Minciuna – vacanţa adevărului

Image

              La prima vedere, răspunsul la întrebarea „de ce mint oamenii?” pare unul evident: adevărul este complicat, incomod şi necesită mult timp pentru a fi explicat. De aceea folosim „minciunile mici”, ca de exemplu atunci când răspundem „sunt pe drum”, deşi abia ne spălăm pe dinţi. Un prieten îţi spune că ţi-a trimis un cadou, dar de fapt nu ţi-a trimis nimic. O vecină se jură că îi place la nebunie gardul tău, când de fapt nu suportă să-l vadă. Un vânzător pretinde că la el în magazin se fac reduceri mari la toate produsele aflate în stoc, când, de fapt, doar câteva articole au etichetă de reducere. Unii oameni văd minciuna ca o parte componentă a vieţii de zi cu zi, în timp ce alţii văd minciuna ca pe un păcat. Indiferent care este punctul tău de vedere, minciuna este ceva ce aparent toată lumea o face din când în când. De ce mint oamenii?

               Te-ai întrebat vreodată de ce oamenii spun minciuni? Nu ne referim la cele “mici”, pe care oricine de pe planetă le spune. Chiar nu există o definiţie clară minciunii. Există oameni care nu se pot abţine să mintă. Ei sunt cunoscuţi ca mincinoşi patologi. Oamenii aceştia dores ca minciunile lor să fie mai importante decât realitatea sau vor să impresioneze. Cu siguranţă cunosti o câteva personae de acest gen – ele pot fi hilare de vreme ce ştii adevărul despre ei.

Horoscop: minciuna specifică zodiei tale

BERBEC: Dornic să fie pus permanent într-o lumină plăcută, recurge la orice trucuri pentru a ieşi învingător dintr-o confruntare. Este generos şi ştie foarte bine cum trebuie să se comporte ca să impresioneze. Chiar dacă îşi calculează fiecare pas, poate fi imediat prins pe picior greşit. Nu de puţine ori se încurcă în minciuni pentru că este mereu pe fugă şi nu acordă atenţie detaliilor. Minciuna specifică: Poţi să te bazezi pe mine!

TAUR: Spune că n-are ţeluri foarte înalţe în viaţă, dar tânjeşte după un trai excelent. Ar fi perfect dacă ar putea să obţină tot ce îşi doreşte fără să se zbată prea tare. Arta conversaţiei nu este punctul lui forte, dar compensează prin teatralitate. Nativul zodiei Taur ştie cum să impresioneze şi nu ezită să pozeze în victimă când este tras la răspundere. Minciuna specificăNu am ştiut, nici n-am auzit!

GEMENI: Sunt la curent cu toate noutăţile şi ştiu cel mai bine cum să lase o impresie plăcută în urmă. Totuşi, graba şi superficialitatea îi trădează când se aşteaptă mai puţin. Stăpânesc perfect arta conversaţiei şi nu se pot abţine să nu adauge o invenţie când povestesc ceva. De asemenea, bârfa este a doua lor menire, dar nu ar recunoaşte niciodată că au vorbit pe cineva de rău. Minciuna specifică: Dar când am zis eu asta?

RAC: Este adeptul loialităţii care se amestecă rareori în situaţii incerte. Îi prieşte o atmosferă liniştită şi armonioasă, lipsită de conflicte şi confruntări. De aceea, Racul minte foarte rar şi atunci când o face, îşi găseşte un alibi excelent. Are o memorie foarte bună şi utilizează acest avantaj pentru a căpăta credibilitate. Minciuna specifică: N-am văzut nimic.

LEU: Îşi poartă cu demnitate statutul, aşadar Leul nu minte niciodată. Cel puţin, asta se citeşte în ochii lui imediat ce a fost tras la răspundere pentru vreo neregulă. Sub masca integrităţii, ascunde însă o adevărată strategie. De fapt, o minciună este potrivită oricând. Mai mare sau mai mică, nu contează, atâta vreme cât îl scoate din necaz. Minciuna specifică: Eu v-am avertizat şi nu am nicio vină.

