Istoria „profesorului de istorie”

Intr-o dupa-amiaza frumoasa de marti imi indrept pasii catre casa lui Mos Ion, un batranel din satul bunicilor mei. O casa mica, cam darapanata, peste care se vad urmele anilor ce au trecut, imi iese in cale. Mos Ion, sprijinit de poarta din fata casei, parca ma asteapta sa imi povesteasca viata sa, insa de fapt acesta isi doreste doar sa povesteasca orice cu oricine. Poarta se deschide iar in spatele ei vad un batranel sprijinit de un toiag, imbracat cu o bluza taraneasca ce seamana cu o iie, cu o pereche de pantaloni simpli, negri si cu cizme de cauciuc in picioare. In partea dreapta pe bluza are mai multe insigne de care probabil este mandru deoarece sunt foarte aranjate si sunt cat mai la vedere. Mos Ion a participat la Al Doilea Razboi Mondial iar insignele le-a primit pentru curajul de care a dat dovada. Ajunsa in fata lui, acesta ma intreaba ce mai face mama si ce mai fac bunicii mei, parintii ei. Intram in curte, ne asezam pe o bancuta de langa o masa rotunda, din lemn si incepem sa povestim …

Mos Ion este un batranel din satul in care imi petrec de cele  mai multe ori timpul liber. Satenii il cunosc pe acesta datorita povestilor sale de razboi. El este „profesorul de istorie” din sat, dupa cum il si numeste toata lumea. Asezati pe banca din curte si privind spre gradina, acesta imi povesteste cum copiii din sat vin mereu la el ca sa ii asculte povestile iar si iar si iar… El le explica copiilor istoria iar ei il rasplatesc ascultandu-l cu cea mai mare atentie. „I-am invatat sa iubeasca istoria. Datorita istoriei suntem azi aici. Fara ea nu existam. Nu exista nimeni fara istorie. Exista vreo persoana care nu are trecut ? Trecutul este istorie …” imi spune Mos Ion cu o seninatate tipica acestuia. Desi vorbea ca un adevarat intelept, am reusit sa il privesc cateva clipe in ochi si atunci am realizat ca stau de vorba cu un om care a trecut prin multe in viata. O tristete care nu isi avea locul, il cuprindea de fiecare data cand isi amintea de trecut. Desi avea zambetul pe buze, de fiecare data cand intorcea privirea dinspre gradina, aceasta il trada.

„Am avut o viata frumoasa … dar grea.”

Povestindu-mi despre copiii care vin la el sa ii asculte povestile de razboi, acestia privindu-le ca pe niste povesti ale unui super-erou, Mos Ion imi spune cu tristete ca a avut si el un baiat, pe care l-a iubit foarte mult. „Era bolnav. Nici acum nu stiu de ce s-a dus…Doctorii nu stiu asa multe ca azi…nu erau medicamente bune pe vremea aia. Am incercat leacuri dar degeaba” imi povesteste acesta lasand o lacrima sa-i scape, pe obraz. „Am avut o viata frumoasa … dar grea. Mi-am pierdut singurul copil iar dupa el s-a prapadit si nevasta mea de suparare. Am ramas singur…doar eu si animalele pe care le cresc”. (Nimeni nu mai spune nimic. Mos Ion tace…) il vad ca umbla in buzunar si scoate un portofel vechi si rupt. Scoate din el doua poze…imi arata baiatul lui si apoi sotia. „Asta e singura fotografie care o am cu feciorul meu. Nu faceam noi atunci fotografii … asta e facuta de un strain pe care l-am cazat la noi intr-o noapte” Dupa ce priveste un timp poza, parca nemaisuportand sa se uite la ea, o pune in buzunar si mi-o arata pe sotia sa in cealalta fotografie. „Era frumoasa… Am iubit-o mult. Imi mai amintesc cum ieseam seara cu ea la baluri si toti tinerii de acolo o apreciau” Imi povesteste apoi cum aceasta il ingrijea mereu deoarece fiind soldat acesta se ranea si deseori venea cu rani acasa. Ea il spala si ii ingrijea ranile cu leacuri

invatate de la mama ei. Reamintindu-si de armata acesta este cuprins de o nostalgie evidenta. „Armata nu mai este ce-a fost. Atunci reprezenta onoarea, astazi nu mai stiu ce reprezinta…Acum nici macar nu mai e obligatorie, se duce in armata doar cine vrea. Armata, in trecut, iti arata ce e viata si respectul dar azi feciorii nu stiu ce e ala respect”

Ascultandu-l, cu fiecare cuvant pe care il spunea, ma convingea tot mai mult ca este un intelept nedescoperit. Poate doar cei din sat ii acorda statutul asta, pentru ca il cunosc, dar, e clar ca oricine ar sta de vorba cu el si-ar da seama ca stie ce vorbeste. A adunat multe la viata lui, dar nu averi materiale ci un alt tip de averi … Cunostintele pe care le poseda sunt cea mai mare avere a lui.

Razboiul … O amintire sau un cosmar ?

Stiam de la cei din sat ca Mos Ion a participat la Al Doilea Razboi Mondial. Toata lumea din sat stie asta. Pana si adultii ii asculta uneori povestile legate de acea perioada. In timp ce-mi povesteste despre cum era pe vremea lui, foamete mare, nevoi multe si resurse putine, zile grele, imi dau seama ca acea perioada si-a pus amprenta pe inima lui. „ „Marele razboi” (pentru ca atunci asa i se spunea Primului Razboi Mondial) a produs o mare paguba in perioada aia. Au murit multi oameni care aveau familii acasa, pe care trebuiau sa le intretina. Dar asta nu conta, acolo conta doar sa iti susti tara indiferent de ce urma si prin orice mijloc” . Imi dau seama, pe masura ce povestim, cat de greu era pe vremea acestuia. Stiam cate ceva despre razboaie, despre Primul Razboi Mondial insa acum, in timp ce ii ascult povestile, privesc cu niste ochi care parca ar fi vazut si trait toate acele lucruri, parca ar fi trait in acea perioada si ar fi avut parte de aceleasi intamplari ca ale batranului.

Povestea continua iar Mos Ion imi spune cum era pe frontul de lupta. Are si acum o amintire de acolo. Isi ridica putin pantalonul si observ ca nu se sprijinea in toiag din cauza batranetii ci din cauza unei rani suferite in timpul razboiului. Este o urma destul de serioasa insa acesta se arata pasiv fata de ea … si-a revenit.

Imi povesteste de asemenea, despre Regele Ferdinand I, Carol al II-lea, Alexandru Ioan Cuza si multi altii. Pe unii ii stimeaza, pe altii ii condamna pentru actiunile lor. Imi spune de asemenea ca a cunoscut multi generali si conducatori pe care altii nu aveau onoarea sa-i cunoasca. Imi spune despre medaliile primite, care nu sunt putine si afirma ca datorita lor, multi oameni doreau sa-l cunoasca…sa-l cunoasca pe cel despre care au tot auzit pe front.

