Cu greu găsim vedete fără silicon

Silicoanele au devenit un accesoriu obligatoriu în “ţinuta” vedetelor de la noi. Există cel puţin o ştire pe săptămână care să anunţe că o persoană publică de sex feminin a apelat la ajutorul chirurgului estetician pentru a-şi ajusta bustul. Există doctori care s-au îmbogăţit de pe urma acestui fenomen, dar şi persoane nemulţumite care s-au împăcat, în sfârşit, cu imaginea lor.

Îţi vine să crezi că în lumea mondenă, dacă nu ai silicoane, nu exişti? Totuși mai sunt celebrităţi care se simt bine în pielea lor, chiar dacă au sânii mici. Adela Popescu este un bun exemlu, nu are sânii foarte generoşi, însă frumoşi. Aşadar, vedeta este mândră cu a înzestrat-o natura. Adela Popescu este una dintre cele mai senzuale apariţii din peisajul monden autohton, iar părul roşu şi coregrafiile sexy de la “Dansez pentru tine” i-au ridicat şi mai mult cota. Ştie să se pună în valoare, fără a recurge la chirurgie.

Este o actriță și cântăreață româncă. A ajuns în atenția publicului larg prin intermediul telenovelei „Numai iubirea”. Apoi s-a făcut apreciată și prin telenovela “Iubire și onoare” difuzată la Acasa TV, împreună cu partenerul ei de la “Dansez pentru tine”, Lică Alexandru, însă nu trebuie să uităm rolul pe care l-a avut în “Pariu cu viaţa”. Mai nou este noua prezenţă feminină din trupa DJ Project, adică solista celui mai de succes şi longeviv proiect dance românesc. În această componenţă, şi sub numele de scenă DJ Project feat. Adela, au şi avut loc primele concerte atât în ţară, cât şi în străinătate. Cu succes, chiar cu mult succes, Adela i-a surprins pe toţi cei care nu o cunoşteau suficient de bine cu talentul ei vocal şi cu prestaţia muzicală live. Vedeta prosperă pe zi ce trece şi a demonstrat multor persoane că se poate avea succes şi fără silicoane, important este să scoţi în evidenţă calităţile şi nu prostia, cum fac multe vedete odată ce ajung cunoscute.

Surse: http://adela.acasatv.ro/

http://www.acasatv.ro/stiri-despre/adela-popescu

http://www.libertatea.ro/detalii/articol/dj-project-adela-popescu-bun-ramas-single-380460.html

 Scris de Alina OLARU

Editat de Iulian BÎRZOI 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s