa sa le facem la scoala, iar predarea sa o facem acasa. Astfel elevul culege informatia din sursele pe care le are sau de pe internet, iar cu acesta informatie vine la scolala si isi face temele sub indrumarea profesorului. Aceasta schimbare ar putea sa duca inclusiv la o motivare a elevului pentru invatare.

N.V.: Acelasi lucru se intampla si in mediul rural?

S.I.: Spre surprinderea mea, in mai multe cercetari consecutive pe esantioane reprezentative, scolile din mediul rural sunt dotate cu calculatoare. Este adevarat ca unele dintre ele sunt uzate „moral”, sunt vechi. Insa conexiuni la internet exista in majoritatea scolilor. De exemplu, in medie la nivel national, sunt cinci calculatoare la suta de elevi. Asta inseamna ca daca se lucreaza patru ore pe zi cu respectivele calculatoare, fiecare copil poate sa lucreze in medie o ora pe saptamana. Daca laboratorul de informatica e deschis opt ore pe zi, atunci fiecare elev lucreaza in medie doua ore pe saptamana.

N.V: Însă profesorii sunt mai puțin interesați de utilitatea calculatorului și a interntului.

Ș.I.: Aici este o chestiune de educațională. În primul rând trebuie să crească pregatirea profesorilor pentru utilizarea calculatorului, dar să existe și monitorizare și evaluare. Dacă o școala vrea sa se dovedească bună, trebuie să arate că a crescut procentul orelor predate cu ajutorul calculatorului.

“Noi nu evaluăm competențele de nivel superior, ci numai memoria, capacitatea de recunoaștere a unui text”

N.V: Credeți că rezultatele slabe obținute de elevi la testările naționale sunt în strânsă legatură cu modul de predare al profesorilor?

S.I.: Aici sunt mai multe lucruri care trebuie avute în vedere. în primul rând, din cercetările internaționale, pentru că la noi s-au facut mai puține, rezultatele școlare sunt explicate mai mult de mediul de proveniență decât de școala. Deci faptul că părinții sunt săraci și needucați, sau sunt plecați în străinătate, inflențeză mai mult rezultatele elevilor decât școala însăși. Asta însemnă că orice investiție în îmbuntățirea condițiilor de viață va duce în mod indirect și la îmbunătățirea rezultatelor. Pe de altă parte școala ar trebui să compenseze acolo unde există un astfel de „handicap” social, cultural, economic. Așa cum se întâmplă în Finlanda de exemplu. Acolo există măsuri active de compensare a handicapului social pentru copiii care provin din medii dezavantajate. Ei au probleme cu imigranții asa că acordă o atenție deosebită acestor persoane prin existența unor profesori de sprijin. În Finlanda, la sase cadre didactice exista  un profesor de sprijin. Astfel ca, in momentul in care un copil da semne că rămâne în urma față de grup, este scos din acel grup, intervine profesorul de sprijin, vede ce nu a înțeles copilul, ce nu poate sa facă, ce competențe sunt mai slab dezvoltate, intervine și apoi acesta reusește să se reintegreze în grup.

N.V: Ce deficiențe îi găsiți sistemului de evaluare a elevilor?

Ș.I.: în primul rând faptul că încă se evaluează cunoștințe și nu competențe, deci capacitatea de aplicare. Conform taxonomiei lui Benjamin Bloom  există obiective ale evaluării de nivel inverior: recunoaștere, memorizare, iar apoi se trece la analiza, sinteză, evaluare și creație. Ori la noi itemii de evaluare din toate probele, inclusiv cele naționale, se marginesc la nivelurile inferioare de evaluare. Deci noi nu evaluăm competențe de nivel superior, ci numai memoria, capacitatea de recunoaște a unui text, dar nu de a face o sinteză, aplicare sau o creație în domeniul respectiv.

N.V.: Calitatea profesorului este singura “cheie” către reforma educațională?

Ș.I.: Asta în mod sigur, dar cu condiția să reformăm și modul de formare al profesorului. Pentru că el reproduce la clasa modelul lui de elev. Profesorul are tendința să se poarte cu un elev așa cum s-a purtat profesorul cu el. Care a fost fie model pozitiv, fie negativ. Faptul că noi încă îl mai avem ca model pe domnul Trandafir, asta nu știu dacă este chiar potrivit. Că dacă citim chiar și printre rânduri textul respectiv, vedem că nu intotdeauna domnul Trandafir îți oferea posibilitatea de opțiune. Te ajuta să întelegi, însă doar ceea ce voia el.