FECIOARĂ: În general detestă neadevărul şi este panicată când trebuie să mintă. Totuşi, dacă este cazul să îşi salveze pielea ticluieşte o scuză potrivită, astfel încât să scape basma curată. Fecioara este bine organizată şi atentă la detalii. De aceea minciuna ei pare credibilă şi este rareori pusă sub semnul îndoielii. Doar mimica feţei şi ticurile nervoase ar putea să îi dezvăluie secretul.
Minciuna specifică: Nu m-am supărat pe tine.

BALANŢA: De obicei Balanţa reuşeşte să descopere imediat o minciună. Intuiţia o ghidează către adevăr şi îi condamnă imediat pe aceia care i-au ascuns adevărul. Fuge de situaţiile ridicole şi preferă să trăiască în armonie. Aşadar, nativul minte rar şi atunci când o face trebuie să aibă un motiv bine întemeiat. De cele mai multe ori aruncă minciuni nevinovate, doar pentru a-i face pe ceilalţi să se simtă mai bine. 
Minciuna specificăSunt mândră de tine, te-ai descurcat excelent.

SCORPION: Este meticulos, bănuitor şi recunoaşte de la o poştă minciunile spuse de alţii. Scorpionul preferă sinceritatea pentru că nu îi place să îşi complice existenţa. Ajunge să mintă în situaţiile extreme, când trebuie să îşi salveze mândria. De obicei găseşte minciuni credibilie şi îi atacă imediat pe aceia care se îndoiesc de spusele lui. Nici măcar sub tortură nu ar recunoaşte că nu a spus adevărul.
Minciuna specificăEu am avut cele mai bune intenţii.

SĂGETĂTOR: Fuge de minciună ca necuratul de tămâie. Săgetătorul este cel care ţine tuturor lecţii de morală, dând dovadă de înţelepciune. Aşadar, ca să mintă trebuie să aibă un motiv bine întemeiat. Nu în ultimul rând, trebuie să fie convingător ca să nu ofere un exemplu negativ celorlalţi. Nativul se descurcă dacă trebuie să ascundă adevărul, însă mai târziu va fi copleşit de remuşcări. Minciuna specifică: Am înţeles, nu trebuie să îmi dai explicaţii.

CAPRICORN: Este adeptul adevărului şi al integrităţii. Nu-i place să fie înşelat, de aceea nu prea înşeală. Capricornul rareori acceptă să îşi pericliteze onoarea de dragul minciunilor, aşadar trebuie să fie în joc propria lui viaţă sau a celui drag ca să ticluiască o minciună. Când are ceva de ascuns caută argumentele potrivite, analizează riscurie, astfel încât să nu-i dejoace nimeni strategia. Minciuna specificăEste în avantajul tău.

VĂRSĂTOR: Ţine cuvântări prelungi despre virtute şi libertate. Îi place să facă impresie, de aceea deseori exagerează cu atitudinea şi aruncă vorbe de duh fără să le caute logica. Vărsătorul poate fi uşor prins cu mâţa în sac, dar minciunile lui sunt nevinovate şi de cele mai multe ori nu deranjează pe nimeni. Minciuna specificăSunt prieten cu toată lumea.

PEŞTI: Tace dar le face. Profită de înfăţişarea nevinovată şi resuseste să îi impresioneze foarte uşor pe ceilalţi. Nu umblă deseori cu minciuna dar şi când o face, îşi ia toate măsurile de precauţie. Îi lipseşte tăria de caracter dar are o imaginaţie bogată. Important este să nu se piardă în detalii, altfel construieşte o poveste greu de crezut pentru cei din jur. Minciuna specifică: Am înţeles tot.

Image

                Toată lumea cred că urăşte mincinoşii. Ne arătăm aşa dezgustaţi de cei care mint, însă uităm că suntem o apă şi un pământ cu toţii. Noi înşine ne transformăm în mici mitomani ori de câte ori avem ocazia.Şi trebuie să recunoaştem că de multe ori o mică „înfloritură “ne-a scos din mări necazuri. Persoanele minţite cel mai des sunt părinţii, bieţii de ei, de parcă ei s-ar fi născut ieri.