Curaj, in ziua de azi ? Poate …

Curaj, in trecut ? Cu siguranta !

„Eram pe campul de lupta … eram la inceput. Eram speriat, nu mai intalnisem ceva atat de serios ca pana atunci. Nu stiam in ce parte sa ma duc si ce sa fac. Vad un camarad lovit, care nu se poate ridica  si peste toate care zburau deasupra noastra, imi fac loc, si merg direct spre el. Atunci nu mi-am dat seama de cat de periculos era, stiam doar ca trebuie sa il ajut. Ma duc, il ridic, il sprijin de mine si incerc sa-l aduc in tabara noastra. Deodata simt ca ma lasa puterea dintr-un picior…Ma uit in jos si vad ca eram plin de sange. In zgomotul ala nu am auzit cand au tras in noi. Insa am simtit ca nu mai pot sa merg. Am cazut amandoi jos … (pe chipul lui Mos Ion se observa seriozitatea) Am stat putin la pamant. Ma gandeam ce sa fac… Nu am avut de ales decat sa ne ridicam si sa mergem spre tabara. L-am sprijinit pe soldatul ranit de cealalta parte si taras, taras am reusit sa ajungem in tabara . Nici acum nu stiu cum de nu au tras in noi a doua oara … nici acum nu stiu cum de am scapat” Il ascult si mi se pare incredibil ceea ce aud. Auzisem si pana acum de fapte curajoase insa asta pare o poveste care nu e din lumea noastra.

Sfarsitul razboiului, un nou inceput …

„Acum viata e altfel…e mai linistita. Nu se mai aud tancuri, focuri de arma, bombardamente si nu mai tipa niciun comandant la tine. E o perioada mai linistita decat inainte. Cu toate astea, in vremea aia am avut parte de lucruri bune. Si dupa razboi am avut pare de lucruri frumoase…doar ca sunt lucruri diferite, din perioade diferite.” Desi Mos Ion e cuprins de tristete, in acelasi timp pe fata lui citesti si fericire sau cred ca mai exact, o oarecare implinire. Si-a implinit viata, a trait o poveste de dragoste frumoasa dar, cu un sfarsit tragic. Decat sa nu iubesti deloc, mai bine iubesti si pierzi. Despre razboaie, stie multe, am stat de vorba o zi intreaga si totusi nu a reusit sa impartaseasca nici macar jumatate din tot ceea ce stie. Cu siguranta ca atunci cand acesta nu va mai fi, o parte din istorie o sa dispara odata cu el …

Mina Andreea Beatrice

Advertisements

“Daca omul ar fi o bucata de lemn, ar mai avea nevoie de arta?”

Nichita Danilov s-a nascut la data de 7 aprilie 1952 in comuna Musenita Climauti (Suceava), intr-o familie de etnie ruso-lipoveana. A absolvit cursurile Facultatii de Stiinte Economice si pe cele ale Scolii Postliceale de Arhitectura, ambele din Iasi.

Debutul sau literar a avut loc in anul 1979 in paginile revistei “Dialog”. Este prezent in texte literare in aproape toate antologiile din tara si strainatate, poeziile sale au fost traduse si publicate in diverse reviste de gen din S.U.A., Anglia, Cehia, Slovacia, Franta, Spania, Letonia, Ungaria, Estonia, etc. sub semnatura unor traducatori de prestigiu.

Este membru al Uniunii Scriitorilor din Romania si al PEN Club European. A desfasurat o intensa activitate publicistica in cotidianul “Monitorul” (pagina culturala) si “Obiectiv” din Iasi. De asemenea, a publicat texte literare in aproape toate revistele din Romania.

Lucia Amoraritei: Poet de profesie fiind, considerati ca astazi se mai citeste poezie?

Nichita Danilov: Eu cred ca se citeste… Si e nevoie de poezie poate mai mult decat ne dam noi seama.

L.A.: De ce credeti asta?

N.D.: Pentru ca trebuie. Intr-o lume atat de brutal, avem nevoie de aceasta oaza spiritual care e poezia.

L.A.: Credeti ca ne sensibilizeaza?

N.D.: Nu e vorba de sensibilizare la un mod romantic, dar ne face sa ne gandim la noi insine, la ce suntem, ce e cu noi in aceasta lume, dar… poezia aceasta, de altfel, acum e risipita in fel de fel de lucruri. In videoclipuri, in reclame, in lucruri la care de multe ori nici nu ne gandim. Dar si acolo exista un mic sambure de poezie. E nevoie, chiar daca omul nu citeste neaparat poezie, pentru ca nu are cultura necesara sau timpul necesar. Dar vedeti, chiar si in kitsch-urile acestea, in tot ce e kitsch, sclipeste ceva, palpaie din cand in cand si o forma de poezie. Deci nu se poate neglija, oricat noroi ar fi in viata noastra reala, margaritarul asta care e poezia si care sclipeste pe undeva prin balta aceea pe care o calca porcii, adica spiritele brute.

L.A.: Atunci mai are nevoie omul de arta sau de literatura?

N.D.: Daca omul ar fi o bucata de lemn, ar mai avea nevoie de arta? Poate ca da, pentru a fi prelucrat. Deci daca pana si o bucata de lemn asteapta ca cineva sa-i dea, la un moment dat, o anumita forma estetica, cum e vioara de exemplu, instrumentele muzicale sau, stiu eu, sculpturile… Ei bine, este nevoia aceasta spiritual, pentru ca omul nu este doar materie, este si spirit, are si sentimente, iar literatura, arta in general, condenseaza intr-o forma cat mai frumoasa, accesibila si cristalizata aceste idei si sentimente. Ele iradiaza sub aceasta forma mult timp; operele de arta se aseamana cu niste cristale, care emana o anumita stare, o anumita energie. In momentul in care le-ai accesat, ai venit spree le, te incarca cu ceva, pentru ca cel care le-a creat nu le-a creat la rece. A pus o parte acolo, din sufletul lui, din spiritual lui, din experienta lui umana. Noi, cititorii, cei care gusta sau spectatorii, avem un avantaj: acela de a ne insusi si o parte din gandurile, din aceste stari pe care le-au trait artistii, la un mod paroxistic, superb, pentru ca au vrut sa cunoasca sufletul omenesc in toata profunzimea lui. Deci eu cam… la asta ma gandesc. Cred ca nu ne dam seama, dar nevoia noastra spiritual este mult mai mare decat nevoia materiala. Suntem atrasi sa ne aruncam in lumea aceasta care devine din ce in ce mai abisala prin avalansa aceasta de materii si ambalaje care se rostogolesc spre noi. Si uitam de partea sufleteasca. De fapt omul este mai mult gand si suflet; trupul e ca un fel de adjuvant, e o baterie, dar fara aceste ganduri, fara sentimentele pe care le traim, ce am fi noi? De asta avem, cred eu, nevoie de arta.

