De astăzi, mănânci și slăbești!

Nutriționiștii spun că cea mai bună dietă este un stil de viață sănătos. Pentru a slăbi natural, nu sunt necesare dietele restrictive, medicamentele sau înfometarea. Rezultatele vor fi temporare iar consecințele pot avea efecte pe termen lung.

Sportul este cel mai mare consumator de energie, dar și… propria digestie! Dieticienii au descoperit câteva alimente anti-grasime, care au calorii negative. Acestea necesită mai multă energie pentru digerare decât conținutul lor caloric. Astfel,  consumarea acestor alimente forțează organismul să depună un efort suplimentar în procesul de descompunere iar numărul caloriilor consumate de organism este mai mare decât al celor ingerate.

De exemplu, un desert de 500 de calorii necesită în jur de 150 de calorii pentru a fi digerat de organism.  Astfel, diferența de 350 de calorii se adaugă la grăsimea corporală. Pe de alta parte, 100 de grame de brocoli are 25 de calorii, dar pentru a fi asimilat, organismul consumă 80.

Așadar, nu e greu de intuit faptul că alimentele care au calorii negative fac parte din categoria legumelor, fructelor, dar și condimentelor.  Legumele conțin 90% apă și o cantitate mică de proteine și hidrocarbonați. Sunt bogate în minerale, vitamine, nu conțin grăsimi și contribuie la arderea grăsimilor dacă sunt introduse în meniurile principale în proporție de cel puțin 25%. Fructele trebuie consumate între mese, în cantități moderate, deoarece conțin zaharuri. Condimentele au acțiune tonifiantă și ajută la distrugerea grăsimilor. În plus, oferă un gust delicios mâncărurilor.

Nutriționiștii estimează că prin respectarea principiilor unei diete cu calorii negative, se poate slăbi până la un kilogram pe zi. O scădere în greutate atât de drastică nu este recomandată, însă, fără supravegherea atentă a unui specialist.

Așadar, pentru a scădea în greutate în mod sănătos, este suficient să eviți dulciurile și grăsimile, să înlocuiești sucurile acidulate cu cele din fructe și să introduci legume în meniurile zilnice. Nu uita să faci mișcare cel puțin 30 de minute pe zi și să bei doi litri de apă!

  • Legume care au calorii negative: ceapă, sfeclă, andive, ridiche, morcov, varză, spanac, țelină, dovlecel, fasole verde, ardei iute, castravete, sparanghel, conopidă, brocoli.
  • Fructe care au calorii negative: ananas, lămâie, căpșuni, mango, zmeură, afine, portocală, grapefruit, mere.
  • Condimente care au calorii negative: usturoi, tarhon, mentă, busuioc, mărar, salvie, pătrunjel, cimbru, cuișoare.

Scris de Ștefana TODICĂ

Editat de Cristina FLOROIU 

Latura mai serioasă a lui Costăchel

E ieşean. Habotnic. N-ai cum să nu-l vezi sau să nu-l auzi. Când râde, răsună săli, când găteşte şi ne povesteşte ni se face foame.  Face parte din grupul de oameni care au făcut istorie în presa din România de după ’90. E Marius Cristian, fost secretar de redacţie al ziarului Monitorul, membru fondator al Obiectivului, e Costăchel, cel care ne spune cum să facem mandarine famblate şi budincă de clătite cu spanac, ne povesteşte cum se face o sabrare ca la carte. A văzut cum a arătat presa după Revoluţie la noi şi vede schimbările din cea de astăzi. Despre presă şi reţete am discutat cu Marius Cristian. 
 
 
Povesteste-mi, te rog, despre rubricile culinare pe care le-ai semnat şi încă le semnezi în Monitorul şi în Ziarul de Iaşi. De unde această plăcere pentru gastronomie?
 A apărut foarte simplu, la începutul Monitorului, repet, vrând să facem altceva, am zis inclusiv să facem o rubrică de gastronomie. Nu mai ţin minte, sfărşit de ’91, început de ’92 a apărut primul Costăchel şi de atunci a rămas. Momentul de glorie în presă probabil constituindu-l iarăşi un proiect care mi-a fost foarte drag, Monitorul de Duminică, care era o pagină săptămânală şi pe lună un supliment pentru care eu făceam mâncarea, domnul profesor Valeriu V. Cotea făcea vinurile şi al treilea colaborator ar fi trebuit să fie Radu Anton Roman, cu partea de obiceiuri şi  etnografie, dar care n-a mai fost să fie. 
 