                  În mod surprinzător, cele mai noi cercetări ştiinţifice par să ofere dovezi ce susţin această ipoteză. Un nou studiu publicat în Proceedings of the Royal Society B analizează fenomenul minciunii din perspectivă evoluţionistă. Cercetarea sugerează că minciună a ajutat oamenii să se înţeleagă mai bine încă de la începutul speciei noastre.

                 Când vine vorba de minciuni, se pare că bărbaţii mint de două ori mai mult decât femeile, arată un studiu britanic citat de Daily Mail. Astfel, bărbaţii mint de aproximativ şase ori într-o singură zi, iar printre persoanele înșelate se numără şeful şi colegii de muncă, dar şi partenerul de viaţă. În schimb, o femeie minte de circa trei ori pe zi, arată acelaşi studiu. Psihologii spun că 60% din oamenii normali mint de cel puțin 2-3 ori într-o conversație de 10 minute.

                 Pentru că studenţii sunt şi ei oameni, iar un trai sănătos de viaţă în mod normal implică şi mici păcate, mai jos găseşti 10 cele mai frecvente minciuni studenţeşti, pe care fiecare dintre noi le-a zis în timpul studenţiei sau le zic, fără excepţie.

  1. De mâine mă apuc de învăţat – Cred că fiecare a zis asta de vreo 800 de ori şi până la urmă, cu siguranţă, nu s-a ţinut de cuvânt. Şi noi ştim… chiar aveai de gând să te apuci de învăţat…
  2. Semestrul viitor mă duc la toate cursurile – Parcă ai mai zis asta şi în anii trecuţi. Daaa şi de mâine, nu mai chiuleşti şi te apuci de învăţat.
  3. Nu mai beau – N-ai vrut să zici asta, vorbea mahmureală. Ştim prea bine că a doua zi te-ai îmbătat din nou.
  4. Mă las de fumat – Din ţigările tale, desigur. De mâine fumezi doar din ţigările altora. Ce, eşti fraier, să-ţi cumperi, din moment ce te-ai lăsat?
  5. Te sun mâine – Asta, în sinea ei, e o minciună total nevinovată. Chiar dacă ştie şi fata că probabil n-o s-o suni, îi dai o fărâmă de speranţă. Şi-o laşi aşa, să spere 2-3 zile, după care uită de tine.
  6. Împrumută-mi 10 lei… că ţi-i dau mâine, promit – De ce dai promisiuni pe care nu le ţii?… Nu e bine.
  7. Dă şi mie să copiez că îţi pun o bere – Offff… câte beri ar fi trebuit să bea tocilarii, mai degrabă s-ar fi transformat în alcoolici.
  8. Nu îţi dau că nici eu nu am scris nimic (şi are 4 pagini deja scrise) – Nu mai există colegialitate.
  9. Am prieten – Bine, el nu e aici, de fapt, nici nu există.
  10. Am nevoie de bani să-mi cumpăr o carte – una la halbă azi şi încă una la litru mâine.

               Acestea sunt doar câteva din micile păcate spuse de studenţi, sigur sunt şi altele, mai… rele. Să nu spui minciuni e imposibil, admitem acest lucru, dar măcar să ştim să ne oprim la timp, pentru că de altfel ne creşte nasul. Iar peste ani să ne aducem aminte de anii studenţiei cu zâmbetul pe buze.

Şi acum câteva bacuri:

O Brunetă, o roşcată şi o blondă merg la un detector de minciuni.

Intră bruneta:
– Eu gândesc că am o vilă în Australia!
– BEEP-Minţi!
Roşcata:
– Eu gândesc că am o motocicletă!
– BEEP-Minţi!
Blonda:
– Eu gândesc…
– BEEP-Minţi!

—————————————————————–

Sună telefonul noaptea…

Bărbatul: “- Dacă e pentru mine nu sunt acasă.”
Nevasta răspunde: “- Este acasă.”
Bărbatul: “- Ce ţi-am spus femeie???”
Nevasta: “- A fost pentru mine!!”

——————————————————————-

I: Care e cea mai mare minciună a unui şofer amendat?