Nichita Danilov

“Citind iti deschizi spiritul…”

L.A.: De ce citeste un scriitor?

N.D.: Am raspuns si la aceasta intrebare, pentru ca un scriitor e un cititor obisnuit intr-un fel si mai putin obisnuit, in alt fel. Citind iti deschizi spiritual, viziunea, iti insusesti si un alt fel de perceptie asupra realitatii, asupra hiper-realitatii si incepi sa deprinzi si anumite tehnici. Eu stiu, cel putin la inceput de drum. Pentru ca citind, arzi anumite experiente; n-ai putea sa ajungi la un anumit stil daca n-ai parcurge treptele astea care le-au parcurs scriitorii pana la generatia ta.

L.A.: Ce carti ati citit in ultimul timp?

N.D.: Mai mult recitesc… Din cand in cand mai simt nevoia sa recitesc anumite carti. De pilda, acum am recitit o carte foarte frumoasa. Este vorba de romanul lui Vargas Llosa, “Matusa Julia si condeierul”. E o bijuterie. Recitesc pentru a nu stiu cata oara “Foamea” lui Knut Hamsun. Este laureatul premiului Nobel pentru literatura; a fost un scriitor controversat de dreapta. Unul dintre admiratorii si traducatorii lui a fost Liviu Rebreanu.

L.A.: Imi puteti spune o carte sau un autor care sa va fi influentat de-a lungul vietii?

N.D.: Eu cred ca… Dostoievski. In adolescenta l-am citit pe cont propriu, nu stiu cum am ajuns la el, dar am fost usor marcat chiar si in comportament de perioada aceasta dostoievskiana. E un anumit idealism exacerbat acolo, dar si o sondare abisala a psihicului. De asemenea, Gogol, pentru ca literatura moderna si postmoderna are doi poli: Gogol si Poe. Atmosfera din proza lui Gogol se aseamana intr-un fel cu aceea a lui Poe: e vorba tot de fantastic, de funambulesc, un anumit grotesc pe care il cultiva amandoi.

L.A.: Daca ar fi sa va imaginati un portret al cititorului ideal, care ar fi acesta?

N.D.: E greu sa-ti imaginezi un astfel de cititor, dar eu cred ca e cititorul care te intelege, care vibreaza la cuvintele pe care le-ai scris tu si desigur are ceva de obiectat daca nu ii place un anumit lucru.

“Nu are cum sa nu-ti placa Eminescu, Blaga, Barbu…”

L.A.: Exista o poezie de-a dumneavoastra de care sa va simtiti in mod special atasat?

N.D.: Da, Peisaj cu lumanari aprinse-n vant, Suflete la second-hand, Secolul XX, Timp, Numele casei tale, Cautare, Fevronia.

L.A.: Fiecare autor isi apreciaza, intr-o anumita masura, creatiile. Asadar, in afara de dumneavoastra, mai aveti un alt poet preferat?

N.D.: Sunt multi din poezia clasica, romantic,

simbolista si modernista, din poezia contemporana. Nu are cum sa nu iti placa Eminescu, Blaga, Barbu, Bacovia, Voltaire, Rike, Llosa si poetii care scriu acum. Sunt colegii mei de generatie, cativa foarte buni – Ion Muresan, Ioan Es. Pop, Ioan Stanciu. De asemenea, Visniec – care e si dramaturg, dar a inceput ca poet.

Sursa foto: google.ro

Lucia Amoraritei

Rugby-ul, “singurul sport ramas in viata la Barlad”

   Dimagesupa 1990, Barladul, municipiu din judetul Vaslui a intrat intr-o perioada de declin economic si cultural. In prezent, putine sunt activitatile culturale sau sportive din acest oras care au rezistat trecerii timpului.

  Sportul cu balonul oval cunoscut sub numele de rugby a fost si a ramas pentru Barlad o traditie, iar pe unde te-ai duce in Romania cineva mai in varsta iti va spune  ”ah…  din Barlad. E o echipa de rugby acolo, fenomenala au venit o data aici şi ne-au spulberat lejer. Într-o perioada dadeau şi oameni la naţionala! Foarte bună echipa”. “Acest sport este un joc de golani practicat de gentlemani” si reprezinta o alternativa viabila pentru tinerii care vor sa se fereasca de tentatiile prostesti ale societatii romanesti din zilele noastre.

  Cu o existenta de aproape 40 de ani, Clubul Sportiv Scolar Barlad (C.S.S) creeaza conditiile excelente pentru ca tinerii practicanti ai rugby-ului sa faca performanta la nivel national si international.

Barladul, un pilon al rugby-ului romanesc…
   Faptul ca baza Clubului Sportiv Scolar Barlad (C.S.S)  este una foarte buna a sprijinit obtinerea de rezultate pozitive de catre rugby-ul barladean, mai ales cel de juniori in ultimii ani.
„ In ultimii sapte ani am obtinut medalii de aur, argint si bronz la toate cartegoriile de varsta „ a declarat directorul C.S.S Barlad, Ciprian Popa.

  Clubul Sportiv Scolar Barlad a reprezentat o veritabila rampa de lansare pentru rugbystii de nationala. Au plecat de aici 35 de jucatori, printre care cei mai cunoscuti Tonita, Zebega, Dimofte, Postolache, Bucos si Motrescu.

   In prezent la C.S.S Barlad exista 7 echipe de juniori inscrise in campionat, Under 19, Under 18, Under 17, Under 16, Under 15, Under 14, Under 12, Under 10 de care se ocupa 5 antrenori.

Centrul Olimpic si Sportiv la Barlad…

   In baza unei note de fundament argumentata prin performante sportive deosebite, jucatori in echipa nationala a Romaniei, baza materiala de exceptie, traditie, implicarea autoritatilor locale si judetene, colectiv tehnic bine structurat si profesionist, Comitetul Olimpic si Sportiv Roman ( COSR ) impreuna cu Federatia Romana de Rugby (F.R.R) au finantat constituirea la Barlad a Centrului Olimpic de Pregatire a Juniorilor pentru Rugby in sapte. Barladul de la 1 decembrie 2011 a devenit primul oras din Romania care pregateste cei mai buni juniori din tara pentru participarea la Jocurile Olimpice din 2016.

“ Trebuie să admitem ca este cea mai mare realizare din ultimii ani pentru sportul barladean. Infiintarea acestui centru olimpic este ca o incununare a activitatii sportive, în general, din Barlad. Suntem extrem de bucurosi pentru ca acest centru inseamna foarte mult inclusiv pentru promovarea imaginii orasului nostru, atat în tara, cat si peste hotare” a precizat directorul Clubului Sportiv Scolar Barlad (C.S.S), Ciprian Popa.