Ştiu că e greu să alegi, dar, te rog, povesteşte-mi un moment sau două dintre cele mai frumoase pe care le-ai trăit alături de  echipa Monitorul. 
Probabil cel mai frumos a fost în seara alegerilor, în ’96, cănd a câştigat Convenţia. Şi nu atât pentru că a câştigat Convenţia, desigur, ne-am bucurat toţi. Ce s-a întâmplat în redacţie să rămână între pereţii respectivi. Dar absolut emoţionant a fost faptul că au venit studenţii din Tudor, s-a strâns în faţa redacţiei şi au scandat mulţumindu-ne pentru ce am făcut şi pentru că s-a putut ajunge aici. A fost într-adevăr un moment pentru care îţi vine să uiţi absolut toate celelalte momente rele.
Ai stat tot timpul alături de oameni care au făcut istorie în presa de la noi. Cum te simţi când ştii că te afli printre aceşti oameni?
În momentul ăsta nostalgic. Nu aş putea să-ţi spun altfel. Sigur că atunci când îmi pui întrebarea asta primul la care mă gândesc este Florin Zamfirescu, Dumnezeu să-l odihnească, nu pot să nu mă gândesc la el. În toată perioada mea de presă cotidiană am fost alături. Sigur că sunt foarte mulţi alţii, n-aş vrea să spun pe cineva de frică să nu uit pe vreunul dintre ei. Vreau să-ţi spun un lucru însă. Probabil unul din secretele Monitorului la început a fost taman acesta: eram oameni foarte diferiţi, fiecare bun pe pătrăţica lui, discutam şi din toate discuţiile astea ieşea un produs care până la urmă a făcut o şcoală.  Astăzi, am auzit cu multă durere, că nici măcar împreună nu mai pleacă.
Să ne întorcem la Costăchel. Costăcel este un pseudonim cu care tu ai semnat şi încă semnezi. Ştiu că este o preluare după prietenul lui Păstorel Teodoreanu. 
Da, după imaginarul prieten Costache a lui Păstorel. A fost un omagiu adus lui Păstorel când am găsit acest pseudonim. Şi l-am păstrat pentru că se mai întâmplă un lucru. Deobicei Marius Cristian este un om totuşi serios, care mai face publicaţii, mai dă consultanţă tipografică, mai face oricum chestii cât se poate de complicate, de tehnice şi ar fi destul de ciudat ca în momentul în care, să spunem, mă duc la un client să-i calibrez din punctul de vedere al culorii un lanţ tehnologic, ăla să mă întrebe: “Bine, lasă tu cu profilul de culoare, zi câtă sare, căt piper…” N-ar fi bine.
Astăzi te găsim pe Costăchel.ro. Pe lângă foarte multe reţete de toate felurile, observăm şi foarte multe referiri la Păstorel Teodoreanu şi la perioada interbelică a Iaşului. Şi aici, te întreb pe tine, ca istoric. Crezi că Iaşul va ajunge vreodată să fie măcar o mică parte din ce a fost atunci, în perioada lui de glorie?
Fac o paranteză. Deja în perioada interbelică, Iaşul era puţin… decăzut. Normal că Iaşul ar putea să ajungă, totul este să şi vrea. Însă mă întreb, absolut retoric, dacă în toţi ăştia douăzeci de ani n-am avut şi noi măcar un primar născut în Iaşi, ce putem spera?
Spune-mi câteva lucruri despre Caietul de reţete, carte pe care ai semnat-o împreună cu Bogdan Pavlov. 
Cartea aia are o poveste foarte simpatică, Tot am ameninţat, ne-am lăudat că o scriem, Geneza este dublă. O dată ce scriam eu in ziar şi în al doilea rănd împreună cu Bogdan, Dumnezeul să-l odihnească, timp de ani buni de zile, am gătit weekend de weekend, ba la mine, ba la el. Tot gătind şi tot strângându-se reţete, am început să le lăudăm, că scoatem o carte şi tot amânam apariţia ei pentru că niciodată nu ni se părea că e suficient. Vroiam mai mult, vroiam mai bine. Eram şi noi nişte mici perfecţionişti. Până într-o zi când m-am întâlnit pe stradă cu Silviu Lupescu, el era vinovatul şi el o băgase în plan, şi a zis: “ Mi-o dai”. “Stai că nu e gata”. Ne-am certat, cert este că i-am dat-o. Singurul lucru de care îmi pare enorm de rău când îmi aduc aminte de acele momente este că telefonul de la editură, că a intrat cartea, l-am primit la vreo 4 ore după ce a murit mama. Şi n-a mai apucat să o vadă. Dar sunt mândru de carte, bineînţeles.
Scris de Ștefana TODICĂ
Editat de Cristina FLOROIU 

