Cum ne coafăm anul acesta?

Dintotdeauna coafurile și modul în care arată acestea au pus o problemă poate existențială, dacă nu chiar deranjantă, în momentul în care ne-am afișat în public. Deși atât femeile, cât și bărbații care țin la aspectul fizic sunt adesea complexați de felul în care se prezintă în fața celorlalți, există totuși un ajutor în această privință: tendințele. Exact, trebuie să ținem cont de sfaturile hairstiliștilor, pentru ca ei ne ghidează atunci când vrem să avem reușită pe plan profesional sau, de ce nu, personal. Important este să ne simțim bine în propria piele.

Femeile trebuie să se simtă bine cu breton

Dacă anul trecut bretonul pe o parte a fost cel mai iubit de femei, anul acesta stiliștii recomandă orice tip de breton, însă trebuie ținut cont neapărat de anumite criterii. Lungimea părului, textura (dacă este rar, creț sau subțire), tenul și forma feței sunt lucruri esențiale de care trebuie să luați seama înainte de a opta pentru o coafură. Nu tuturor li se potrivește bretonul. Dacă spre exemplu ai părul subțire, rar sau creț, bretonul e ceva la care doar ar trebui să visezi. Nu de alta, dar este foarte greu de intreținut și mai bine e să nu te ambalezi în ceva ce mai mult ți-ar da bătăi de cap. Amintesc, trebuie să ne simțim bine în propria piele, însa nu prin eforturi. De asemenea, dacă fața iți este lată sau ai probleme cu tenul, nu alege breton.

Dacă dorești să arăți chic, bretonul pe o parte e cel mai indicat. Este ușor de aranjat, trebuie doar să îl coafezi în partea opusă tăierii. Fericite s-ar putea numi cele care au părul drept. Cu un breton drept și des vor da un aer nu altul decât tineresc și degajat. Un alt atu este faptul că acest tip de breton poate ascunde defecte precum un nas mare, o frunte lată sau înaltă. Bretonul lung cu cărarea pe mijloc. Acest tip îți dă întotdeauna un aer sofisticat și te poți bucura de lejeritate. Nu în ultimul rând, dacă ai o față rotundă, cu trăsături firave și vrei să te bucuri de o coafură care să te prindă, cu siguranță vei alege bretonul scurt, chiar dacă asta ar da un aer mai puțin feminin.

Bărbații poartă scurt pe laterale și lung pe deasupra

Cam atât pentru femei, să vedem ce coafuri se poartă în randul bărbaților în acest an. Înainte de a vedea ce coafură este în trend anul acesta, menționez faptul că trebuie să țineți cont de un element esențial: volumul. Tunsoarea foarte scurtă în laterale și la ceafă, mai puțin deasupra se află în topul preferințelor. Deși această coafură dă senzația de dezordine, vă pune totuși într-o lumină seducătoare. Pentru a accentua acest aspect, este indicat să treceți prin păr cu degetele, folosindu-vă de puțin gel. Nu în ultimul rând, permiteți-vă un gram de fantezie. Aplicați puțină ceară pe păr pentru a da senzația de flexibilitate și de naturalețe.

Surse:  http://www.saloane-bucuresti.ro/articole-1004-tendinte-coafuri-2012-se-poarta-bretonul

http://www.ziare.com/life-style/coafuri/coafuri-de-barbati-tendinte-primavara-vara-2012-galerie-foto-1164619

Scris de Corneliu STARLUCIUC

Editat de Cristina FLOROIU 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s