   Costurile Centrului Olimpic au fost de 40 de miliarde de lei, iar tinerii sportivi beneficiaza de doua terenuri omologate F.R.R, sala de forta, pista de atletism, teren sintetic si un hotel in care vor fi cazati tot anul scolar.

Scoala la fel de importanta ca sportul…

   Juniorii rugbysti au posibilitatea sa urmeze cursurile Liceului Pedagogic  „ Al. Vlahuta” Barlad unde exista sectiunea rugby, care pe langa diploma de bacalaureat ii ajuta pe elevi sa continuie sportul la nivel profesionist sau sa ia startul intr-o cariera de antrenori.

„ La cei din cadrul Centrului Olimpic se pune accentul pe engleza si franceza la scoala” a mai spus Ciprian Popa.

Obiective inalte la Barlad…
   Pe langa cele patru echipe de copii rugbysti care respecta programul impus de F.R.R, conducerea C.S.S Barlad si-a propus dezvoltarea Centrului Olimpic de Pregatire a Juniorilor pentru Rugby in sapte si „alegerea a trei – patru sportivi sa participe la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro din 2016”.

„ Restul vrem  sa prinda echipa nationala. Deja avem doi jucatori pe Doroftei si Zaharia „ a precizat Ciprian Popa.

Jucator de nationala…

„ Faptul ca s-a intalnit cu rugby-ul ii va schimba viata in bine, dar va trebui sa munceasca mult pentru ca are calitati” spune Ciprian Popa , directorul C.S.S Barlad despre tanara speranta a rugby-ului barladean Bogdan Doroftei, jucatar al CSS Barlad Under 18 si al lotului national al Romaniei Under 18.

   Bogdan Doroftei in varsta de 17 ani a fost indragostit de sport inca de mic. A inceput cu fotbalul si la varsta de 12 ani a plecat din Barlad la L.P.S Iasi pentru a deveni portar, dar pana la urma s-a apucat de rugby.

„ Am jucat fotbal la L.P.S Iasi timp de un an jumatate, dar m-am intors la Barlad deoarece nu m-am acomodat acolo. Acum urma sa merg la liceu, asa ca m-am dus sa dau probe pentru admitere la Liceul Pedagogic „ Al. Vlahuta” Barlad sectiunea rugby”.

   Prin talentul nativ si determinarea care a avut-o pentru sport, tanarul nu numai ca a trecut probele de admitere la liceu, dar a fost selectat sa faca parte din Centrul Olimpic de Pregatire a Juniorilor  pentru rugby in sapte.

„ Facem doua antrenamente pe zi a cate doua ore, iar sambata si duminica avem meciuri”.

   Dupa o medalie de aur si una de argint obtinute cu C.S.S Barlad la Campionatul National de Rugby si la Competitia liceelor pe tara, Bogdan Doroftei a fost convocat la Bucuresti in echipa nationala a Romaniei Under 18.

 „ A fost greu primul stagiu de pregatire. In primul rand am fost hotarat sa dau tot ce am mai bun, deoarece imi place acest sport.  M-am integrat repede si am reusit sa devin titular pe postul de linia a doua. Acum la lotul national fac cate doua antrenamente pe zi de la 9 la 12 si de la 16 la 18, care constau in pregatire fizica, tehnica si forta ”.

In acest an prima oara la Campionatul European…

Lotul National de Rugby Romania Under 18

    Bogdan Doroftei pe data de 19 martie va pleca impreuna cu lotul national al Romaniei Under18 la Grenoble, Franta, unde vor participa la Campionatul European de Rugby din acest an.

 „ Sunt foarte nerabdator, primul meci il vom disputa contra Rusiei pe 23 martie, dupa care pe 26 martie avem meci cu Belgia. Sper sa castigam aceste doua meciuri si sa mergem in finala impotriva Spaniei de pe 29 martie”.

   Pentru participarea la Campionatul European,” stejareii” vor primi suma de 250 de euro, plus echipament sportiv.

Intre scoala si rugby…

   Un tanar sportiv de performanta munceste mult pentru a reusi sa se imparta intre scoala si terenul de antrenament. „ Incerc sa-mi fac timp pentru toate, mai ales ca scoala este importanta pentru mine” spune Bogdan Doroftei. Acest lucru insa nu-l impiedica sa duca pana la sfarsit ceea ce si-a propus.

„ Anul acesta in primul rand imi doresc sa castig campionatul cu C.S.S Barlad, pentru ca ne-am atrenat foarte mult si cred ca avem sanse mari, dar sper sa am o evolutie foarte buna si la echipa nationala. “

” Prin intermediul sportului cu balonul oval, am devenit barbat, am reusit sa-mi fac multi prieteni printre care si oameni mari din rugby si am vizitat toata tara” a concluzionat Bogdan Dorftei.

   Juniorul de la CSS Barlad, Bogdan Doroftei spera ca in viitor sa reuseasca sa joace la o echipa de top din strainatate.

   Tinerii sportivi din comunitatea barladeana cu putine perspective pentru un viitor stralucit prin intermediu rugby-ului si celor implicati in dezvoltarea lui isi pot modela caracterul in spiritul unui sport  cotat pe plan mondial drept o activitate pentru gentlemani.

                                                                                                                        Vladimir Dochita

În căutarea crucii lupului

Anton

Anton

 „Lupul cel bătrân, unde-i? Unde stă?” „Apăi maică, mai sus în munte, lângă troiță ai’ mare. Da’ nu-i acolo.” „Dar unde-i?” „E timpul florilor. E cu ai lui în munți. Dus după Izmă tari, Gura leului pentru puteri și Trii frați pătați pentru iarna ce-o veni. La miază-l găsești. Grabă cu tini niște strășânică că-i placi!” Pofta de viață încă i se citește în ochii albaștri că de copilă. A păstrat în ei sclipirea de virgină, iar pe obraz, încercările vieții transpuse în tranșee. Mâinile mici, osoase, dar încă puternice, țin în palmă scândură de gard aproape putredă, cu o crustă de mucegai verde pe ea și gri de atâtea ploi.

Urmele Lupului sunt încă proaspete. Îi simți mirosul blănii. Îi vezi rămășițele trofeielor obținute după lupte. Drumul spre bârlogul lui e presărat cu operile sale. Nu de oase goale îngălbenite și cranii cu scalpul intact și stârvuri cu viermi colcăind, ci de troițe sculptate la porțile viilor și cruci rânduite la capetele morților. Casa e la răscruce de drumuri, între patru brazi, cu o troiță mare în față, un fel de „Moara cu noroc” a muntenilor. E o troiță grea de stejar, veche de zeci de ani, de două ori înălțimea omului, sculptată simplu, cu un Iisus slab fără aură deasupra capului și un „INRI” scris stângaci și o semnătura jos, sub picioare „C.A”.