R: SĂ TRĂIŢI, dom’ poliţist!!:}:}:}

Image

http://horoscop.kudika.ro

http://www.teenpress.ro/articole

http://www.andreisbarnea.ro/mitomania/

www.Facebook.com/Bancuri 

 

Advertisements

Botezătorul lui Nicolae Steinhardt

Reportaj cu părintele Mina Dobzeu

 

mina             „Uită mult, rabdă mult şi iartă mult, dacă-mi cere cinva sfat, asta îl îndemn, fiindcă eu numai aşa am rezistat în credinţa cea adevărată! Rabdă mult şi iertă mult! Eu am răbdat şi am iertat. Că niciodată n-am ştiut cine mă trăda când veneau noaptea la mine securiştii să mă aresteze. Dar nici n-am vrut să ştiu.” Aşa spune şi povatueieste mereu părintele Arhimandrit Mina Dobzeu, azi vietuior al mănăstirii “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Huşi. Părintele Mina Dobzeu trebuie să-i fi fost drag Husului, pentru că toată viaţa a gravitat în jurul lui. Când nu era închis pentru “uneltirea contra siguranţei statului”.
Niciodată nu s-a plâns, nu-i stă în fire. A trecut peste multe cu fruntea sus. Nimic nu l-a împiedicat să-şi ducă viaţa de părinte mai departe. Pentru timpul acesta, când este bolnav, poartă o mască, dar acest lucru nu împiedică pe nimeni să se apropie şi să ceară ajutorul. Mereu este cu capul plecat smerit şi cu privirea în pământ, înconjurat numai de iubirea lui Dumnezeu. Oamnii parcă fug spre el. Toată lumea îi cade în genunchi cerând binecuvântare. Nimeni nu ezită să se apropie. Spre deosebire de Iov din Vechiul Testament, care avea familie, copii şi trăia fericiţi şi în armonie, Mina Dobzeu trăieşte singur de mai bine de trei decenii, însă, asta nu l-a împiedicat să fie fericit cu atât cât îi oferă Dumnezeu. „De vreo doi ani încoace am fost cu ologii şchiop, cu leproşii bubos, cu slăbănogii neputincios, ba chiar şi cu orbii – orb, că până nu de multă vreme eram orb”. Din cauza bolilor şi a tuturor greutăţilor aduse de acestea, vedera părintelui a slăbit treptat. Au urmat zile şi perioade grele. Se ruga mereu şi niciodată nu şi-a pierdut nădejdea şi nu a încetat să-l slăvească pe Dumnezeu. Cu toate acestea merge mai departe şi cu mulţumire spune mereu „Doamne mi-e bine aşa”. Însă, răspunsul a fost altul, deoarece Dumnul l-a cercetat pe arhimandrit şi nu demult vederea i-a revenit parţial, destul cât să slujească zilnic. „Mare bucurie mi-a făcut mie Domnul!” Asta reprezintă cea mai milostivă mângâiere a vieţii lui de acum înainte „că pot sluji şi că mă pot împărtăşi în fiecare zi”. Acum arhimandritul este mereu însoţit de părintele Iacob, vederea i-a slăbit din nou, acum părintele nu mai vede deloc: “Eu, la vârsta mea acum, sunt orb şi de-abia mă port pe picioare. Merg dimineaţa la biserică, dar în colo stau acasă.” De acum, merge la biserică şi ascultă slujbă cu mare sfinţenie. Calea lui Dumnezeu i-a fost insuflată de părinţi şi amintirea acestora aduce pe faţa părintelui o oază de lumină. Aşezat comod într-un scauna în capul mesei situată la umbră chilie îşi aduce aminte de partinti.” Eram acasă şi mama mă învaţă să citesc cartea cu Litera Veche. Cumpărase un acatist cu Sfântul Pantelimon şi eu eram la 6 ani şi m-a învăţat să citesc această carte. Şi o citeam iar tatăl meu o zis că-s mai deştept decât cartea şi că <<pe ăsta îl facem călugăr>> şi aşa a fost”. Pe drumul către calea aceasta sfântă a pornit la o vârstă destul de fragedă, când mulţi copii stau în sânul familiei şi se joca prin curte.” Când eram la 12 ani am zis părinţilor ce faceţi cu mine? Mă duceţi la o şcoală, la o meserie sau atunci mă duceţi la o mănăstire? Şi atunci, tatăl meu m-a dus la o mănăstire la 20 decembrie 1935. Şi am fost la mănăstire acolo şi apoi peste 2 ani m-am dus la mănăstirea Căldăruşani lângă Bucureşti. Aşa am învăţat să sculptez. Aici, vizavi de palat este o toita, aceea îi lucrată de mine. Şi în biserică mai am şi alte icoane am sculptat.”
