Augustin Mihalache: “Eşti imbatabil în momentul în care găseşti satisfaţie în evoluţia ta şi în perfecţiune”

Augustin Mihalache este unul dintre piloţii de curse din Iaşi, la a cărui experienţă a contribuit participarea la diverse competiţii în ţară. În ultimul an a concurat în Covasna, Braşov, Târgu Mureş, Iaşi şi Bacău. Comoditatea nu-l caracterizează, alegând ca fiecare zi să o petreacă printre maşini, indiferent că o face la curse, ca instructor auto sau doar teoretic, prin iniţierea unui proiect de lege privind conducerea defensivă. După 25 de ani în domeniu, încă face ce-i place „pentru că îi iese cel mai bine”.

 

Reporter: Se spune că în femei şi în frânele de Dacie nu poţi avea încredere. Am văzut că maşina pe care o folosiţi în competiţii este Dacia Logan. De ce maşina asta şi nu una mai puternică?

Augustin Mihalache: Femeile decid singure ce fac, asupra frânelor decide şoferul. (rade) Ar trebui să am încredere numai în frâne de Mercedes? La mine s-ar putea să fie a treia variantă… Am ales Dacia ca maşină de competiţie pentru că a fost şi varianta cea mai ieftină. E o conjunctură de factori care au decis. De zi cu zi tot acelaşi model folosesc.

Reporter: Care au fost investiţiile în maşină?

A.M.: Dacă e să adun fiecare 5 lei, 10 lei, câteva sute de milioane. Cam tot ce am avut. Ea oricum valora mai mult decât o maşină obişnuită. Şi costurile nu se limitează doar la maşină. E nevoie de bani şi pentru platforma cu care o duci la curse, de altă maşină care să o tracteze, e vorba de anvelope, jante, mai multe tipuri de suspensii. Unei maşini de curse nu e suficient să-i trânteşti o cutie de viteze sau un ambreiaj. E posibil să fie mai multe variante de softuri, calculatoare de bord. Deci, şi acolo sume foarte mari.

Reporter: Ce v-a încurajat să vă reluaţi activităţile privind cursele, după accidentul din 2005?

A.M.: Nu ştiu. A fost mai greu până m-am urcat pe un motor. E acel feeling care te determină. A fost teamă de motoare, dar a dispărut. La început eram îngrozit, îmi era frică să urc într-o maşină şi ca pasager. Dar după ce m-am urcat pe un motor îţi dai seama că îl struneşti, îl poţi controla, îl poţi înclina în viraje.

Scopul nu trebuie să fie cupele sau diplomele

Reporter: Practic aţi copilărit în lumea maşinilor. Cum v-a schimbat această pasiune pentru ele?

A.M.: Mi-a folosit în viaţă. Bine, dacă aş fi făcut pian aş fi fost probabil mai cizelat. Dar nu regret nimic de până acum. Ăsta e cel mai bun lucru pe care am putut să-l fac, pentru că asta-mi reuşeşte. Nu vreau să mă gândesc cum s-ar auzi o simfonie cantată la pian de mine sau cum ar merge un om căruia i-am pus eu oasele la loc. A fost o conjunctură ce a favorizat dezvoltarea mea în acest sens. În blocul, în zona în care am crescut majoritatea au făcut carting, planorism sau paraşutism.

Reporter: Care sunt satisfacţiile pe care vi le aduc această “prietenie” cu motoarele?

A.M.: Satisfacţiile nu sunt date de orgoliu, pentru că nu am făcut automobilism pentru cupe sau diplome. Contează şi astea, dar nu trebuie făcut un scop din ele. Pur si simplu ştiu că datorită automobilismului m-am dezvoltat în domeniul ăsta. Altfel n-aş fi fost la nivelul la care mă aflu acum. Şi ca instructor auto am avut satisfacţii, dar şi la curse. E, într-adevăr, o pasiune. Îmi place să conduc, aş conduce non stop. Eşti imbatabil în momentul în care găseşti satisfacţie în evoluţia ta şi în perfecţiune.

 Reporter: Până unde poate merge dorinţa de a investi în această pasiune?

A.M.: În bani sunt cele mai mari costuri. Niciodată nu-ţi ajung. Pentru o apariţie de 5 minute poţi avea nevoie şi de 3000 de euro. Imaginează-ţi când e vorba de curse de 400 km, câţi bani îţi trebuie. De regulă strângeam bani un an de zile şi reuşeam să ajung la o cursă. Apoi au început să mai apară şi sponsori. Dar şi aici e relativ. De exemplu am încercat anul asta să particip la campionat, dar am reuşit numai la 4 etape să ajung. Numai zilele de antrenament, recunoaştere, deplasare sunt costisitoare, sunt sume mari.

Reporter: Aţi tras linie la sfarşitul unui an, spre exemplu, şi aţi văzut costurile pe care le implică automobilismul? La ce sume se ridică acestea?