Îndrumător culinar al lui Horia Vîrlan

Ultima carte de bucate a lui HoriaVîrlan, intitulată “Bucatele noastre. Carte cu preparate mai mult sau mai puțin românești”, este una atât pentru începători, cât și pentru avansați.

Cartea conține rețete ale unor preparate care au fost culese de autor în călătoriile sale prin țară, altele preluate din caietele de bucate ale bunicii sale sau “furate” de la câte o gospodină iscusită. Toate, însă,  au fost testate de bucătar. Majoritatea preparatelor a suferit modificări în ceea ce privește componenta ingredientelor și a tehnicilor culinare.

Ingredientele și condimentele folosite în prepararea mâncărurilor sunt cele comune și pot fi găsite cu ușurință în orice supermarket sau magazin. Autorul dezvăluie faptul că intenția lui nu a fost aceea de a “împopoțona” mâncărurile cu ingrediente exotice, tocmai pentru ca rețetele să fie accesibile tuturor.

Îndrumătorul culinar este împărțit în patru capitole, fiecăruia revenindu-i câte un anotimp. Explicația acestei structurări este  oferită chiar de autor: “Bucătăria românească se bazează pe sezonalitate, neavând fructe și legume proaspete 12 luni pe an”.

În carte se regăsesc 365 de rețete, câte una pentru fiecare zi. În plus, în sprijinul celor care vor sa pregătească rețete inedite pentru anumite evenimente speciale, HoriaVîrlan a rezervat la sfârșitul fiecărui capitol o pagină ce conține meniuri complete specifice sezonului respectiv.

Scris de Oana ANGHELACHE

Editat de Cristina FLOROIU 

Nu e Fast Food… e Luxury Food!

Se pare că secolul XXI nu o să rămână în istorie doar cu războaie petroliere și americani care suferă de obezitate. Acum se urmărește un nou val în ceea ce privește extravaganța. Aici ne oprim și începem să dezvoltăm subiectul Gastronomiei Luxoase.

Cel mai scump hamburger din lume a fost estimat la o valoare de aproximativ 295$. Le Burger Extravagant poate fi comandat în exclusivele restaurante din New York și anume ”Serendipity 3 ”. Pare comic pentru unii că există persoane care ar comanda un simplu hamburger care atinge cota unei burse semestriale primite de un student în Iași, însă trebuie să recunoaștem că “viața interioară” al acestui fel de mâncare este absolut senzațională. Pe lâgă faptul că acest cotlet este alcătuit din carne japoneză Waygu infuzată cu unt de trufe albe (un kilogram de ciuperci subpămîntene ajunge la 3000 euro), iar ca topping are brânză cheddar James Montgomery, trufe negre și un ou de prepeliță.

De parcă nu ar fi de ajuns, pe lângă cele enumerate mai sus,  acest hamburger este servit pe o chiflă unsă cu unt de trufe, acoperită cu praf de aur (n.r.: în cantități mici, aurul este comestibil și chiar benefic pentru sănătate), crème fraiche și caviar. Haideți să fim serioși: un asemenea aperitiv nu poate fi consumat învelit într-un banal șervețel, de aceea “cireașa” de pe hamburger este o scobitoare în formă de “Fleur de Lis”, încrustată cu diamante și realizată de cunoscutul bijutier Euphoria New York.

Dacă nu vi s-au excitat îndeajuns papilele gustative atunci vă propun să aflați care este cea mai scumpă omletă care se vinde pe piața culinară mondială. Este vorba despre “Zillion Dollar Frittada”. Aceasta este comandată de gurmanzii de pretutindeni care pot aprecia adevăratul gust al unei omlete spaniole cu lobster și 280 grame de icre de sevrugă.