Este mereu deschis la discuţii şi aculta cu mare drag pe oricine vine să-i ceară ajutorul. De când este aici nu încetează să se gandeasaca la toţi ai lui pe care i-a lăsat în urmă. “Părinţii ne învăţau numai lucruri bune. Mergeam la biserică.” Îşi aduce aminte de tatăl său şi povesteşte prima năzbâtie. “Îmi aducă aminte că era primavera, eu eram de acum la 12 ani şi i-amspus tatălui meu <<eu mă duc în noptea asta cu caii la păscut>> aşa era obiceiul să ducem animalele la păscut. Şi m-a învoit. Când ajund acolo m-am culcat şi el o venit la mine noaptea. O venit, m-o deşteptat şi îmi zice <<ia vezi caii unde sunt>> mă uit şi zice <<vezi că acolo mai este un cal>> era lupul, venise că iapa avea mânz. Tatăl meu a fugărit lupul sip e urmă a plecat. Mai târziu iarăşi mă deşteaptă, <<ia vezi unde sunt caii>> să vadă dacă eu am frică. Iar m-am dus, am vauzt caii şi i-am adus aproape, nu-mi era frică.” Când a venit vorba de vreo situaţie care l-ar fi putut face pe tatăl său să se supere pe el, părintele a început să râdă amintindu-şi de o întâmplare hazlie. “Era pe vremuri treieratul grâului. Ne scula din noapte <<haideţi, haideţi acolo>> şi eu n-am mers. Mai târziu m-o trimis cu ulciorul după apă. Şi m-am dus, eram somnoros şi el cu biciuşca mă atingea şi îmi zicea <<Du-te că fraţii tăi te astepat să le duci apă şi tu mergi dormind>>. Nu era aspru cu mine, nu avea motive, dar o întâmplare de felul acesta s-a întâmplat.”
Deşi vorbeşte foarte mult despre tata, fără să întreb părintele nu ezită să spună că mai mult mama avea de grijă să-l atenţioneze să fie politicos, bun şi să îl iubească pe Dumnezeu. “La 7 ani, era inpostul mare la început, m-am dus la şcoală şi doamna învăţătoare a mers la biserică cu noi ca preotul să ne spovedească pe toţi. Ne întreba dacă ascultăm de părinţi, dacă ne certăm între noi, dacă ne batem sau înjurăm. Când m-am dus acasă, i-am zis mamei că ne-a dus învăţătoarea la biserică să ne spovedim. Mama mă întreabă <<da ai spus că sudui? >> Vai de mine, cădea acasă pe mine că de unde ştia că eu sudui. Eu mă duceam pe câmp cu caii, boii, viţeii şi eram cu băieţii mai răi care aveau obiceiul ăsta şi înjurau, învăţasem şi eu. M-a ruşinat mama şi când m-am dus pe câmp cu vaca mi-am adus aminte de mustrarea mamei şi am plecat genunchii şi am mulţumit Domnului că m-a ajutat să mă îndreptez.” Atenţionarea mamei a fost scurtă şi blanada îl acelaşi timp, însă arhimandritul a ştiut că pornească pe calea cea dreaptă şi astfel, mic copil fiind şi-a dat seama că acest lucru nu este placul lui Dumnezeu. Întâmplarea l-a făcut să fie mai atent cu el însuşi, să meargă mai des la biserică, să asculte de profesori, părinţi dar şi de preoţi. Însă, ca orice copil, cum era şi normal, unele năzbâtii se ţineau lanţ după elevul de gimnaziu. „Tot pe când eram la şcoală, mama a trimis pe fratele ei care era câtăreț la biserică ca să vadă dacă <<copilul ăsta învăţa şcoală, învaţă ceva? >> Şi m-o atenţionat la şcoală. Când m-am duş a doua zi, eu aveam pretenţia că învăţ, că ştiu. Dar doamna m-a scultat la istori şi nu prea am ştiut şi cu o nuelusa dai peste cap, peste mâini, dai bătaie şi de atunci am fost atent ca să învăţ mai seris.” La şcoală învăţa cu drag poezii:” nu palnge, nu plânge/sărmana bătrână/lăsaţi plasul pe seama bătrânei/care îşi plage feciorii care au murit pe front/fost-au pleşii, tătăreşti şi ungureşti… Da, amintiri din poezii.” Dintre fraţi, a fost cel mijlociu. Cel mai mare a fost dus în război şi a murit la Bug. “Fratele al doilea a fost şi el pe front dar a venit acasă, şi o muri, o muri, şi acum l-am aflat în osândă. Când era bolnav l-am spovedit eu, poate nu a fost sincer, şi când am venit aici l-am văzut în iad, în iad pe el şi colegi ăia ai lui şi m-am rugat pentru ei patru, da plângea, da plângea. După aceea l-o scos de acolo din întuneric şi îşi făcea cruce şi se închină. Şi apoi a venit la mine aici, l-am văzut într-o zi aicea dormind alături de mine. Cel mai mic frate a venit din război şi a murit acasă. Sora cea mai mică e călugăriţă şi am văzut-o ca un crin înflorit că ea are rugăciunea şi pravila călugărească.”
Mina Dobzeu ne-a învăţat rugăciunea inimii: “Doamne Iisuse Hristoase fiul lui Dumnezeu miluieşte-mă pe mine păcătosul. Tot crestinu, tot crestinu din ţara noastră şi din biserica noastră să se roage cu această rugăciune. Dimineaţa zece minute, la prânz zece minute, seara zece minute. Antihristul a pierit şi a venit Domul nostu Iisus Hristos şi noi să-l chemăm, să-l chemăm că a venit la noi.”

