Pe lângă faptul ca e foarte prolifică, franciza hollywoodiană Fast and Furious/ Furios şi iute e şi una dintre cele mai paradoxale – maşinile sunt unicate, produsul e de serie. Ce a început ca un soi de remake neoficial, de mâna a şaptea, la Point Break, a ajuns să semene cu un serial de desene animate, sau cu o secvenţă prelungită ce leagă două niveluri ale unui joc video.
Să ne înţelegem: în ciuda cantităţii considerabile de mârâieli asigurate de Vin Diesel, Furious 6 nu e Rocky 6. În primul rând pentru că nu e cântecul de lebădă al nimănui, ci doar o oprire la boxe înainte de Fast and Furious 7, care va apărea vara viitoare.
„Familia” (cum ni se repetă de nenumărate ori), care a crescut progresiv, de la un episod la altul, se întoarce la treabă, de această dată în Europa, chemată la datorie de agentul cu puteri nelimitate Hobbs (Dwayne Johnson – membrul pierdut al celor de la Fantastic Four). Miza e prinderea unui criminal (se pare) sclipitor care vrea să îşi construiască o „bombă tehnologică”, iar cârligul e faptul că în echipa acestuia se află Letty (Michelle Rodriguez), fosta iubită a lui Dom (Diesel).
Studiu de caz de „scenaristică pentru tonţi”, Furious 6 e mai preocupat de continuitatea globală a seriei (până într-atât încât facilitează reîntâlnirea cu personaje de care nu ţi-a păsat niciodată suficient să-ţi doreşti să le revezi) decât de continuitatea unei scene – protagoniştii urmăresc acţiunea cu binoclul de pe un bloc, apoi se teleportează în maşini pentru o cursă nocturnă prin Londra, pe urmele răufăcătorilor; Tyrese si Ludacris par să-şi fi scris replicile singuri, iar Paul Walker e expresiv ca un animal în hibernare; graniţele, vămile şi poliţia de frontieră nu au nimic de obiectat la eternul maiou alb al lui Diesel şi la atitudinea echipei sale.
Şi totuşi, filmul funcţionează aşa de bine la nivel primar/senzorial, că nu contează. Infinit mai onest decât Star Trek Into Darkness, Furious 6 are o singură misiune – divertismentul facil pe bază de zgomot, distrugere, cascadorii cosmetizate digital, şi happy-end cu o codiţă de sequel. Nici un neuron nu îţi este clintit din loc, nici o concluzie nu îţi este lăsată ţie – o cursă ilegală prin centrul Londrei nu e o trimitere îndeajuns de directă la primele episoade ale seriei. Avem mare noroc cu replica lui Dom, care risipeşte orice dubiu: „just like old times”.
Sursa: Film Reporter
Lucia Amoraritei