Deliciul are un preț de 1000$ și poate fi comandat în restaurantul „Dinner at Norma’s” poziționat în incinta hotelului Le Parker Meridien. Un amuzant aspect ce ține de această capodoperă culinară este faptul că de fiecare dată când cineva comanda această mâncare care ajunge la valoarea energetică de 3000 de calorii în tot restaurantul se da alarma. Până la urmă, nu uita că nu contează prețul mâncarii pe care ai comandat-o, ci contează valoarea oamenilor care stau cu tine la masă.
Sursa: http://unimedia.md/?mod=news&id=48422
http://www.luxuo.com/gastronomy/diners-chew-over-1000-omelette.html

Scris de  Corina SCALEȚCAIA

Editat de Cristina FLOROIU 

O nouă apariţie în colecţia “Jamie Oliver”

Jamie Oliver a revenit în România cu o nouă carte, “Jamie Oliver – Ministrul hranei sănătoase”, publicată la editura Curtea Veche. Volumul promite iniţierea în tainele artei culinare în doar 24 de ore.

Cartea se adresează în primul rând începătorilor, dar conţine şi reţete pentru cei mai “trecuţi” prin bucătărie. Volumul are la bază emisiunea cu acelaşi nume şi promovează, după cum ne-am obişnuit, întoarcerea la modul tradiţional de a găti.

Jamie Oliver îşi propune să fixeze bazele gătitului sănătos (“getting the basics right”) şi încearcă să atragă publicul în revoluţia lui culinară. În aceleaşi timp, cartea încurajează transmiterea mai departe a cunoştiinţelor acumulate (“pass-it-on” – concept promovat de bucătarul britanic în ultimii ani).

Formula grafică nu aduce nimic nou, fiind similară cu cea a celorlalte cărţi ale colecţiei “Jamie Oliver”. Respectând tiparul cu care cititorii s-au obişnuit deja, volumul debutează cu o lungă pledoarie în favoarea gătitului sănătos, urmată de o listă a ustensilelor necesare în orice bucătărie. Cartea este structurată pe 14 capitole, iar reţetele sunt însoţite de instrucţiuni şi fotografii sugestive.

În Marea Britanie cartea a stârnit, la apariţie, reacţii acide în presă, Jamie Oliver fiind acuzat că transformă problemele de alimentaţie într-un “scandal national”.

Surse: http://www.mediafax.ro/life-inedit/noua-carte-a-lui-jamie-oliver-jamie-ministrul-hranei-sanatoase-publicata-la-curtea-veche-9514996

http://www.curteaveche.ro/module-Pagesetter-viewpub-tid-2-pid-257.phtml

Scris de Raluca PETRARU

Editat de Cristina FLOROIU

Finala show-ului culinar MasterChef

Ultima ediție a concursului gastronomic MasterChef s-a încheiat miercuri, 6 mai a.c., fiind difuzat în direct la Pro TV.
Marele câștigător al acestui show este Petru Buiucă, un tânăr de 23 de ani născut în Constanța, care a obținut cei 50.000 euro și trofeul de învingător.

Preparatul “à la Petru”

În lupta de pe ultima sută de metri pentru marele premiu, Petru și adversara sa, Mimi, au pregătit un meniu care să-i reprezinte.
Spre deosebire de aceasta, Petru și-a folosit talentul său gastronomic în prepararea orezului cu șofran, ceapă verde și ardei gras roșu, calcan în ulei de masline și usturoi, dar și o reinterpretare a sosului mediteranean, ceea ce a convins juriul format din Florin Dumitrescu, Sorin Bontea și Catalin Scarlatescu că Petru este cel care merită Marele Premiu.

MasterChef, fruntaș în locul clasamentului

Ediția MasterChef de miercuri seara a fost liderul de audiență din întreaga țară, telespectatorii aflându-se în numar de 4 milioane.
Ei au fost atrași de talentul gastronomic al concurenților, dar și de vedetele preferate ai acestora care le-au fost alături într-una din probe. Acestea au fost Andi Moisescu, Alex Velea, Smiley și Horia Brenciu. Pro TV a ocupat locul fruntaș în țară, în timp ce concurenta acestuia Antena 1, se claseaza p locul 3, dupa Kanal D.

Surse: http://www.gandul.info/magazin/masterchef-record-de-audienta-la-finala-show-ului-culinar-4-milioane-de-romani-s-au-uitat-la-castigatorul-petru-buiuca-9718330
http://www.zf.ro/media-advertising/petru-buiuca-marele-castigator-al-finalei-masterchef-de-la-pro-tv-9715644

Scris de Liliana BICER

Editat de Cristina FLOROIU