Nicolae Steinhardt
Botezul lui făcut de părintele Mina, în închisoare a fost adevărat. „Şi el a cunoscut lucrul acesta. – Ce bucuros sunt că m-am botezat- avea să spună cândva mai târziu” îmi povestea părintele stând nemişcat pe scaunul din faţa chiliei, cu o lumină deosebită pe chipu-i amintinu-şi de acele vremuri. „Şi iată cum Nicolae este scos în evidenţă că şi unul din oamenii culturali şi cu viaţă sfântă.” Botezul lui Nicolae Steinhardt a ridicat multă vâlvă în rândul celorlalţi oameni. După acest pas a fost întrebat, de multe ori, de ce a trecut la creştinism, că doară evreu fiind, ce a găsit atât de bun, încât să se facă una cu acel popor român şi să se lepede de credinţa sa. Iar el răspundea cu multă siguranţă de sine, că scurta convieţuire cu arhimandritul, bunătatea şi pura lui credinţă l-a determinat să se convertească. „Iată cum tocmai un evreu a scos în evidenţă faptul că poporul nostru are credinţă cea adevărată. Sunt mândru că l-am botezat, mi-am dat seamna că numai Dumnezeu l-a trimis la mine, cu toate că împrejurarea în care ne-am întâlnit nu a fost una demnă de a înfăptui o asemnea taină sfântă. Tocmai prin acest om mare de cultură evreu ne-a arătat Dumnezeu că ne iubeşte. – Le mai spunea isratlitilor că doar aici şi-a găsit liniştea, în acest popor-.”

