Cronica de film “If only”

Image

La prima vedere, “If only” lasă impresia unui alt film de dragoste, cu aceeaşi poveste plictisitoare, în care doi îndragostiţi se ceartă, ca la final să realizeze că sunt facuţi unul pentru celălalt.

Cu toţii avem obiceiul de a  lăsa soarta sau timpul să ne rezolve problemele. După ce a visat moartea iubitei sale într-un accident şi a văzut că a doua zi lucrurile decurg exact că în vis, Ian (Paul Nicholls), protagonistul filmului, ia decizia de a lupta împotriva destinului.

Filmul “If only”, în regia lui Gil Junger, prezintă o zi importantă din viaţa unui cuplu, zi care se termină tragic. După 15 minute de vizionat avem impresia că am văzut tot ceea ce se întamplă în film, inclusiv finalul. Cu toate acestea, cei doi protagonisti reuşesc să ne atragă atenţia din ce în ce mai mult. Dacă iniţial ziua începe exact ca în vis, pe parcursul ei indiciile încep să îşi schimbe ordinea, iar finalul este întors pe dos.

Christina Welsh, scenaristul filmului, reuşeşte să ne ţină în suspans cu micile inversaţii de timp şi spaţiu. Ian încearcă din răsputeri să schimbe planurile pentru acea zi, inclusiv finalul ei. Crezând că a reuşit să păcălească destinul, la finalul zilei urcă liniştit în “taxiul destinului” cu un minut întârziere alături de iubita sa Sam (Jennifer Love Hewitt), însă nu reuşeşte să câştige în faţa destinului; salvează viaţa persoanei iubite dar nu şi pe a lui.

“If only” nu merită doar o vizionare. După mai multe vizualizări începem să ne dăm seamă că lucrurile aparent simple sunt de fapt complicate. Iubirea este un imbold pentru ca fiecare să încerce să devină el însuşi o lume pentru cei dragi.

Ramona Tataru