“In momentul în care va fi un deficit cronic de profesori, atunci salariile în învățământ vor crește”

N.V: Interesul unui profesor pentru ca elevii săi să atingă performanțe, poate fi legat și de salariul pe care acesta îl primește?

Ș.I.: Aici sunt două aspecte, însă eu sunt mai cinic. Salariul profesorului este rezultatul relației dintre cerere si ofertă. Cât timp profesorul acceptă să lucreze pe salariul respectiv, salariul va rămâne jos. În momentul în care va fi un deficit cronic de profesori, cum s-a întâmplat în Anglia și în alte țări, atunci salariile vor crește. Pentru că statul nu își poate permite să nu asigure profesori. În al doilea rând, nu salariul mediu este important ci salariul de intrare. Tarile care sunt performante isi recruteaza profesorii dintre cei mai buni 10% absolvenți de universitate. Și asta prin oferirea unui salariu de intrare atractiv. Asta înseamnă că pe media ONCD, salariul de intrare este 82% din PIB pe luna. La nivelul României, ar trebui ca acest salariu să fie 2200-2400 de lei. Dar asta mai presupune un lucru, care se face pe termen lung. Și anume modificarea modului de salarizare a profesorului. Noi salarizăm pe o curbă exponențială. Ceea ce înseamnă că salariul este foarte mic la început, crește foate puțin când e tânăr, și mai mult când persoana se apropie de vârsta pensionării. Cea mai mare diferență fiind între gradul al II-lea și gradul I și între ultimele două trepte de vechime. În Finlanda, de exemplu se aplică o curba logaritmica. Salariul de intrare este mare, crește 10 ani ca să fie competitive cu alte salarii, iar apoi acesta scade cu cât persoana se apropie de vârsta pensionării. Noi având o curbă exponențială, avem nevoie de o politică de creștere a salariilor, în special ale celor mici, să transformăm această curbă într-una logaritmică.

N.V: Această selecție a celor mai buni absolvenți este folosită și în România?

Ș.I.: Nu se face, însă ea este o selecție firească, datorată prestigiului social. Și mai există un aspect, și anume cât motivează banii. Aici sunt cercetări forte recente care arată că banii nu sunt un puternic factor motivator, că dincolo de un nivel minim care satisface niște nevoi fundamentale, creșterile de retribuție nu duc la creșterea performaței și a productivității. Daniel Pink, a sesizat niste cercetări de la MIT (Massachusetts Institute of Technology) finanțate de Banca Centrală a Statelor Unite, în care au introdus sisteme de recompensare pe diverse sarcini. Dacă realizezi cinci chestii îți dau zece dolari. Dacă realizezi zece chestii îți dau douăzeci de dolari, iar dacă realizezi douăzeci de chestii îți dau treizeci de dolari. Constatarea a fost că persoanele care aveau cele mai mici și cei cu cele mai mari salarii, aveau cele mai multe greșeli, deci productivitatea era cea mai mică. Explicația este relativ simplă. Cei care primesc o recompensă mare, tind să se centreze doar pe obținerea acestui salariu și nu pe munca în sine. Acest experiment a fost repetat și in India, unde nivelul veniturilor este mult mai mic, iar rezultatul este același. Toate sistemele au dovedit că o creștere pur și simplu a salariului nu aduce după sine o îmbunătățire a calității. Creșterea salariului trebuie să fie conditionată de obținerea unor rezultate. La americani sunt anumite școli numite „charter schools”, adică scoli publice in regim privat sau scoli private in regim public. Este ceva între public și privat. De exemplu o comunitate care este nemulțumită de școala publică înființează o școală, solicită aceleași resurse financiare și se angajează prin acel „charter”, adică printr-un contract că vor obține rezultate mai bune decât școala publică. Și atunci primesc finanțare pe baza acestui contract. Este un subiect foarte controversat în America. Unele state spun că este bine, alte state spun că nu e așa de bine. Aici sunt multe lucruri pe care le putem învăța din experiența altora.

