Ghiță, din coteț în lesă

Fie că i se spune microporcușor, purceluș de buzunar sau “teacup piglet” pentru că nu e mai mare decît o ceașcă de ceai, e tot un fel  de Ghiță din coteț, doar că … în miniatură.

În urmă cu 9 ani, Chris Murray, un crescător de animale din Marea Britanie, din dorința de a schimba imaginea porcilor, a încercat, și a reușit, printr-un program de reproducere, să dea naștere unor porci miniaturali. Aceștia își au originile într-o specie rară din Noua Zeelandă, porcii Kune Kune care sunt considerați animale de companie de mulți crescători. Murray i-a numit la început purcelușii Pennywell, dupa numele fermei sale, însă mai tîrziu a decis să le spună “teacup piglets” pentru că la naștere sunt la fel de micuți cît o ceașcă de ceai.

Spre deosebire de Ghiță al nostru, acești porcușori de buzunar sunt foarte curați, simpatici, cuminți și au un grohăit care stârnește zâmbetul tuturor. Însă nu oricine îi poate cumpăra sau crește. Prețul unui astfel de microporcușor se ridică pîna la 1000 de euro, iar creșterea lor este destul de complicată. Sunt foarte pretențioși, nu tolerează mizeria, spațiile închise și fără lumină. Ba mai mult, au nevoie de un spațiu anume unde să își facă nevoile. În zilele toride de vară, trebuie să aibă la dispoziție un bazin cu apă unde să se scalde. De asemenea, purcelușii trebuie spălați doar cu apă curată, fără săpun sau șampon.

Teacup piglets nu se deosebesc cu mult de alte animale de casă precum câinii sau pisicile. Sunt la fel de afectuoși, au la fel de multă nevoie de o familie și de atenție, și se atașează la fel de repede de oameni.  Mai mult, pentru persoanele cu alergii acești purceluși sunt o alternativă potrivită deoarece ei nu au blană și au pielea aproape la fel ca cea a oamenilor. 

În ceea ce privește alimentația lor, porcușorii trebuie hrăniți cu cereale măcinate, lucerna și porumb. Din cauză că sunt predispuși la obezitate, nu au voie să mănînce dulciuri, doar fructe uscate sau stafide. În același timp, au nevoie mereu de apa proaspătă.

În Marea Britanie, aceste animăluțe au devenit foarte populare. Cine dorește să achiziționeze un astfel de purceluș, trebuie să știe că această creatură nu îi va oferi niciodată avantajele unei mese îndestulate de Crăciun. La maturitate, acesta poate ajunge la o înălțime de 30-40 de centimetri și maxim 30 de kilograme. În schimb, poate fi o companie plăcută pentru aproape 15 ani.

 Sursa: http://www.animalutul.ro/mamifere-mari/porcine/mini-porcusorii-cele-mai-cautate-animalute-de-companie/513/

 Scris de Adina ZAHARIA

Editat de Cristina FLOROIU

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s