„Tata o făcut-o când eu încă mă zbăteam în pântece, în ’35!” Și iată-l: „Lupul cel bătrân!” Doi ochi de lup siberian, țintiți, analizează. E încă în putere. Privirea-i dură, pe sub pleoapele căzute pe ochi. Se sprijină în cârja. E șchiop de piciorul drept, dar impunător în postură. E gata de atac! Își ridică capul parcă adulmecând mirosul în timp ce bălmăjește câteva cuvinte, că într-un descântec străvechi, pe sub barba albă de vreo patru degete. Obrazul drept e deformat de o cicatrice veche, adâncă, din colțul gurii și până la ureche. E un lup rănit ce și-a lins singur rănile, camuflat în verdele pădurii.

„Ăhăăă! Când eram di vârsta ta trecut-am printr-un război, aveam fimeie șî doi baiețandri. Era greu. Țapina-i o zî-n pădure ca s-ai lemne di foc iarna șî băteai munții-n lung șî-n lat după vreo lighioană că s-ai o buca’ de carni. S-ai ce da ălora mici, nu numai mămăligă din făină aprinsă șî lapte slab de la o juncă. ” Se uita fix, cu un zâmbet disprețuitor ridicându-și numai colțul drept al buzii de sus. Față i se transforma în a unui clovn nebun, cu rujul întins pe obraz, isteric să își trăiască viață, să smulgă zâmbetele tuturor și să le dea în schimbul nemuririi. Se-ntoarce brusc și pleacă că un prădător murdar de sânge pe la bot, scârbit de la atâta carne, lăsând în urmă leșul, în semn de supremație. Cu un mers stepat a unui lup lovit la coaste, se retrage între brazi, în teritoriul sau, pe o bancă.

Se uită în sus, la cerul printre brazi. Bate vântul. Urnește cetină din loc într-un război al acelor. Privirea i se întunecă. Sprâncenele i se încordează asemeni unui arc cu săgeți, gata de lovitură. Strânge în mână cârja de parcă ar fi ultima legătură cu lumea viilor, singurul sau aliat. Vântul geme printre crengi. Se desprinde un con din vârf și cade. Îl urmărește cu privirea și rămâne cu ea țintită la sol. Meditează.

’44

„Așa-au căzut toțî!” ridică vocea în timp ce o venă i se zbate pe tâmplă. Îi poți gustă dezgustul din vorbe. „Șî săracu’ tata șî doi frați de-ai mei. Omorâți ca niști corcituri de-ogradă, di împuțiții de ruși!” Și scuipă! Cea mai stătută flegmă. „Nouă ierni aveam în ’44 când au venit pesti noi, în munți, pi Valea Tarcăului. Au jăcmănit, au omorât, au violat șî distrus tot în calea lor. Germani-ți mai dădeau o bucată di ciocolată, de-aia neagră ș-amară, rusu-ți dădea câti una.” Își înclină capul și privește în gol. Caută golul din sufletul său. „Tata șî frate-miu Gheorghiță erau duși la război. Di tata n-aveam nicio vorbă, tata Anton, pe Gheorghiță-l știam mort. L-o visat mamă-ntr-o noapte că cerea sarmale. Și mamă i-o dat. I-o dat di suflet. Eram cu Neculai, ăl mai mic di patru ierni. Vasâli, ăl mai mare cu mamă. Prășeau fasolea-n grădină. Noi ni jucam cu mațili în spatili casei. Satu’ era a rușilor di două săptămâni. Șî vin pe la poartă cea din față, trii de-ai lor. Li sî vedea patu’ puștii di după capiti șî li simțeai putoarea boascăi din stomaci. Vin la mama.” Se oprește brusc. Și tăce. Respirația i se îngreunează. Cicatricea i se înroșește. Îi pulsează fața. Ură era încă vie, mocnea în el de ani. „Ș-o ia pi mama. Îi trage-o palmă. »Nu da mă! Nu da! « răcnea mama. Fratemiu Vasâli stătea l-o parte, ca un câne. Ia sapa șî fuge spre unu să-i crape capu’. Și rusu’ trage. L-o crăpat pi-al lui. »Vasâli! Nu! Vasâli! Fugiți mă! Fugiți cî vă omoară!« răcnea lung mama” Scrâșnește din măsele. Contemplează același fir de iarbă. „L-am luat în spati pi Neculai ș-am fugit din toți rărunchii-n podu’ grajdului. Ne-am ascuns în fân ca niști șobolani. Neculai plângea, l-am luat la piept. Ș-am stat ascunși pân-a venit mama la noi, bătută. Acu’ eu eram stâlpu’ casei, țapinam în păduri. Îngrășam pământu’ acu’, di nu fugeam. Multe ierni m-o prins la capatu’ vreunui brad, scorojîndu-i coarja. Îl dădeam la vali cu țapina șî-l puneam în căruță. Îl aveam pi Mugur, cal zdravan luat di la un țâgan. Li-aduceam acasă pentru foc sau li vindeam la oameni. În paduri mă simțeam liber ca pasărea codrului. Acolo mi-era menirea. ”