“Indiferent dacă elevul învață în învățământul privat sau public, el trebuie să primească finanțare”

N.V.: Care este diferența dintre învățământul privat și cel public, din punct de vedere al calității?

Ș.I.: Învățământul privat are două laturi: una albă și una neagră. Latura neagră privește dezvoltarea lui în mediile cu foarte mare căutare, de exemplu sanitară unde există „fabrici de diplome”. Aici nu se face școală ci se vând pur și simplu acte de studii. Dar acolo unde a existat o motivație personalș, aceste școli încearcă să ofere o educație de calitate, dar în același timp într-un mod prietenos ca să apropie atât copilul cât și părintele. Este vorba de o centrare pe client, cum este și într-o firmă privată din domeniul economic.

N.V.: Credeți că în viitor învățământul de stat s-ar putea simți amenințat de cel privat?

Ș.I.: Această chestiune este foarte relativă, pentru că acum legea educațională spune că „finanțarea urmează elevul”, deci indiferent dacă elevul învață în învățământul privat sau public, el trebuie să primească finanțare. Este o modalitate foarte elegantă de a șterge diferențele între învățămăntul public și privat. Pe de altș parte concurența școlilor private poate o să trezească la realitate școlile publice, care sunt foarte puțin centrate pe client.

N.V: Există vreun risc la care se expune un parinte atunci când optează pentru o școală privată?

Ș.I.: În general, în procedurile de acreditare încercăm să evităm intrarea în sistem a unor unități școlare cu probleme de siguranță a copiilor, sau care au cadre necalificate. În cazul grădinițelor, sunt foarte multe care funcționează ilegal. Însă aici este o zonă gri. Noi am constatat că sunt foate multe care își fac reclamă pe internet, dar care nu sunt autorizate de noi, însă când au fost întrebați au declarat că nu sunt gradinițe ci centre de zi.

” La vârsta de trei ani, decalajul de dezvoltare datorat mediului de proveniență este de un an de zile”

N.V.: Care este importanța învățământului preșcolar în formarea unui elev?

Ș.I.: Importanța este fundamentală. Cercetările recente au dovedit că educația timpurie are o influență foarte puternică asupra copilului. De exemplu au fost cercetări interesante pe vocalbularul copilului în funcție de mediul de proveniență. Un copil de trei ani, cu părinți ce au o educație superioară, are  un vacabular de aproximativ 1700 de cuvinte și un IQ de 105. Tot la vârsta de trei ani, un copil ce provine dintr-o familie cu părinți mai puțin educați, care trăiesc din ajutorul de somaj, sau din ajutorul social, vocabularul mediul al acestuia este de 700 de cuvinte, iar IQ-ul sub 90. Concluzia acelei cercetări a fost că, la vârsta de trei ani, decalajul de dezvoltare datorat mediului de proveniență este de un an de zile. Deci cu cât ajunge respectivul copil mai repede în școală, mai ales cel din mediul defavorizat, cu atât are mai multe șanse să recupereze acest handicap de care nu este vinovat. Școala poate însă să compenseze acest deficit de mediu de proveniență prin acțiuni țintite pe acești copii.

N.V.: Este mult mai important rolul educatorului și al învățătorului decât cel al profesorului?

Ș.I.: Da! Acest lucru a fost experimentat cu mare succes în Coreea de Sud. Această țară a investit foarte mult în învățământul primar, a salarizat mai consistent profesorii din învățământul primar decât cei din învățământul secundar.  Statul controlează învățământul primar, inclusiv intrările de profesori, de elevi, finanțarea. Pe de altă parte, școlile de învățământ secundar sunt libere să concureze pe piață, au condiții de acreditare mult mai relaxate, salariile profesorilor sunt mai mici decât în învățământul primar. Astfel, coreenii au reușit să progreseze la testările internaționale intr-un ritm foarte rapid.

“Încercăm să mutăm accentul pe rezultatele obtinuțe de școală, păstrând totuși un nivel minimal al standardelor naționale”

N.V.: Cum a luat ființă Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP)?

