Rugby-ul, “singurul sport ramas in viata la Barlad”

   Dimagesupa 1990, Barladul, municipiu din judetul Vaslui a intrat intr-o perioada de declin economic si cultural. In prezent, putine sunt activitatile culturale sau sportive din acest oras care au rezistat trecerii timpului.

  Sportul cu balonul oval cunoscut sub numele de rugby a fost si a ramas pentru Barlad o traditie, iar pe unde te-ai duce in Romania cineva mai in varsta iti va spune  ”ah…  din Barlad. E o echipa de rugby acolo, fenomenala au venit o data aici şi ne-au spulberat lejer. Într-o perioada dadeau şi oameni la naţionala! Foarte bună echipa”. “Acest sport este un joc de golani practicat de gentlemani” si reprezinta o alternativa viabila pentru tinerii care vor sa se fereasca de tentatiile prostesti ale societatii romanesti din zilele noastre.

  Cu o existenta de aproape 40 de ani, Clubul Sportiv Scolar Barlad (C.S.S) creeaza conditiile excelente pentru ca tinerii practicanti ai rugby-ului sa faca performanta la nivel national si international.

Barladul, un pilon al rugby-ului romanesc…
   Faptul ca baza Clubului Sportiv Scolar Barlad (C.S.S)  este una foarte buna a sprijinit obtinerea de rezultate pozitive de catre rugby-ul barladean, mai ales cel de juniori in ultimii ani.
„ In ultimii sapte ani am obtinut medalii de aur, argint si bronz la toate cartegoriile de varsta „ a declarat directorul C.S.S Barlad, Ciprian Popa.

  Clubul Sportiv Scolar Barlad a reprezentat o veritabila rampa de lansare pentru rugbystii de nationala. Au plecat de aici 35 de jucatori, printre care cei mai cunoscuti Tonita, Zebega, Dimofte, Postolache, Bucos si Motrescu.

   In prezent la C.S.S Barlad exista 7 echipe de juniori inscrise in campionat, Under 19, Under 18, Under 17, Under 16, Under 15, Under 14, Under 12, Under 10 de care se ocupa 5 antrenori.

Centrul Olimpic si Sportiv la Barlad…

   In baza unei note de fundament argumentata prin performante sportive deosebite, jucatori in echipa nationala a Romaniei, baza materiala de exceptie, traditie, implicarea autoritatilor locale si judetene, colectiv tehnic bine structurat si profesionist, Comitetul Olimpic si Sportiv Roman ( COSR ) impreuna cu Federatia Romana de Rugby (F.R.R) au finantat constituirea la Barlad a Centrului Olimpic de Pregatire a Juniorilor pentru Rugby in sapte. Barladul de la 1 decembrie 2011 a devenit primul oras din Romania care pregateste cei mai buni juniori din tara pentru participarea la Jocurile Olimpice din 2016.

“ Trebuie să admitem ca este cea mai mare realizare din ultimii ani pentru sportul barladean. Infiintarea acestui centru olimpic este ca o incununare a activitatii sportive, în general, din Barlad. Suntem extrem de bucurosi pentru ca acest centru inseamna foarte mult inclusiv pentru promovarea imaginii orasului nostru, atat în tara, cat si peste hotare” a precizat directorul Clubului Sportiv Scolar Barlad (C.S.S), Ciprian Popa.

   Costurile Centrului Olimpic au fost de 40 de miliarde de lei, iar tinerii sportivi beneficiaza de doua terenuri omologate F.R.R, sala de forta, pista de atletism, teren sintetic si un hotel in care vor fi cazati tot anul scolar.

Scoala la fel de importanta ca sportul…

   Juniorii rugbysti au posibilitatea sa urmeze cursurile Liceului Pedagogic  „ Al. Vlahuta” Barlad unde exista sectiunea rugby, care pe langa diploma de bacalaureat ii ajuta pe elevi sa continuie sportul la nivel profesionist sau sa ia startul intr-o cariera de antrenori.

„ La cei din cadrul Centrului Olimpic se pune accentul pe engleza si franceza la scoala” a mai spus Ciprian Popa.

Obiective inalte la Barlad…
   Pe langa cele patru echipe de copii rugbysti care respecta programul impus de F.R.R, conducerea C.S.S Barlad si-a propus dezvoltarea Centrului Olimpic de Pregatire a Juniorilor pentru Rugby in sapte si „alegerea a trei – patru sportivi sa participe la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro din 2016”.