Lupul cel Bătran

Se-ntunecă. În aer miroase a ploaie. Buzele s-au oprit din grăi. Piciorul olog și-l ține întins, în iarbă cu talpă lipită de pământ că într-o conexiune cu natura. E un copac bătrân rămas fără ramuri, doar rădăcinile înfipte adânc în pământ. Își trece degetele prin bărbă. Își atinge cicatricea că un copil că își zgâncilește o rană prospătă. „Lupul! Lupul cel bătrân o făcut-o! Da’ șî eu l-am omorât!” Zâmbește satisfăcut că o hienă. Își ridică capul și își îndreaptă spatele și umerii strâmbi. E mândru. Tăie cu privirea izlazul din față. Se uită la vaci cum pasc. „Una de-aia floreană cu pulpă mare am avut șî eu. Două găleți dădea di hrăneam băieții.” Și ridică mână uscată că o frunză de vie în Octombrie și arată către una dinspre pădure. „În primăvara lu’ ’58 era cu vițăl, primu’. Fusese o iarnă grea șî lungă, cu nămeți ce-ți ajungeau la brâu. Mult au mai umblat sălbăticiunile prin ogrăzile oamenilor. N-aveau ci mânca-n păduri. Multe oi au rupt lupii. Șî nu toți. Numa’ o haită cobora-n sat. Haita „Lupului cel bătrân” ci mai prădase șî cu două ierni în urmă. Mulți au încercat să-l răpună. Într-o sară m-am dus s-o iau di pi izlaz. Era moartă la marginea poienii cu beregata mâncată, cu mațili pi-afară, cu pulpa lângă cap șî coastili roasi. Vițălu’ nu mai era. Lupu’ l-o luat. Am coborât șî mi-am luat pușca. O pușcă nemțească din război, ș-am mers după urmili di noroi șî sânge din târâiala animalului. Îl căra greu. Era unu mare cu ghiara cât jumati di palmă di bărbat. S-o oprit lâng-un pârau să-și ungă gâtul plin di sângi. Trec di poiana Lăptucilor, dintri Murgoci șî Ața ș-ascult pădurea. Nu s-auza nica. Liniști. Era pe-aproapi. Îi simțeai mirosul di câni ud șî sângi îngroșat îmbâcsit în blană.” Se oprește și iși toarnă în pahar, vin roșu. Se uită la culoarea lui în lumină, îl agită, îl miroase și îl degustă că un expert în vinuri. Strâmbă din nas de la acreală vinului. Îi place. Îl soarbe precum lupul apa și își mai toarnă unul. Își masează piciorul și privește roșul vinului. „Era între doi brazi. Sur șî mare cât doi câni de-ai noștri. Rupea din burta vițălului.  Într-o lună era bun di tăiat. Pisti tot măruntaie șî sânge. Vântul îmi bătea din față șî simțeam mirosul cărnii ș-a burții juncii. Îmi tremura mâna șî mă treceau sudorile. I-am țintit coastele ș-am tras. Am căzut în cur. Îmi țiuiau timpanele șî simțeam miros di praf di pușcă. S-a repezit la mine, la picior, mi-a smuls mușchiul șî mi-a mușcat fața. I-am dat c-un par în cap ș-am luat pușca. Am tras di i-a zburat jumati di cap. Îi văd față turbată șî colții gălbejiți plini di sângele meu. Mi-am zdrențuit cămașa șî mi-am legat picioru’. M-am târât mai mult pi coati până-n sat. Mama m-a legat și-așa-m trăit. N-am mai putut merge-o iarnă șî nici munci-n munți. Ș-așa sunt Lupul cel bătrân.”

Un cuțit teșit

Oftează și face o cruce strâmbă în timp ce își ridică privirea spre cer. Ia de pe masă un cuțit și o bucată de lemn îngălbenită de soare. Cioplește cu calm în mișcări bruște și calculate. Parcă ar fi un orb ce își citește Biblia. O știe pe de rost, știe ce verset urmează, știe ce conține, dar o citește cu același devotament că prima dată. Cu ultimile zvâcnituri de cuțit rotunjește marginile. Marginile unei cruci mici, de stejar, reprezentarea simplității și a credinței muntenilor. O pune la loc pe masă și se joacă cu cuțitul, cu ușurință unui copil, cu bățul prin bălți. Îl privește cu drag de parcă ar face parte din ființă sa.

„Asta e unealtă mea acu’. Un cuțit teșit! Nu mai e toporu’ ca altă dată.” Se uită la pădure cu o privire de lup închis în cușcă, tânjind la libertate. „Nu-i mai tăi din rădăcini, acum-i cioplesc și-i pun la capu’ morților, pi lângă ei și-n față caselor. Talentu-l am di la tata. C-alfel eram muritori di foame. N-am mai putut lucra la lemne. Eram olog.” Îi tremură vocea. Nu a frică ci a regret. „Prima cruce-a fost pentru fratele lu’ tata. Una mare din brad alb, c-un scris strâmb pi ea, ciungită-ntr-o parte. N-aveam mână pentru dalta șî ciocan. Tăiam dintr-o bucată. Câte zile-a stat pi iesle mortu’ atâte-am lucrat la ea. Ș-am învățat să meșteresc, sângur, la strungu’ vechi a lu’ tata. Eram singuru’ di pi Valea Tarcăului ci știam șî singuru’ sunt ș-acu’. Îmi călcau oamenii pragu’ să li fac ștreșâne, obloane, troiți în fața casei șî cruci la capul morților șî draniță de-acoperit. Așa mi-am crescut familia. Așa i-am făcut pi toți oameni. Până-o murit mama, știam să li meșteresc. M-am apucat în zî di vineri. Nu să punea la socoteala că-i zî mare. O trebuit facut. Aveam scânduri di stejar, strânse pentru casă, de-alea trainici șî cu ani, frumose, pentru cerdac. Le-am ales bini, sa-i faca cinste. I-am făcut un sicriu mare șî i-am încreștat cruci și flori. Și pasări. Dalta mergea-n lemn ca-n unt, ca niciodată. Ca-n untu’ gras batut di mâna mamii. L-am ars cu pârlitoarea să sî vadă anii. Pi cruce i-am scris numele, frumos, sculpat așa cum i-l scria tata. I-am făcut o Albăstrea ca ochii ei. Ș-am băgat-o-n pământ. Atât rămâni, o sămnătură pi lemni: Chiriac Anton. Pân-acu’ am ros în lemne. Eu asta-m facut la viata mea, zî di zî. Și-o sî mai rod în ele pâna când m-or inveli

Și iarăși tăce. Se-aude ploaia cum cade pe copaci că o hoardă de mongoli ce se apropie. Cerul e că un puhoi. Gongul de începere a luptei răsuna în vale. Zeii sunt furioși, vor răzbunare. Cu o voce parcă fiind ultima suflare, zice: „Si crucea-mi, cin’ mi-o face?” Se uită în zare. Albastrul de metil din ochi i se transformă în albastru de Voroneț. Se ridică și pleacă șchiopătând spre casă.

Oana Fîrțigu

 Foto: Oana Fîrțigu

Copiii apelor tulburi. Recenzie – The Beasts of the Southern Wild

Quvenzhané Wallis în „Beasts of the Southern Wild"

Quvenzhané Wallis în „Beasts of the Southern Wild”

„Animalele puternice ştiu când inima ţi-e slabă”, şopteşte, cu o înţelepciune pripită, Hushpuppy, o copilă cât zumzetul de aripi ale unei păsări colibri. Viaţa ei, cei şase ani scăldaţi în apele unui braţ de râu din sudul Louisianei americane, e clădită dintr-o fericire murdară şi-o mâhnire curată. Pelicula „Beasts of the Southern Wild” urmăreşte şi ascultă moleculele celor două trăiri în mijlocul unui înspăimântător amestec pe care privitorul nu reuşeşte decât să-l respire.

Dens dar fluid, exploziv dar încremenit în timp, debutul regizorului Benh Zeitlin vine, după aproape şapte ani, din urma uraganului Katrina, să spună povestea unor oameni care n-au avut şi nu vor avea niciodată nevoie de ajutor. „The Bathtub” (n.r.: cada) e căminul unei populaţii neânfrânate de norme politice, statornicite după un dig, în case plutitoare, acolo unde America nu înseamnă doar „uscat” ci şi „urât”. Hushpuppy şi tatăl ei Wink, ambii interpretaţi de actori neprofesionişti, trăiesc în umbra unei mame rătăcite înapoi în civilizaţie, învăţând puterea unul de la celălalt. Când apele cresc furtuna transformă poemul colorat dar trist al vieţii lor într-o ploaie de coşmaruri. Toate conflictele dintre bărbatul bolnav, încăpăţânat să nu se vindece pe uscat şi nestăpânita lui copilă sângerează mai tare, ca nişte răni niciodată închise.

