Rochii potrivite pentru sezonul cald

Rochia este simbolul absolut al feminității în garderoba unei adevărate fashioniste, iar fiecare început de sezon aduce noi și noi propuneri … frumoase, interesante, absolut delicioase, realizate pentru a ne încânta simțurile estetice.

În sezonul de vară al acestui an, designerii ne propun o multitudine grozava de modele de rochii, pregatite sa ia sezonul cald în piept și să arate excelent învăluindu-ne siluetele. Și, pentru că temperaturile încep să crească și deja am aruncat cât colo gecile groase și puloverele incomode, este timpul să ne continuăm lista de shopping cu modele de rochii care se poartă în această primavară.

Rochii în nuanțe de mandarină

Portocaliul mandarină este culoarea anului 2012, o culoare caldă, jucăuță și cu o versatilitate minunată. O dată pentru că se potrivește oricărui tip de ten, a doua oară pentru că poate fi asortată ușor oricărei alte nuanțe și, nu în ultimul rând, pentru că simbolizează cu succes frumusețea sezonului cald.

Rochii în croieli retro

Rochiile inspirate de moda anilor ’50, cu accent pe talie, cu fusta foarte evazata, cu o lungime pana in dreptul genunchilor au renăscut în 2012. Regasim atât culori și imprimeuri moderne, dar și imprimeurile grafice clasice specifice anilor de origine și polka dots.

Rochii din dantelă albă

Dantela se pare ca nu are de gând să dispară prea curând din tendințe. Iată că în 2012, pe lângă rochiile cu care ne-am obișnuit, din dantela neagră sau crem, apar și rochii din dantela albă, care sunt ultra-feminine și foarte elegante.

Rochii semi-transparente

Semi-transparența nu este pentru oricine, dar poate face pe oricine să capete o aură de mister și de senzualitate. Așa că nu este de mirare că designerii consacrați pentru creațiile lor feminine au ales materiale transparente pentru a croi rochii cuminți, dar … sexy. Mai precis, transparența este pe jumătate inclusă în rochie, fie în zona fustei, fie în zona topului.

Rochii cu imprimeuri florale

Imprimeurile sezonului cald 2012 sunt, în primul rând, florale … foarte florale! Designerii propun adevărate grădini imprimate pe rochii în cele mai diverse croieli, mini sau maxi, retro sau moderne. Florile trebuie să fie cât mai desoebite și cât mai colorate, așa că îndrăznește să ieși din anonimat!

Sursa: http://www.divahair.ro/tendinte/tendinte_2012:_cele_10_rochii_ale_primaverii

Scris de Madalina GRĂDINARU

Editat de Cristina FLOROIU 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s