Început fără sfârșit între două vedete

Zăvoranca și Pepe: unul dintre cele mai controversate cupluri. Dacă crizele de gelozie aveau loc atunci când erau împreună, acum nici nu mai vorbim. Deși divortați după un adulter venit din partea Oanei, cei doi nu contenesc să fie geloși și să se jignească. Toate rele și vechi. Noutatea? După ce Pepe a condus la altar o altă domniță care îi va face și un copil în câteva luni, Oana a început să apară aproape dezbracătă pe la mai toate emisiunile, amenințând sus și tare că fostul soț “este un criminal”. ImageNici Pepe nu se lasă mai prejos și intră in defensivă: “Oana e frumoasa venețiană. Dar mie mereu mi-au plăcut c******”. A trecut mai bine de un an de când soții Pascu nu mai sunt casătoriți legal, dar Oana se pare că nu a reușit să treacă peste marea sa dragoste. Deși l-a înșelat cu Tudy, tot ea apare peste tot în presă și spune că de fapt Ionuț Nicolae (alias Pepe) nu ar iubit-o pe noua sa nevastă și că joacă teatru.

La Acces Direct de pe canalul Antena 1, ultima emisiune la care a fost invitată Zăvoranca, femeia l-a numit pe Pepe pușcăriaș și i-a promis că îl va distruge. “Ea mă face pe mine puşcăriaş, dar eu nu îmi permit să o fac pe ea c****, o fac ‘frumoasa veneţiană,’ uitaţi-vă la film să vedeţi despre ce vorbesc. Mie întotdeauna mi-au plăcut c******, ce să fac. În trecut mă refer!”, a spus Pepe. Când se va termina toată bălăcăreala asta mediatizată dintre foștii soți? În loc să își continue viața alături de familiile lor, vedetele se amenință în continuare și se ceartă ca la ușa cortului. Oana când susține că nu mai ține la Pepe, când plânge și se isterizează că fostul soț este marea sa dragoste.

ImageCea mai mare noutate a venit săptămâna trecută, când Oana a afirmat că bebelușul pe care l-a avortat era al lui Pepe și nu al lui Tudy. Ba chiar a spus că de fapt avortul nu a avut loc din cauza ei, ci că a pierdut sarcina din cauza stresului și a supărării. Tot Zăvoranca susținea acum jumptate de an că ea a vrut să scape de copilul amantului. Cine mai știe care este adevărul? Ba era copilul lui Tudy, ba al lui Pepe. Ba și-l dorea, ba nu și-l dorea. Iar povestea va mai continua în aceeași manieră încă vreo cinci ani. Așa că dacă vrem să scăpăm de povestea foștilor soți, nu ne rămâne decât să schimbăm canalul.

Surse: http://www.libertatea.ro/detalii/articol/dezvaluiri-socante-ale-confidentei-oanei-zavoranu-copilul-pe-care-ea-l-a-pierdut-nu-era-al-lui-tudy-aana-era-gravida-cu-pepe-392337.html

http://www.cancan.ro/showbiz/showbiz-intern/pepe-oana-curva-frumoasa-venetiana-mereu-mi-au-placut-curvele-223227.html

Scris de Claudia DĂNĂILĂ

Editat de Iulian BÎRZOI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s