Debutul la 9 ani, în „versuri”

Însă legătura cu locul şi cu oamenii care nu plâng nici măcar atunci când unul din ei moare îi îndeamnă la supravieţuire. Apele sărate aduse de furtună le ucid animalele, aşa că digul trebuie să fie crăpat, iar lumea celor de pe uscat pângărită. Însă tocmai această fisură îi trimite, fără voia lor, în universul sigur şi ordonat al oraşului, pe care nu-l pot suporta, întorcându-se în lumea pe care mintea lui Hushpuppy a împânzit-o cu monştri fabuloşi.

Quvenzhané Wallis, actriţa de 9 ani ce rosteşte, monologat, metaforele lumii din Bathtub, închide în privirea micuţei Hushpuppy o încrâncenare şi-o inocenţă dezarmantă. Poezia din relaţia cu tatăl ei aduce cu „The Pursuit of Happyness”, cea constrută din imagini seamănă cu pitorescul „The Tree of Life”, însă amândouă sunt mai sălbatice, mai răzvrătite şi mai crude. „Beasts of The Southern Wild” e un film care nu trăieşte din nominalizările la Cannes sau Oscar, ci dintr-o slăbiciune a inimii pe care o naşte în cei care-l respiră.

Anca Toma

 

Primarii cu sau fara diploma din judetul Iasi

Capitala a Moldovei,  orasul Iasi a dat patrimoniului national inestimabile valori materiale si spirituale, a inscris in istoria tarii pagini glorioase, ramase durabil in constiinta poporului. In afara de municipiul Iasi, organizarea administrativa a judetului mai include municipiul Pascani, orasele Targu Frumos, Harlau si Podu Iloaei, 98 de comune si 450 de sate .

Exista comune in care primarul si paznicul sau viceprimarul si secretarul au aceeasi pregatire scolara. Functiile de secretari ori contabili din Consiliile Locale sunt uneori ocupate de oameni fara nici o pregatire sau totul este in familie . Astazi in unele comune din judetul Iasi, membrii alesi din diferite partide sa conduca diferite comune , nu sunt alesi dupa studiile profesionale ,acesta nu mai este un criteriu important sau de luat in seama .

Desi salariile viceprimarilor si primarilor  sunt  mari, studiile lor se opresc de cele mai multe ori la nivelul liceului. Putem spune ca judetul nu duce lipsa de primari si viceprimari care n-au depasit nici macar ciclul gimnazial.

La Mironeasa, primarul face legea

Unii dintre candidati  si-au luat gandul de la scaunul de primar inca din  2008 cand conform legii date de Senat , orice primar trebuie sa aiba diploma de bacalaureat. In judetul Iasi in acel timp au fost cinci primari care aveau doar scoala profesioanala si care au renuntat imediat la candidatura.

Unul dintre ei nu s-a dat batut de la aceasta lege si a candidat din nou.  Elena Curcudel, primarul comunei Mironeasa,  de profesie diriginte de Posta ,care a fost in functia de primar din 2004, are doar scoala profesionala terminata deci, nu are diploma de bacalureat . Aflata la al treilea mandat aceasta a castigat din nou alegerile in 2012 chiar daca s-a zvonit in acea perioada ca aceasta impreuna cu sotul sau, Dumitru Curcudel , viceprimarul comunei Mironeasa  ar fi platit mai multi oameni care sa ii sustina  si de asemenea au facut in asa fel incat celelalte partide sa nu isi faca campanie electorala in comuna lor. Oamenii din comuna ii numesc “fanarioti “ si spun ca “totul se face in familie si a bagat teroarea in intreaga localitate “, sustine un localnic.

In comuna Tatarusi ,se conduce in familie , primarul Costel Iosub , ales din 2004 este la al treilea mandat , secretara comunei este  Valentina Iosub , sotia sa  iar ca functionari publici sunt Cristinel si Maria Iosub, tot rude ale primarului.

La Grajduri, secretara are mai multa carte decat primarul

La capitolul “alesi”, conform datelor pe care le are Consiliul Judetean, am reusit sa descoperim o serie de cazuri speciale.

In comuna Grajduri ,din judetul Iasi, primarul Constantin Zamfirache ,aflat la al treilea mandat ,are terminata doar  scoala profesionala si a facut in timpul candidaturii Institutul “Stefan Lupascu”- Administratia Publica , din Iasi. De remarcat ca in aceasta comuna viceprimarul dar si secretarul au mai multe studii decat primarul. Secretarul comunei este Iordachi Elena care a terminat Facultatea de Drept – sectia Stiinte Juridice.

Chiar daca in acesta comuna au fost sesizate innereguli in 2010,  cand  primarul Constantin Zamfirache impreuna cu secretarul comunei au semnat un proces verbal prin care bugetul local era aprobat, fara ca acesta sa fie trecut prin sedinta de Consiliu Local, nu a fost ales alt primar.

Alta comuna cu aceeasi problema este comuna Roscani din judetul Iasi. Primarul Ginovel Gheorghiu , nu are diploma de bacalaureat si nu a reusit  sa obtina  mai mult de 2 la proba de matematica. Acesta este la al doilea mandat fiind ales in functia de primar la alegerile din 2008 .

Secretarul comunei este Curca Mihaela care are mai multe studii , intrecandu-l pe primar deoarece aceasta a facut : Universitatea Ecologica “Dimitrie Cantemir” Iasi ; Curs pentru “Operator Introducere, Validare si Prelucrare Date”; Curs de pregatire in domeniul “Managementului Situatiilor de Urgenta” Bacau si a fost Inspector in 2007 in comuna 2007 Scheia .

In comuna Scanteia , din judet, primarul Fanica Sacaleanu,  membru USL, ales in 2004,se afla acum la al treilea mandat.  Acesta are cateva probleme cu studiile deoarece a terminat Liceul “Mihail Sturdza “ Iasi, dupa care pe perioada candidaturii a fost in 2007 licentiat al Facultatii de Agricultura din cadrul Universitatii de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara  “Ion Ionescu de la Brad “, Iasi, la specializarea Inginerie Economica in Agricultura.

Secretarul comunei are mai multa carte decat primarul , deoarece Ilasoaia Florin a fost licentiate in Drept la Facultatea de Drept a Universitati “Al. I.Cuza” Iasi, in anul 2000.