Înalt Prea Sfinţitul
Înalt Prea Sfinţitul Andrei Andreicut, Arhiepiscopul Alba Iulia se număra printre cei care l-au cunoscut pe Nicolae Steinhardt. „Chiar Andrei Andreicut mi-a povestit cu multă bunătate şi răbdare întâlnirea şi apoi revederea lui cu Nicolae, nu îndrăzneam să-l întrerup. – Eram student la Construcţii, şi obişnuiam să mă duc la bisericuţa Schitul Dârvari. Pe atunci era biserică de mir. –” Mai târziu ajuns preot la Turda, Andreicut reuşeşte să dezlege misterul legat de Nicolae. El venea acolo la biseria doarece, când a fost botezat în închisoare nu a fost şi miruit, şi venea la biserică pentru a fi miruit.
„Eram pe la sfârşitul lui februarie, în 1960, la Jilava, imediat după ce m-au condamnat la şapte ani de inchosoare.” Sunt 18 în celulă şi s-au ocupat repede toate paturile imediat după ce a ajuns acolo. Păturile superaetajate pe trei niveluri. „Într-o seară, între deţinuţii nou veniţi, am observat pe unul ce n-avea pat şi stătea stingher cu o plasă în mână. I-am făcut semn şi l-am chemat sus lângă mine. Omul s-a bucurat că îi dă cineva atenţie şi i-a spus –Da, iată, mă urc şi eu că maimuţa pe-o creaca– a zis cu multă afecţiune. „Şi dimineaţă când am făcut cunoştinţă, el o văzut că eu am multă stimă faţă de el şi nu fac caz că eu îs călugăr, că eu îs preot şi că el este evreu. Mi-am dat seama că este un om de cultură şi cu apucături bune. Mult mai târziu, el mi-a spus că de aceea s-a ataşat de mine, că vroia să fie botezat. Botezul a avut loc la data de 15 martie 1960 la Jilavă.”
“L-am botezat acolo cu apă, Nicolae zice că <<m-o botezat cu grabă, cu apă germanoasa >>”. Pe urmă Nicolae a venit la Huşi la părintele Mina „eu aş fi vrut să rămână la mine la Huşi, dar episcopul nu l-a primit şi nici comuniştii. Şi apoi l-am trimis la episcopul Teofil.”

poza-catedrala-episcopala-din-husi-4

„Duhovnicul” lui Ceauşescu
De peste Prut, de la Grozasti, din ţinutul Lapusnei. De acolo a venit părintele că să facă minuni pe tărâm românesc. Dintr-o familie numeroasă vegheată îndeaproape de bunul Dumnezeu. „Am fost teri băieţi şi patru fete acasă.” De la vârsta de 13 ani a intrat ca frate la manstirea Hâncu. „În suferinţă aveau oamenii mai multă credinţă şi rugăciune” aşa învaţă părintele Mina pe creştini, că valorile Spirituale trebuie să primeze în viaţa omului. Le vorbeşte şi deţinuţilor de ierarhizarea valorilor, de logica iluminată de învăţătură de credinţă are poate, prin raţiune şi cugetare în Duhul, să ducă la cunoştinţa Adevărului. „Şi Adevărul este Sfinţenie. Iar Sfinţenia este Adevărul!”
Eliberat cu toţi deţinuţii în 1964, părintele Mina a ramasn în vizorul securităţii. Mai mult în perioada 1986-1988 i-a adresat lui Nicolae Ceauşescu şapte scrisori. „Făceam pe duhovnicul lui Ceauşescu prin scrisorile acelea. Îl povăţuiam.<<Nu e bine să persecuţi creştinismul. Daţi libertate creştinismului, că în ţara noastră să se sărbătorească, să se respecte calendarul Bisericii, astfel încât crdinciosul, duminică, să se intalnesca cu cei dragi>>. Combăteam darwinismul cu argumente.” Ultima dată a fost închis 8 luni de zile, asta s-a petrecut înainte de Revoluţie „fiindcă eu n-am recunoscut că-mi aparţin scrisorile. În ’88, am mai lipsit vreo opt luni. Ziceau securiştii:<<Dacă părintele Mina nu-i cuminte… >>”. Pe urmă a venit izbăvirea în 1989.

La câţiva paşi de statuia sfântului Ştefan astepata veşnicia un bătrân cu ochi albaştri şi multă credinţă. De treizeci de ani vieţuieşte neîntrerupt în chilia sa de la mănăstire. Cu braţele deschise primeşte pe fiecare fără să iezite. Dumnezeu are gând mare cu el, căci pe cine iubeşte îl şi smereşte.

Oana Iovu