Ș.I.: A fost inițiativa unui fost ministru, Mircea Miclea, cu consilierii lui, prin care dorea sa înființeze o agenție care să asigure calitatea, care să aplice principii și metodologii europene de evaluare și acreditare pentru instituțiile de învățământ, atât în învățământul preuniversitar, cât și în învățământul superior. S-a elaborat o lege a calități, apoi s-au înființat cele două agenții : ARACIP pentru învățământul preuniversitar și ARACIS pentru învățământul superior, s-a introdus pentru prima dată ideea de a acredita școlile publice. Apoi, prin hotărâri de guvern au apărut standarde naționale, metodologii atât pentru învățământul preuniversitar cât și pentru învățământul superior, iar acum așteptam evaluarea periodică.

N.V.: Pe ce problemă a educației veți pune accent în viitorul apropiat?

Ș.I.: Evident pe rezultatele elevilor, pentru că orice sistem de calitate trebuie să se centreze pe calitate. Dar, pentru că principala preocupare în primii cinci ani de funcționare a fost autorizarea și acreditarea, nu am insistat pe indicatorii de ieșire ci mai mult pe cei de imput și de proces. Ori de acum încercăm să mutăm accentul pe rezultatele obținute de școală, păstrând totuși un nivel minimal al standardelor naționale,ca să nu permitem intrarea în sistem al unor școli care nu au nicio șansă să ofere o educație de calitate.

Oana Viorela NOUR

“Mie nu-mi place să mă numesc politician, ci un om care face politică.”

marius-spinu

Interviu cu deputatul, profesorul și omul Teodor Marius Spînu

Pe Marius Spînu nu îl cunoaște foarte multă lume. Deși a fost și este, cum spune și el, unul din „comunicatorii partidului” său în acest mandat, a preferat să iasă pe televizor sau pe radio atunci când și atât cât era nevoie. Un tip simplu, care iese în față . Un tip simplu, care iese în față atunci când și atât cât e nevoie, restul timpului petrecându-și-l la cabinetul său din colegiul în care este deputat, Tătărași. Acolo unde, de atlfel, l-am găsit și pentru acest interviu. S-a lăsat așteptat exact atât cât trebuie să o faci ca să subliniezi o diferență de valoare și poziție, condimentată, însă, cu respect și decență.

Mă așteptam să găsesc un cabinet pompos, cum te obișnuiesc majoritatea parlamentarilor puterii în România, indiferent de regim. Nu, nu a fost cazul. Un peisaj simplu, dominat de tricolorul românesc, de siglele celor două camere ale Parlamentului României și de un televizor mic, modest, conectat pe un post național de știri. “E așa tot timpul, nu schimbăm canalul. Domnul deputat ne vrea și pe noi la curent cu orice fel de informație oferită poporului, pentru că noi asta facem aici, stăm de vorbă cu el, cu poporul, îl ascultăm.”, îmi spune doamna secretară. Un text ce pare, la prima vedere, învățat pe de rost, spus pentru că trebuie spus. Continue reading

Experiență întinsă pe două corzi

facebook.com/DanielM24

sursa: facebook.com/DanielM24

Nodul prusic și prusic-fran­cez, no­dul opt și dublu-opt, mai puțin cel spa­niol, „coada vacii” sau flu­ture (pentru că nu-s de bază), au le­gat ultimii cinci ani din viața lui Daniel de înăl­ți­mile clădirilor din Iași. Tînărul care își împros­pă­tea­ză vo­cea de fiecare dată gus­tînd din sti­cla cu suc e alpinist uti­litar. „Să știi că mulți cred că alpinismul uti­­litar e un hobby și nu înțeleg că de fapt, e o profesie”, Continue reading

Zumba a ajuns și la Iași!

În urmă cu numai un an, o comisie europeană publica un studiu potrivit căruia România înregistrează cea mai scăzută rată a obezității dintre toate statele Uniunii Europene. Pentru a ne menține “faima” printre europeni ne-am apucat de Zumba Fitness.

Ce este Zumba Fitness?

Zumba este cea mai nouă formă de fitness care a apărut în România. Acest sport este o combinație între dans și aerobic, între exerciții fizice și distractie. Mișcările executate se îmbină armonios pe ritmurile salsa, samba, merengue, dar și pe raggaeton sau chiar rock. Chiar dacă la Zumba totul pare o joacă, aici sunt introduse mișcări care lucrează o mare parte din grupele de mușchi ale corpului. Mișcările libere “pun la treabă” mușchii picioarelor, ai abdomenului, ai brațelor, dar și ai inimii. De aceea, antrenorii de Zumba spun că într-o ședință se pot arde până la 1000 de calorii.