In anul 2012 s-a facut o plangere impotriva primarului comunei Scanteia Fanica Sacaleanu, din partea Prefecturii judetului Iasi, care a depus  o plangere penala, deoarece se cheltuise multi bani pentru lucrarile de la caminele culturale din Bodesti si Scanteia fara ca lucrarile sa fie si realizate.

Fanica Sacaleanu - Primar Comuna Scanteia

Fanica Sacaleanu – Primar Comuna Scanteia

 Primari cercetati de procurorii DNA 

In comuna Gorban, vechiul primar Ioan Leonte ,desi a fost prins si acuzat de      frauda ,a scapat de catuse,fiind arestat preventiv. Acesta a fost acuzat de falsificare mai multor documente pentru a orbtine fonduri europene. De neimaginat este faptul ca in aceeasi zi in care fostul primar a fost acuzat de cei de la DNA si trimis in arest pentru dosarul de coruptie , el a devenit sef al Protectiei Consumatorului ,Iasi.

La Horlesti, fostul primar Neculai Cucutianu a fost condamnat pentru falsificarea actelor  si a primit trei ani de inchisoare cu suspendare. Contabila comunei, Maria Gherghel care a lucrat cu fostul primar a primit aceeasi pedeapsa. Secretarul Isodor Cucutianu, ruda a primarului a fost condamnat la doi ani cu suspendare.

La Popricani, noul edil al comunei Valeriu Parlog  este anchetat deoarece firma administrata de familia primarului a incasat o serie de fonduri europene .

Primarul comunei Ruginoasa, Ionel Moraru ,ales in 2005 ,fiind la al treilea mandat , a fost reclamat la DIICOT de consilierii locali , deoarece acesta ar fi prejudiciat bugetul local. Impotriva primarului  s-a mai zis ca ar fi concesionat pamant fiului si ginerelui sau iar aceste concesionari  nu au fost inregistrate in contabilitate sau in registrul special al secretarului si nu s-a platit nici redeventa.

La Dumesti, primarul Mihai Sabaiduc , ales in 2004 a fost trimis in judecata de DNA in 2012, pentru ca a dat rudelor pamant in valoare de peste 400.000 de euro iar in vederea recuperarii pagubelor s-au pus atunci mai multe sechestre pe bunurile immobile ale acestuia pana la finalizarea anchetei. Si la Trifesti, primarul Alexandru Ivanuca, ales in functie din 2008  a fost suspectat pentru deturnare de fonduri europene.

In comuna Aroneanu , liderul PD-L ,Benone Moruzi , primar din 2008 ,de functie jurist , a realizat in functia de primar trei lucruri importante ,cum ar fi infrastructura de baza, apa, canal si drumurile, dar in ciuda acestora, el a fost acuzat de oameni pentru frauda de fonduri europene.

De mentionat, ca in judetul Iasi, printre cele 98 de comune , se numara cateva in care primarii au diploma de bacalaureat  si ocupa functii importante. Printre ele se numara comuna Pascani , Harlau , Butea , Comarna, Ciortesti,  Aroneanu,  Costuleni ,  Deleni , Holboca,  Mircesti , Miroslava , Mogosesti , Gorban,  Vladeni,  Horlesti,  Vanatori  sau Victoria.

Pentru multi primari, ca si pentru multi alti functionari din administratia publica locala,   s-au gasit unele facultati ,cum ar de exemplu  “Universitatea Spiru Haret “, care este de acord cu lipsa acestora de la cursuri iar examenele lor sa fie date din oficiu . Lucrarile de licenta si masterat pot fi si ele srise intr-un limbaj foarte strain fata de limbajul de exprimare uzual al acestuia.

Ipatele merge inainte cu acelasi primar

Edilul din comuna Ipatele,  judetul Iasi a batut recordul de cel mai longeviv primar fiind primar din anul 1992.  Costica Pastarnac a fost ales timp de cativa ani consecutive de locuitorii comunei pe care o conduce. Oamenii il apreciaza si spun despre el ca este: “un om gospodar si este iubit de toata comuna “,afirma un localnic al comunei.

Primarul Costica Postarnac spune ca “oamenii sunt linistiti,  gospodari si foarte saritori. Am facut putine modernizari in comuna Ipatele , cu apa, cu canal, cu drumuri practicabile, scoala si  Biserica. Eu las faptele sa vorbeasca, nu imi place sa ma laud cu ce am realizat pana in prezent si ce voi mai face pana la sfarsitul mandatului in aceasta comuna.”

Sute de ilegalitati comise de primariile comunale

Primariile din judetul Iasi au in continuare probleme financiare, in pofida faptului ca s-au alocat recent 7 milioane de lei de catre Guvernul Romaniei,  dupa rectificarea bugetara. “14 primarii au conturile blocate printre care si comunele Tomesti,  Victoria si Tatarusi.” Este o suma mica fata de sperantele si nevoile reale ale comunitatilor locale ” a declarat presedintele Consiliului Judetean Iasi, Cristian Adomnitei despre banii primiti in mediul rural la rectificare.

Presedintele Consiliului Judeteani Iasi, Cristian Adomnitei a precizat intr-o sedinta ca banii nu sunt suficienti ” Vorbim de sumele defalcate din T.V.A, la invatamantul special au fost alocate 28,638 milioane de lei, dar mai sunt necesare doua milioane de lei. La programul lapte si corn, alocarea este de 20,293 milioane de lei, fonduri insuficiente, iar daca nu vor fi repartizati inca 5 milioane de lei nu vor ajunge banii pana in ultimul trimestru al anului. De asemenea, la capitolul privind cheltuielile descentralizate la orase si comune sunt doar 407 milioane de lei, in conditiile in care mai sunt necesare alte 46 milioane de lei ”

Un lucru important este ca o parte din banii alocati de catre Guvernul Romaniei se vor intoarce la Bucuresti, doar comunele Scobinti si Rediu sunt cele ce vor primi fonduri pentru plata datoriilor. Cele 98 de unitati-administrative din judetul Iasi au datorii de 48 milioane de lei.

Primariile aflate pe primele locuri la categoria “lipsuri in gestiune” sunt Hirlau , Sipote, Pascani, Dumesti  ,Mironeasa, Gorban si Plugari unde  prejudicul se ridică la peste 2,8 milioane de lei. Cu sume ceva mai mici urmeaza comunele Horlesti,  Probota, Bivolari, Cotnari,  Gropnita, Aroneanu,  Madirjac,  Tatarusi, Tiganasi, Ipatele,  Romanesti.

“Principala cauza a acestor erori sunt informatiile, care  ajung mai greu la cei din conducere  iar lipsa de pregatire a primarilor si a celorlalti din conducere  duc la o serie de greseli grave.In aceste cazuri ei sunt cercetati penal”, a declarat  Mihai Parciu , purtatorul de cuvant al CJ Iasi .

                                       

                                                                                                                                                                                                                                    Oana Cornaciu

Sursa Foto : http://www.bzi.ro