„ Restul vrem  sa prinda echipa nationala. Deja avem doi jucatori pe Doroftei si Zaharia „ a precizat Ciprian Popa.

Jucator de nationala…

„ Faptul ca s-a intalnit cu rugby-ul ii va schimba viata in bine, dar va trebui sa munceasca mult pentru ca are calitati” spune Ciprian Popa , directorul C.S.S Barlad despre tanara speranta a rugby-ului barladean Bogdan Doroftei, jucatar al CSS Barlad Under 18 si al lotului national al Romaniei Under 18.

   Bogdan Doroftei in varsta de 17 ani a fost indragostit de sport inca de mic. A inceput cu fotbalul si la varsta de 12 ani a plecat din Barlad la L.P.S Iasi pentru a deveni portar, dar pana la urma s-a apucat de rugby.

„ Am jucat fotbal la L.P.S Iasi timp de un an jumatate, dar m-am intors la Barlad deoarece nu m-am acomodat acolo. Acum urma sa merg la liceu, asa ca m-am dus sa dau probe pentru admitere la Liceul Pedagogic „ Al. Vlahuta” Barlad sectiunea rugby”.

   Prin talentul nativ si determinarea care a avut-o pentru sport, tanarul nu numai ca a trecut probele de admitere la liceu, dar a fost selectat sa faca parte din Centrul Olimpic de Pregatire a Juniorilor  pentru rugby in sapte.

„ Facem doua antrenamente pe zi a cate doua ore, iar sambata si duminica avem meciuri”.

   Dupa o medalie de aur si una de argint obtinute cu C.S.S Barlad la Campionatul National de Rugby si la Competitia liceelor pe tara, Bogdan Doroftei a fost convocat la Bucuresti in echipa nationala a Romaniei Under 18.

 „ A fost greu primul stagiu de pregatire. In primul rand am fost hotarat sa dau tot ce am mai bun, deoarece imi place acest sport.  M-am integrat repede si am reusit sa devin titular pe postul de linia a doua. Acum la lotul national fac cate doua antrenamente pe zi de la 9 la 12 si de la 16 la 18, care constau in pregatire fizica, tehnica si forta ”.

In acest an prima oara la Campionatul European…

Lotul National de Rugby Romania Under 18

    Bogdan Doroftei pe data de 19 martie va pleca impreuna cu lotul national al Romaniei Under18 la Grenoble, Franta, unde vor participa la Campionatul European de Rugby din acest an.

 „ Sunt foarte nerabdator, primul meci il vom disputa contra Rusiei pe 23 martie, dupa care pe 26 martie avem meci cu Belgia. Sper sa castigam aceste doua meciuri si sa mergem in finala impotriva Spaniei de pe 29 martie”.

   Pentru participarea la Campionatul European,” stejareii” vor primi suma de 250 de euro, plus echipament sportiv.

Intre scoala si rugby…

   Un tanar sportiv de performanta munceste mult pentru a reusi sa se imparta intre scoala si terenul de antrenament. „ Incerc sa-mi fac timp pentru toate, mai ales ca scoala este importanta pentru mine” spune Bogdan Doroftei. Acest lucru insa nu-l impiedica sa duca pana la sfarsit ceea ce si-a propus.

„ Anul acesta in primul rand imi doresc sa castig campionatul cu C.S.S Barlad, pentru ca ne-am atrenat foarte mult si cred ca avem sanse mari, dar sper sa am o evolutie foarte buna si la echipa nationala. “

” Prin intermediul sportului cu balonul oval, am devenit barbat, am reusit sa-mi fac multi prieteni printre care si oameni mari din rugby si am vizitat toata tara” a concluzionat Bogdan Dorftei.

   Juniorul de la CSS Barlad, Bogdan Doroftei spera ca in viitor sa reuseasca sa joace la o echipa de top din strainatate.

   Tinerii sportivi din comunitatea barladeana cu putine perspective pentru un viitor stralucit prin intermediu rugby-ului si celor implicati in dezvoltarea lui isi pot modela caracterul in spiritul unui sport  cotat pe plan mondial drept o activitate pentru gentlemani.

                                                                                                                        Vladimir Dochita

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s