Cine a inventat Zumba?

Instructorul de aerobic Beto Perez este cel care a “inventat” accidental acest nou tip de fitness, dupa ce a uitat CD-ul cu muzica pentru orele sale de antrenament acasă. Columbianul a fost nevoit să improvizeze un program nou pe muzica salsa, care, ulterior, a fost foarte popular printre clienții săi. După succesul din Columbia, Beto a lansat noul program în Statele Unite, program ce apoi a luat amploare în toata lumea.

Zumba în Iași

De foarte scurt timp, acest program de fitness a ajuns și la Iași. Cei dornici de a da jos  kilogramele în plus pe muzica lui Fernando Lima pot merge la Royal Beauty Center. Un abonament nelimitat la Zumba pe durata a unei întregi luni costă 130 RON.

Surse: http://www.eva.ro/dietafitness/intretinere/zumba-fitness-te-distrezi-si-slabesti-articol-31205.html

http://www.zumbafitness.ro/

Scris de Mădălina BÎRZU

Editat de Iulian BÎRZOI

Eşti la Palas man, meriţi respect man!”

De mai bine de o săptămână de când a fost deschis mult aşteptatul Palas, e cam linişte prin Copou şi pe Bld. Ştefan, unde de obicei era cea mai mare zarvă. Ne putem gândi că liniştea profundă se datorează sesiunii de examinare şi că studenţii au făcut pact cu sălile de lectură… Dar nici o şansă! Lumea s- a mutat la Palas oameni buni şi nu doar din Copou sau de pe Ştefan ci şi de pe Facebook, unde umblă vorba că: „Dacă nu ai poză la Palas nu exişti!

Cam aşa i-am putea caracteriza pe ieşenii, care de câteva zile de când a fost inaugurat complexul Palas, nu se mai pot desprinde de acea lume în care luxul dăinuie, dăinuie şi iar dăinuie. Nici nu mă gândesc la altceva decât la faptul  că Palas-ul a devenit universul unora. Daca stau bine şi mă gândesc, versurile melodiei  baieţilor de la “Casa Loco”- “La mall” se potrivesc de minune pentru a descrie întreaga atmosfera a nebuniei “Palas”. Parcă le şi aud pe fetele “piți” vorbind la telefon:

-“Fată, hai să ne vedem la Palas, fată!

-“Dar cu ce vii fata?”

-“Cu autobuzul fată! Că dacă vin cu maşina, nu ştiu dacă mă ţine benzina… Nici nu m-ar mira că la imensa parcare subterană, în care clar, nu ar fi  greu  de găsit un loc de parcare, dar mai greu este să îţi mai găseşti maşina şi mai ales când se pune problema ca se şi plăteşte…  căci la Palas totul costă, în afară de statul pe iarbă şi de bălăceala în fântânele arteziene… mai bine o parcăm pe unde apucăm, ca să ne ajungă banii de  ţoale de firmă, shaorma şi mai ales de aripile picante. Toate ca toate, la capitolul bazine de înnot, Palas-ul a dat greş şi ca să le atragă atenţia că ei nu se pot mulţumi doar cu privitul şi cu statul pe iarbă, unii s- au lăsat duşi de valul de căldură, ajungând să- şi exerseze abilităţile de înnotători chiar în “faimoasa cascadă” a Palas- ului.

Şi cum, Palas- ul e un fel de “sufletul bun al societăţii”, se gândeşte şi la cei de la ţară şi le spune aşa:

“Dacă nu esti de la oraş, eşti de la ţară

Iei primul tren care te lasă în gară

Apoi iei un taxi până la Palas, până la mall,

Bei două sucuri şi ai potofelul gol

…………………………………………………………

Te duci cu naşul la tine la ţară

Şi povesteşti cu prietenii tăi:

Bă, cât e de tare la Palas!”

Sursa: http://www.youtube.com/watch?v=4JvSZWCxRwY

Scris de Isaura MERTIC

Editat de Iulian BÎRZOI