Eşti la Palas man, meriţi respect man!”

De mai bine de o săptămână de când a fost deschis mult aşteptatul Palas, e cam linişte prin Copou şi pe Bld. Ştefan, unde de obicei era cea mai mare zarvă. Ne putem gândi că liniştea profundă se datorează sesiunii de examinare şi că studenţii au făcut pact cu sălile de lectură… Dar nici o şansă! Lumea s- a mutat la Palas oameni buni şi nu doar din Copou sau de pe Ştefan ci şi de pe Facebook, unde umblă vorba că: „Dacă nu ai poză la Palas nu exişti!

Cam aşa i-am putea caracteriza pe ieşenii, care de câteva zile de când a fost inaugurat complexul Palas, nu se mai pot desprinde de acea lume în care luxul dăinuie, dăinuie şi iar dăinuie. Nici nu mă gândesc la altceva decât la faptul  că Palas-ul a devenit universul unora. Daca stau bine şi mă gândesc, versurile melodiei  baieţilor de la “Casa Loco”- “La mall” se potrivesc de minune pentru a descrie întreaga atmosfera a nebuniei “Palas”. Parcă le şi aud pe fetele “piți” vorbind la telefon:

-“Fată, hai să ne vedem la Palas, fată!

-“Dar cu ce vii fata?”

-“Cu autobuzul fată! Că dacă vin cu maşina, nu ştiu dacă mă ţine benzina… Nici nu m-ar mira că la imensa parcare subterană, în care clar, nu ar fi  greu  de găsit un loc de parcare, dar mai greu este să îţi mai găseşti maşina şi mai ales când se pune problema ca se şi plăteşte…  căci la Palas totul costă, în afară de statul pe iarbă şi de bălăceala în fântânele arteziene… mai bine o parcăm pe unde apucăm, ca să ne ajungă banii de  ţoale de firmă, shaorma şi mai ales de aripile picante. Toate ca toate, la capitolul bazine de înnot, Palas-ul a dat greş şi ca să le atragă atenţia că ei nu se pot mulţumi doar cu privitul şi cu statul pe iarbă, unii s- au lăsat duşi de valul de căldură, ajungând să- şi exerseze abilităţile de înnotători chiar în “faimoasa cascadă” a Palas- ului.

Şi cum, Palas- ul e un fel de “sufletul bun al societăţii”, se gândeşte şi la cei de la ţară şi le spune aşa:

“Dacă nu esti de la oraş, eşti de la ţară

Iei primul tren care te lasă în gară

Apoi iei un taxi până la Palas, până la mall,

Bei două sucuri şi ai potofelul gol

…………………………………………………………

Te duci cu naşul la tine la ţară

Şi povesteşti cu prietenii tăi:

Bă, cât e de tare la Palas!”

Sursa: http://www.youtube.com/watch?v=4JvSZWCxRwY

Scris de Isaura MERTIC

Editat de Iulian BÎRZOI

Advertisements

Concert – DJ Project și Adela

În ultimele zile mii de oameni s-au adunat la Palas Mall abia deschis, care a devenit curiozitatea orașului Iași. În seara de 2 iunie, seară mult așteptată de ieșeni nu au mai fost la fel de interesați de Mall, deoarece în ciuda vremii nefavorabile sute de ieșeni s-au adunat în fața scenii pentru a-i asculta pe DJ Project și Adela.

De multa vreme n-a mai fost atâta puzderie de lume ieșită la un concert. Chiar dacă ploaia i-a cam speriat pe unii, până la urma ieșenii au venit cu mic cu mare la concert. La început, cei de la Palas au împărțit umbrele și dacă priveai de sus de pe scenă, se vedea o mare de umbrele fuchsia. Apoi a stat ploaia și n-a mai fost nevoie de ele. Lumea s-a dezlănțuit pe ritmurile DJ Project feat. Adela.

A fost un show foarte bine realizat, fără incidente și la care ieșenii s-au comportat civilizat și s-au distrat de minune. Pe toată perioada concertului, cei care au ramas în spatele Palatului Culturii au putut admira o proiecție realizată pe fațada din spate a Palatului.

A fost o atmosferă superbă, plină de bună dispoziție, veselie, energie, ritm, viață și fericire.

Scris de Alina OLARU

Editat de Iulian BÎRZOI