Recorduri din lumea cărţilor

Fie că este sub forma unei tăbliţe de argilă, a unui papirus, pergament sau în format electronic, cartea a avut întotdeauna un loc important în exprimarea gândirii şi în păstrarea oricărei cunoştinţe în rândul oamenilor. Aşa cum spunea Platon, mirarea este începutul înţelepciunii. Sper doar ca aceste cărţi, prezentate în continuare, să stârnească suficient de multă mirare.

Cea mai mare carte din lume are o înălţime de cinci metri şi cântăreşte aproape o tonă şi jumătate. Documentul gigantic prezintă viaţa profetului Mahomed şi a fost tipărit în Germania, apoi montat în Dubai. Cartea cea mai mică din lume este considerată lucrarea intitulată „Micul Tom din oraşul Gulie”, ce măsoară 0,07 mm pe 0,1 mm.

Cea mai veche carte din lume este papirusul Prisse, alcătuit în jurul anului 2000 î. Hr., fiind o copie a unui alt text, scris de către un funcţionar al unui faraon care trăise în jurul anului 2450 î. Hr. „The Task” este considerată a fi cea mai scumpă carte din lume, ajungând la uriaşa sumă de 153 de milioane de euro, deşi are doar 13 pagini. Lucrarea oferă răspunsul la peste 300 de întrebări fundamentale ale omenirii, cum ar fi: de unde venim, încotro ne îndreptăm, care este misiunea noastră pe care o putem încă realiza. Cartea a fost expusă ultima în anul 2009 la Dubai, iar la cererea autorului, aceasta nu va mai fi expusă niciodată.

„O sută de mii de miliarde de poeme” este o carte scrisă în anul 1961 de către Raymond Quenau şi cuprinde zece pagini, cu câte 14 versuri pe fiecare dintre ele. Curiozitatea sa constă în faptul că fiecare dintre pagini este tăiată în franjuri, conţinând un sonet. Acestea se pot citi combinând fragmentele, ajungându-se, în total, la o sută de mii de miliarde de poeme. Lectura integrală a variantelor ar cere atât de mult timp (după ultimele calcule, peste 300 de milioane de ani), încât cercetătorii consideră acest volum ca fiind cea mai lungă carte din lume.

Cel mai lung roman online – „Marienbad my love” este romanul lui Mark Leach, publicat pe internet în anul 1998, deşi Leach a început să-l scrie încă din 1980. În cele 17 milioane de cuvinte, romanul redă povestea unui ziarist devenit regizor de cinema, convins că după ce va filma o nouă versiune a clasicului francez din 1961, „Anul trecut, în Marienbad”, va veni sfârşitul lumii.

 Scris de Mihai PARFENI

Editat de Cristina FLOROIU

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s