A.M.: Linie se trage şi în funcţie de proiectul pe care îl ai. Trebuie să ţii cont dacă vrei să mergi în campionat, sau să mergi la două în acelaşi timp, dacă iţi trebuie o maşină sau două, de care… Numai ca să fii prezent la raliuri, numai ca să te deplasezi trebuie să plăteşti taxele, să-ţi cazezi echipa o saptamână, s-o hrăneşti… Iar ca să mergi acolo să faci toate astea, să stai cu degetul în gură să te uiţi la curse şi apoi să pleci acasă deja sunt sume mari. Cu atât mai mult să concurezi. Se poate ajunge şi la 10-20 mii de euro pentru o etapă. Sunt maşini performante care se închiriază cu 70€/km. La care se adaugă antrenamentele, schimbul de cauciucuri, piese, benzină.

 Reporter: Care sunt riscurile pe care vi le asumaţi când sunteţi la volan?

A.M.: Dar cine a zis că e un risc? E, într-adevăr diferit faţă de condusul cotidian, dar nu risc. Statistic, pietonii sunt supuşi pericolului mai mult decât noi; sunt aproape 30% din victimele accidentelor rutiere.

 Reporter: Cât de important este rolul copilotului într-o cursă?

A.M.: E ca rolul soacrei. Numai că ei îi poţi pune un plasture la gură, copilotului nu. Meritul lui într-o competiţie este fantastic de mare, în condiţiile în care într-adevăr colaborează. Cum îţi spuneam, virajele alea pe care trebuie să le faci din timp, nici nu apuci să le vezi. Tu trebuie deja să auzi ce urmează dinainte. Sunt posibile competiţiile fără copilot, cum ar fi Campionatul Naţional de Viteză în Coastă, unde sunt şi maşini de 800-900 de cai putere, dar este un traseu gen Formula 1, de 10 km, unde sunt 15-20 de viraje. Şi mergi singur şi parcurgi traseul ăla de mai multe ori şi încerci să scoţi cel mai bun timp. Fără un copilot bun n-ai cum să faci performanţă.

 Reporter: Care e viteza maximă pe care aţi atins-o până acum?

A.M.: Pe porţiuni scurte am mers şi cu 260-270 km/h, dar pe un drum normal. La raliuri nu e ideea să atingi o viteză maximă, ci de a lua virajele cât mai bine şi mai repede. Limitele maxime la raliuri sunt de 180-190 km/h, ceea ce pe un drum forestier e destul de interesant, n-ai timp să te plictiseşti. Acolo e arta de a conduce.

 

Reporter: Ce incită cel mai mult un şofer de raliuri, complexitatea traseului, distanţa, locaţia, condiţiile meteo?

A.M.: Toate. Un campion spunea că Formula 1 este pentru viteze mari şi tocilari, care învaţă 3 viraje şi le repetă, pe când raliurile sunt pentru oameni cu o mare experienţă.

Reporter: Vă mai amintiţi când aţi depăşit prima linie de start?

A.M.: În ’98, la Braşov. Dar numai trei viraje, că dup-aia… Au venit şi m-au strans cu camionul. A fost ceva mai ciudat. Oricum, interesant e că am apărut pe PRO TV mai mult decât dacă aş fi câştigat. Deci, din punct de vedere al marketingului, dacă voi primi sponsorizări mai mari şi o să mi se impună anumite targeturi de apariţie la televiziune, o să fie nevoie să mă rastorn regulat. (rade)

 

Reporter: Aţi luat în calcul că străinătatea vă poate oferi mai multe oportunităţi?

A.M.: M-am gândit. Dar e clar că cei dinafară îşi vor promova valorile lor. O şcoală de pilotaj din Finlanda n-o să se chinuie să scoată campion mondial un moldovean. Dacă aş avea bani m-aş duce şi m-aş pregăti acolo. Dar nu pot să mă duc şi să sper că ei o să-mi dea ceva ce nu pot să le ofere nici alor lor.

“Automobilismul: 90% muncă şi restul pasiune, talent”

 

Reporter: În ce constă antrenamentul unui automobilist?

A.M.: Aici e o problemă mai complexă. În general, pentru a fi un pilot de valoare îţi trebuie experienţă, asta înseamnă ani. El trebuie să facă altfel de antrenamente faţă de un sportiv obişnuit, precum ciclism, tenis de câmp, înot, îmbinate între ele. În anii ’90-2000, cam toţi campionii mondiali de raliuri se antrenau după sistemul ăsta, cu exerciţii fizice intensive. În prezent nu a fost eliminat complet, însă nu mai este programul ăla strict. Trebuie o pregătire temeinică, şi nu numai asta, ci şi cunoştinţe în domeniu. Cred că numai munca de informare şi analiză ar trebui făcută câteva ore pe zi, alături de orele de condus. Schumacher a spus, la un moment dat, că e nevoie de 90% muncă şi restul pasiune, talent.

Reporter: Îi încurajaţi pe tinerii de azi să se orienteze spre acest domeniu?

A.M.: Da, numai să nu ştie părinţii. (râde) Cred că este foarte util, în primul rând pentru educaţia rutieră. Spre exemplu, după ce fac şcoala de şoferi realizează cât e de greu să oprească maşina la trecerea de pietoni şi toţi exclamă la prima şedinţă de conducere cum treceau ei ca tâmpiţii şi aşteptau ca maşina să oprească. Plus că pilotajul auto îţi oferă mai multe şanse în trafic să rezolvi o problemă atunci când ea apare.

Sursa: http://www.cuzanet.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=12231&Itemid=67

Scris de Mădălina TÎNCU

Editat de Iulian BÎRZOI 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s